Antepostscriptum

Ca la 20 de ani – fără griji şi fără bani…

Posted on: 2010/08/20

Am două cărţi pe noptieră şi din ambele am început să citesc: una – a lui Umberto Eco şi alta – a lui Marin Preda. Lungită în pat, cu un braţ sub ceafă şi cu tălpile ieşite de sub plapumă, le fixez cu o încordare dilematică, în încercarea de a sesiza care din cărţi mă tentează în dimineaţa aceasta mai mult. Preda este autorul meu preferat, fără îndoială, ca romancier, dar nu şi cînd mă gîndesc la „Întîlnirea din pământuri”, pe care am dat nişte bani aiurea, numai pentru că e de Preda şi n-o citisem. Umberto Eco e incitant, dar nu tocmai genul meu. Privirea îmi alunecă de pe cărţi pe două ciocolate care stau alături şi cu care m-am servit aseară cînd m-am dus să iau un conspect de la vecinele mele din odaia de alături. De fapt, a fost doar un pretext, pentru că mă plictiseam. Locuiesc mai mult singură în odaie, fiindcă colega mea e mai mereu lipsă, şi mă plictisesc, deşi mă plictisesc la fel de mult şi cînd ea este, fiindcă mai mereu doarme. Sau mănîncă. Azi ştiu că vine, mi-a sunat că are de rezolvat ceva la facultate.
Ciocolatele au avantaje neîndoielnice în faţa cărţilor: consumul lor implică un proces mult mai rapid şi pot fi abordate simultan, sau pe rînd, indiferent de ordine. În schimb, satisfacţia e de scurtă durată şi impresiile te părăsesc definitiv în cel mult cîteva ore. În acest duel între doi oponenţi egali, cîştig de cauză are lenea. Îmi trag picioarele sub plapumă şi mă ghemuiesc pentru încă o porţie de somn. Însă nu ajung să mă bucur din plin nici de această plăcere, căci majoritatea locatarelor etajului trei ale căminului s-au trezit şi îşi tîrîie tîrlicii pe coridoarele întunecoase spre bucătărie, producînd un zgomot pe cît de familiar, pe atît de nesuferit. Mă gîndesc că n-ar fi rău să pregătesc şi eu ceva pînă a pleca la orele de după amiază şi mă ridic alene din pat ca să-mi verific rezervele de produse alimentare. De fapt, pot să fac inventarierea şi în gînd – ştiu cu siguranţă că pe poliţă n-am decît două pachete: unul cu paste şi altul cu hrişcă, precum şi un borcan cu sare şi un plic cu piper măcinat, dar procesul de deschidere şi închidere a uşilor dulapului îmi dă un aer de importanţă şi de gospodină prinsă de grijile casei, care mă face să mă simt plină de perspective. Aşadar, după ce mi-am revăzut pastele şi hrişca aşteptînd cuminţi în acelaşi loc unde le-am lăsat ultima dată, închid dulapul cu un simţămînt de împlinire, îmi trag şorţii şi o flanică pe mine, îmi iau portmoneul şi ma duc la alimentara din spatele căminului. Pe drum îmi revizuiesc conţinutul portmoneului şi clarific că nici aici nu s-a adăugat nimic, aşa că mă întorc triumfătoare de la magazin cu un pachet de seminţe, pe care încep să le mănînc încă în drum spre casă. În odaie îmi fac de lucru cu ordinea, îmi aştern patul şi mătur la balcon, apoi ies să întorc conspectul vecinelor, care tocmai dejunează.
– Poftă bună!
– Mulţumim! Poftim!
– Numai ce am mîncat.
– Aaa…
Mă întorc în odaie, mai deschid o dată dulapul cu alimente şi mă răzgîndesc din nou. Apoi iau „Numele trandafirului” şi mă trîntesc în pat, adîncindu-mă în lectură. Peste vreo două ceasuri închid cu greu cartea care a reuşit să mă captiveze, pentru că sunt nevoită să mă pregătesc de ore. Deschid şifonierul şi a numaiştiucîtaoară îi mulţumesc Domnului că nu învăţ pe la ULIM sau, şi mai straşnic, la ASEM: printre droaia de băieţi şi fetele care poţi să le numeri pe degete de la facultate, eu, în blugii mei roşi şi bluza decolorată, arăt aproape „glamurnenko”. Deja îmbrăcată şi cu cheile în mînă, ies în coridor unde dau nas în nas cu colega mea de odaie şi cu prietenul ei, tăbîrcind o cutie voluminoasă, probabil un colet de la părinţii din Italia.
– La facultate?
– Îhî.
Scoate un kiwi din cutie şi mi-l întinde:
– Amuş vin şi eu.
– Bun, eu mă duc.
Tot drumul pînă la facultate mă gîndesc la fructul din geantă. De ce tocmai kiwi? Să fi fost un măr sau prăsadă, sau măcar prună, pe care poţi să le ştergi de partea dorsală a bluzei şi să le înfuleci din mers, dar kiwi… N-am să-l pot mînca decît cînd mă întorc la cămin şi pun mîna pe un cuţit ca să-l curăţ. Iată aşa-i realitatea crudă: stai cu norocul alături şi nu te poţi bucura de el.
La facultate însă mă aşteaptă o veste nemaipomenită: a venit bursa! La cursuri renunţ la conspect şi îmi fac, la sfîrşitul caietului, liste cu cumpărături; mă răzgîndesc de mii de ori şi le schimb conţinutul tot de atîtea ori, dar ajung la sfîrşitul orelor mulţumită de lista mea finală, revizuită şi completată. Cînd deschid geanta ca să-mi adun caietele, constat cu stupoare că m-am rezemat în timpul orelor întîmplător de ea şi mi-am pisat fructul de dar, marcîndu-mi cîteva caiete cu suc de kiwi, dar jalea după fruct nu a fost de durată, căci nu poţi fi în proastă dispoziţie cînd te aşteaptă bursa pe cont. În curte, grupa mea stă adunată în cerc, toţi cu zîmbetul pe faţă şi bine dispuşi, şi eu mă apropii cu gîndul la lista mea şi cu o presimţire rea de ei, dar tot cu zîmbetul pe buze, căci, vezi mai sus, nu poţi fi în proastă dispoziţie cînd te aşteaptă bursa pe cont. Am avut dreptate. Suntem un colectiv foarte unit şi se „namiceşte” pizza cu ocazia bursei. Deşi avem doar şapte bursieri în grupă, cei ce sunt pe contract aşteaptă cu aceeaşi nerăbdare bursa, că e motiv de sărbătoare şi nu organizează chefuri fără noi, din solidaritate.
Nu pot să mă rup de colectiv şi ajung noaptea în cămin, cu stomacul umflat de pizza şi capul ameţit mai mult de gălăgie decît de „Cofee Amaretto” şi mă întind mulţumită şi sătulă lîngă colega mea, care n-a mai ajuns la facultate, probabil pentru că a obosit tîrîind cutia prea grea.
– Mai vrei un kiwi?
– Noko. Merci.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

De vă e foame

%d blogeri au apreciat asta: