Antepostscriptum

Butterfly effect

Posted on: 2010/08/20

Capitolul I. Elena.

M-am trezit mai devreme ca de obicei şi poate din cauza asta simt că azi trebuie să fac ceva special. Am să încep cu dejunul şi am să mănînc astăzi… am să mănînc… mmm… ce poţi să mănînci într-o zi specială, dis-de-dimineaţă… Din noianul acestor cugetări adînci mă distrage sunetul telefonului, iar glasul supărat al mamei îmi deranjează şi mai mult ideile. Eu ştiu de ce-i supărată mama, dar o ascult docilă şi promit că o să-i prezint scuzele de rigoare lui Paul. Dejunul cel ingenios a eşuat şi mă rezum la un pahar de lapte cald. Îmi planific s-o vizitez pe mama la lucru şi apoi să trec pe la Paul. Şi pentru că azi e zi deosebită, iau un taxi ca să ajung la mama. Mama e foarte curioasă ce m-a apucat să mă trezesc aşa dimineaţa şi încă să vin cu taxiul la ea, dar este mai preocupată de ofensa pe care i-am adus-o lui Paul şi mirarea ei trece brusc în replici ascuţite. Acestea mi-au stîrnit, bineînţeles, simţul bunei creşteri şi ies agasată ca să mă duc să şterg pata de pe numele falnic al familiei noastre. În stradă eliberez taxiul chemat de secretara mamei şi pornesc în căutarea staţiei de troleibuz. Această ultimă idee mi-a părut mie însămi stranie, dar aveam simţămîntul că azi merită s-o fac pe aventuriera. Troleibuzul 10. Mi-nu-nat! Toţi călătorii îmi par supăraţi, iar fularul albastru al tînărului de pe ultimul scaun nu se asortează deloc cu restul vestimentaţiei.
Paul mă întîlneşte în halat, cu un zîmbet viclean şi mă sărută părinteşte pe frunte, sugerînd că ştie pentru ce am venit, dar că nu scap fără înşiruirea discursului de iertăciune pe care, apropos, nu l-am pregătit. Se duce să-şi pună costumul, iar pe mine mă îndeamnă să servesc din fructele de pe masă. Îmi iau un măr şi încep să alcătuiesc discursul cu pricina, dar gîndurile îmi sunt dezordonate, aşa cu renunţ şi mă bazez pe spontanietate. Mă aşez la computer să verific poşta şi să trag un ochi prin blogurile preferate. Vîlva asta cu maidanezii nu încetează şi mă simt obligată să-l muştruluiesc pe un imbecil căruia cîinii îi încurcă să se întoarcă în pace în cămin, după chef: „Să beai mai puţin şi atunci n-au să se lege cîinii de tine, deşteptule!”, iar replica nu s-a lăsat aşteptată: „Să mergi mai mult pe jos, cucoană!”. Mărul e prea mare, iar Paul se găteşte prea mult şi asta mă sufocă. Mă iartă el mai tîrziu. Şi ies să fac o plimbare. Dar vreau să fac o plimbare prin parcul central, pe unde se plimbă toată lumea, iar eu n-am fost pe acolo cred că din copilărie. Azi mi se pare cea mai potrivită zi pentru atingerea acestui ţel pretenţios. Toată lumea se grăbeşte, numai eu nu-mi caut de treabă. Poposesc pe un scaun şi admir priveliştea. De aici văd catedrala, văd lumea care aleargă în toate părţile (unde se grabesc?), văd băbuţa care citeşte „Comunistul” pe banca de alături…

Capitolul II. Radu.

Mă trezesc cu o durere de cap îngrozitoare şi îmi dau seama că nu reuşesc la prima pereche, aşa că mai lenevesc puţin şi mă duc să-mi susţin laboratorul, odihnit şi gata de luptă. Horăitul politicianului nostru îmi acutizează durerea de cap, aşa că nu zăbovesc mult timp, îmi schimb planurile şi mă scol supărat din pat. Pe masă a mai rămas ceva comestibil şi eu nu mă alint, dar nici nu mă mustră conştiinţa – primul m-am trezit, înseamnă că dejunul e al meu. Odata chestia asta săvîrşită, îmbrac paltonul şi îl avertizez pe somnambulul Dorin că-i iau fularul cel albastru, pentru că mă simt răcit. „Eşti zăpăcit, nu răcit!”. Părăsesc căminul într-o stare de spirit buimacă şi încerc pe drum să-mi adun gîndurile, necesare pentru susţinerea laboratorului. Văd de departe că vine troleibuzul 10 şi grabesc pasul ca să nu-l pierd. Chiar alerg. Mă aşez pe scaunul cel mai din spate, căci toţi îmi par înăcriţi azi şi nu vreau să le admir mutrele, am destule ale mele probleme. Afund nasul în fularul de don Huan al lui Dorin şi mă concentrez la laborator.
La facultate nu mă decid să intru la prelegeri şi mă duc deodată în laborator, să văd dacă-i liber. E liber şi mă aşez la computer, pentru că mai am timp şi pentru că mă simt pregătit, să mai casc gura pe reţele sociale şi alte prostii. Am verificat toate profilurile şi nu găsesc nimic care să mă amuze, aşa că mă mai agăţ de vreun link, două, care îmi ies în cale. Am gust de ceartă aşa că mă leg de apărătorii de animale, iar o rafinată mă face cu ou şi cu oţet şi-mi dă sfaturi de comportament. Îi dau şi eu un sfat, poate încearcă, pentru diversitate, să-l urmeze. Colegii au început să se adune şi să facă mişto de „cucoana” mea. Trebuie să înceapă laboratorul, dar vine secretara de la catedră şi spune că se amînă. După cum se vede, n-am noroc azi de ore, aşa că mă îndrept agale spre „Gemeni”, ca să iau de acolo zecele înapoi spre cămin. Prin parc simt că dau căldurile în mine, aşa că mă aşez niţel pe o bancă, iar de aici văd staţia de troleibuz şi o să observ cînd se apropie ruta mea.
Acasă îl găsesc pe politicianul nostru înfocat, convingîndu-l pe Dorin că reitingul comuniştilor scade văzînd cu ochii şi că chiar şi pensionarii bat în retragere, iar eu îl domolesc pomenindu-i despre mătuşica pe care am zărit-o citind concentrată în „Comunistul”, în parc, pe banca vecină de unde îmi odihneam eu răceala…

Capitolul III. Sfîrşitul.

Seara, Elena se pregătea de întîlnirea cu Paul care a iertat-o fără iertăciuni şi o invita la cină, iar Radu strănuta în băsmăluţă şi căuta „leac” prin odăile fetelor.
Aşa a găsit două flaiere la un disco-club şi a hotărît să se „lecuiască cu ce s-a înbolnăvit”. Iar Elena, în drum spre Paul, l-a rugat pe şofer să intre în primul local care-l vede ca să-şi ia o doză de curaj.
Pe Elena a reţinut-o mirarea că nimeni nici n-o agaţă, iar curajosuldupatreipahare Radu paria cu politicianul că „se bagă la oricine” şi politicianul ia indicat-o pe „kuriţa ceea mîndră pe care o înconjoară toţi”.
– Bună seara, multpreafrumoasă Elenă! Eu sunt Paris şi am venit să te zmulg din ghearile singurătăţii.
– Simt că nu aduci a Paris, dar eu chiar sunt Elena.
„A avut dreptate politicianul nostru, chiar că zgîrîie norii cu nasul!” s-a gîndit Radu şi a invitat-o la dans.

Sfîrşitul sfîrşitului.

Peste jumătate de an, Radu îşi ia diploma de inginer, iar Elena pe cea de masterand în economie. Într-un an Elena îşi deschide afacerea proprie, iar pe Radu îl găsim muncind la o întreprindere de stat. Peste încă doi ani se joacă nunta.

Încheiere.

Patrocle a fost adus de Elena din stradă. A fost supus la curăţat, pieptănat şi legat cu fundiţă. Radu n-are ochi să-l vadă.

4 Răspunsuri to "Butterfly effect"

dar cu Paul? cu Paul ce s-a intamplat???

😀 Paul se găteşte prea mult…🙂

ma-nnervează Paulii iştea😀
se dă el cu gel ))

ştii cum, nici Paulii nu-s toţi la fel. fiecare cu dracii lui…😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

De vă e foame

%d blogeri au apreciat asta: