Antepostscriptum

Preludiul unei iubiri

Posted on: 2010/08/20

Se cunosc de patru ani, învaţă în acelaşi bloc, locuiesc în acelaşi cămin, deseori chefuiesc în aceeaşi gaşcă. Cu toate acestea, în toţi aceşti patru ani, în afară de bineţe, n-au schimbat decît fraze numărate.

Partea I. EL.

Septembrie, primul an.
Cursul de fizică este preferatul meu, dar văd că nu am şanse să aud ceva nou la orele de azi şi mai am de aşteptat încă 20 de minute lungi pînă la sfîrşit. Suntem trei grupe în torent şi aula este plină de studenţi… Interesant, ore cîţi o să ajungem pînă în ultimul an de studii? Ăştia care-s după colegiu la sigur ajung, acei din primele rînduri o fi nişte tocilari, deci ajung şi ei, fetele… aşa-s de puţine că numai pentru asta au o şansă în plus. În general, cam ce caută fetele la facultatea noastră? Cu cochetele hlizite din ultimul rînd e limpede – au venit să se mărite, iar cum la noi băieţi sunt mai mulţi decît prin alte părţi, au şanse mari. Cele cîteva, cu nasul prin nori, sunt, presupun, fete asigurate şi cu job deja, au o mînă păroasă la spate, sunt sigur, şi au venit aici să stea în rînd după document. Aceea cu ochelari, care nu scapă din ochi proful şi conspectează absolut totul… ei, ea sărmana chiar ia lucrurile în serios – o să-i fie greu. Cea de pe rîndul din mijloc… mmmm, îîîî, asta ce caută oare aici? Nu-i nici fandosită, nu pare să fie nici tocilară, nici îndoielnică… ce-i cu viaţa ei? Iaka na! M-a observat că o urmăresc! Şi eu, ca un idiot, mă belesc de vreo cinci minute la dînsa, parcă n-am mai văzut fete. Şi încă la cine, nimic deosebit, fată ca fata. Sigur se gîndeşte că o plac şi stau ca un bădăran nenorocit şi o admir. Mai bine îmi cautam de fizică.

Noiembrie, primul an.
Avem o grupă super! La început îmi parea rău că n-avem nici o fată şi uneori nici n-ai de la cine lua un conspect, în schimb băieţii sunt de condiţie, nu pierdem nici o ocazie pentru a organiza un bairam pe cinste. Ce-i drept, cam mereu la mine în odaie se întîmplă şi pe urmă e mai greu de găsit doritori la făcut ordine, dar la asta am să mă gîndesc mai tîrziu. Am uitat deja ce sărbătorim azi, dar cheful s-a primit pe cinste! După ce am finisat tot ce aveam prin sticle, precum şi tot ce se putea de înfulecat, intonăm „Imnul” grupei. Cel puţin, încercăm… În toiul manifestării, cînd tocmai mi s-au încălzit coardele vocale şi glasul meu le astupă pe ale tuturor celorlalţi, mă simt bătut pe umăr de colegul de alături:
– Te caută cineva.
Cu paharul gol, uitat în mînă de la atîta înfocare, şi cîntînd în continuare, deschid uşa şi rămîn înmărmurit în faţa ei. De unde te-ai mai luat şi tu?
– Mi-a spus S. că găsesc la tine o colecţie de toasturi… aud că bolmojeşte ea abia desluşit.
– Da, da… bolmojesc şi eu în răspuns. Intră, să văd unde-s.
– Nu, eu aştept aici sau… poate mai bine revin altădată?
Asta-i bună! Acum o să mă creadă şi beţiv, pe deasupra. Şi eu nu pot scoate două cuvinte, ca să schimb impresia generală. Şi tontul cela de S. şi-a găsit să-i recomande toasturile mele! Acum sunt în ochii ei beţiv cu practică şi cu teorie… şi cu conspect la toasturi! Îi întind hîrtiile şi rămîn în uşă să urmăresc cum îi scapără călcîiele îndepărtîndu-se pe coridor.

Aprilie, anul doi.
Aşteptăm, eu şi colegul meu de odaie, în faţa facultăţii, pe iubita acestuia. Sunt aproape sigur că dînsa va ieşi cu prietena ei, cea cu care eu nu pot lega nici două vorbe. Nu ştiu ce are fata asta, dar, chiar dacă mai mereu nimerim în aceeaşi gaşcă, nu comunicăm aproape deloc. Orice încercare de a schimba cîteva replici eşuează, iar eu mă simt ca un idiot care nu poate întreţine o discuţie.
Aşa se întîmplă şi de data asta: încerc să-i fac un compliment în legătură cu vestimentaţia ei, dar simt că e aşa de stîngaci, încît zîmbetul de pe faţa ei îmi tăie pofta de vorbă pentru restul drumului şi tac ca un bleg. Îi sună telefonul mobil şi înţeleg că pleacă să se întîlnească cu prietenul ei, aşa că scap de chinuri şi rămîn să-mi continui drumul cu ceilalţi doi. În lipsa ei mă simt mult mai dezinvolt şi încep să fac glume aproape imediat ce se îndepărtează… …!!!???… Cum? Are un iubit?…

Septembrie, anul trei.
M-am pregatit moral pentru cheful de început de an, la care ştiu că trebuie să fie şi ea şi sunt hotărît să-i vorbesc şi să fiu firesc, ca să înţeleagă că n-am nici un complex legat de persoana ei, dar toate planurile îmi sunt date peste cap de gagica pe care am cunoscut-o astă vară, care mă chiamă la dînsa în seara asta să-i ţin companie, că are „o migrenă nebună” şi e „disperată”, şi se simte singură, şi mai nu ştiu ce… M-a cam plictisit cu migrenele ei, am două luni de cînd o cunosc şi deja mă simt asistent medical.😦

Octombrie, anul trei.
Eşec.

Iunie, anul trei.
Mă scoate din pepeni!

Septembrie, anul patru.
Dă-o naibii!

Partea a II-a. EA.

Septembrie, primul an.
Şi asta se numeşte recapitulare? Optzeci la sută din ce vorbeşte profu’ aud pentru prima dată. Doamne, nu mai ajung eu să absolv facultatea asta! Şi de ce nu m-am dus la filologie sau la sociologie sau la… atîtea alte fleacuri la care m-aş fi descurcat de minune? Nu, eu am căutat-o pe naiba aici, să-i dea Dumnezeu sănătate lui frate-meu cu perspectiva lui şi cu tot! O să-mi strîng catrafuţele la prima sesiune, parcă mă văd, cum mă întorc la jumate de an acasă, cu coada între picioare, şi am să aştept încă jumate, ca pe urmă să intru pe la istorie sau naiba ştie pe unde. Că mie mi-a trebuit tare s-o fac pe eroaua şi să mă bag în daravera asta! Toţi colegii ca colegii, stau şi ascultă calm, probabil lucruri pe care foarte bine le înţeleg, nu ca mine. Acei din ultimele rînduri probabil deja s-au plictisit de această recapitulare, de îşi fac de cap, hlizindu-se. Da’ acela ce se uită aşa lung la mine? Tre’ să am o faţă tare tîmpă, că mă cunosc de la o poştă că-s „dobă” de fizică, probabil tipul cela îşi rîde de mine şi de cătătura mea speriată de oaie în mijlocul lupilor. Ia să fac o mină mai indiferentă, că nu mă las eu luată la mişto chiar din primele zile. Pînă la sesiune mai vedem noi…

Noiembrie, primul an.
Stau la masă, cu pixul în mînă, în toiul chinurilor creaţiei. Se însoară frate-meu şi eu vreau să-i spun ceva special cu ocazia asta, dar, cum se întîmplă de obicei, sunt în criză de inspiraţie tocmai cînd am nevoie mai mult. Am mîzgîlit aproape o pagină, dar nu pot nicidecum exprima în modul dorit ceea ce vreau să zic. Tocmai cînd parcă, parcă mi-a venit o idee, îmi bate cineva la uşă. Intră N. şi S., în cea mai vioaie stare de spirit, şi eu pierd vreo două ceasuri, stînd la taclale şi la bîrfit cu dînşii. După asta, la sigur nu mai duc la capăt discursul meu, dar îmi sugerează S. să mă inspir din toasturile unui oarecare D., din odaia cutare, de la etajul cinci. Nu stau mult pe gînduri şi urc la etajul cinci. De pe coridor aud că e mare veselie în odaia spre care mă îndrept, iar cineva, mult mai inspirat decît mine, urlă în gura mare, probabil imaginîndu-şi că cîntă. Ezit un moment, dar zgomotul de acolo mă amuză şi, fiind şi eu în bună dispoziţie, bat intrigată la uşă. Îmi deschide un tip ameţit şi vesel, iar în mijlocul odăii îl văd, demonstrîndu-şi abilităţile artistice, mătăhăind din mîini şi din cap, pe insul cu ochi deştepţi care, încă de la începutul anului, mă face să mă simt intimidată în prezenţa lui. Sper că nu el e D. Dar el e. Îmi deschide cu un zîmbet persiflant de mi se duce toată veselia în călcîie. Toasturi mie îmi trebuie! Cred că se gîndeşte că sînt o cheflie şi mi-i capul numai petreceri, de asta stau cu ochii holbaţi la cursuri şi nu înţeleg pe ce lume mă aflu. După cîteva replici bîlbîite, îmi dă ce-mi trebuie şi eu, strîngînd hîrtiile la piept, aproape că alerg spre odaia lui S. să-i trag vreo doi Dumnezei că nu m-a informat clar la cine mă duc. Adevărat că nici eu nu m-am prea interesat…

Aprilie, anul doi.
De cîte ori se întîmplă să fiu în aceeaşi companie cu D., am impresia că mereu mă ia la mişto. Şi nu-i deajuns că nici de data aceasta nu am găsit o replică potrivită pentru complimentul lui deocheat, a trebuit să mă sune B. tocmai acum. Mă îndepărtez spre staţie şi aud, în urma mea, cum el spune ceva şi toţi rîd cu poftă, probabil pe seama mea. Dacă nu-mi merge – nu-mi merge…

Septembrie, anul trei.
Azi organizăm cheful de început de an. Urc scările mai veselă ca oricînd, decisă şi degajată, gata să resping orice glume pipărate a lui D. Da, m-am gîndit că n-are de ce s-o facă pe deşteptul cu mine şi am să-i ripostez imediat, orice mi-ar zice. La urma urmei, cine-i el, mă rog? Intru veselă în odaia cu pricina şi văd că nu este, fapt care mă bucură fiindcă aşa reuşesc să mă acomodez şi să mă aşez pe poziţii, atîta timp cît se reţine. Petrecerea începe şi eu mă simt minunat, sunt pregătită de atac, mai ales după un pahar de vin de la Călăraşi. Prietena mea, N., e şi ea veselă şi îmi şopteşte că sunt mai plină de haz cînd D.nu-i şi ce bine că nu este azi.
– Parcă ştiam că tre să fie, zic eu ca printre altele, facînd-o pe necointeresata.
– Mi-a spus S. că s-a dus la gagica lui.
– Aaaa…
Mmmdaaa… Petrecerea asta nu-i haiosă deloc. La gagică-sa, carevasăzică…

Octombrie, anul trei.
Bîl-bîl-bîl-bîlbîială…

Iunie, anul trei.
Eşec!

Septembrie, anul patru.
Cui trebuieşte el???

Partea a III-a. 13 ianuarie, anul patru.

EA. Au mai rămas examenele de stat şi licenţa şi pot să răsuflu uşurat. De mîine mă apuc de învăţat, dar azi sărbătoresc neapărat sfîrşitul ultimei sesiuni.
Cheful e în toi şi simt că de data aceasta n-am nici un stres legat de prezenţa lui D. Nu mă afectează deloc că e şi el aici şi în sfîrşit mă pot bucura din plin de sărbătoare. La urma urmei, cred că e ultima dată cînd ne întîlnim în aceeaşi companie şi nu-mi mai pasă de nimic. Dar simt că nepăsarea mi s-a urcat acut la cap, ajutată de tot felul de băuturi, aduse de prin toate colţurile Moldovei. Aş vrea să mă ridic ca să cobor în odaie, dar simt că nu am puteri şi mă uit în jur să văd dacă numai eu sunt aşa sau toată lumea e „pe muchie”. Văd că toţi sunt purpurii, aşa că nici n-o să observe nimeni marşul meu, iar D. nici nu este în odaie, aşa că o să evit şi glumele lui. Plină de eroism, mă ridic în picioare, stau cîteva clipe să înţeleg dacă pot continua, şi îmi fac un vînt spre uşă, ca un taur la coridă spre cortina roşie. Pînă la etajul patru ajung fără incidente, iar aici dau peste un grup dintre amicii noştri cheflii, care s-au pornit să aducă un computer ca să facem karaoke, strîngînd butoanele de la tastatură de pe scări. Îmi dau seama că mă aflu în imposibilitate de ai ajuta şi încerc să-mi continui drumul, dar simt că mă învăluie toate emoţiile serii adunate în mine şi abia de pot să mă îndrept, cotilindu-mă, mai departe. Nu fac nici trei paşi că dau nas în nas cu D. pe care încerc să-l depăşesc nestingherită, dar simt că mă înşfacă de subraţ.
– N-o mai fă pe mîndra, hai că te petrec pînă în odaie. Te văd cam…. încordată.
– Că tu eşti mai breaz!
– Ştiu că ma ai de beţiv.
– Atotştiutorule!
– Înţepato!
– Deşteptule!
– Nu ţi-am luat coroana!
– …
– …

14 ianuarie, anul patru.

EA. Nu îmi mai aduc aminte cum am ajuns în odaie, dar mă bucur că ziua de ieri a trecut şi, chiar dacă cu o uşoară ameţeală în tîmple, mă bucur să mă trezesc în patul meu comod, în linişte şi pace. Am zis „comod”? De ce atunci am o senzaţie de înghesuială?
EL. Mă trezeşte o arsură straşnică în stomac, dar mai stau cîteva clipe cu ochii închişi sperînd să amăgesc astfel disconfortul. Încerc să-mi fac planuri pentru ziua ce urmează, dar parcă am ceaţă în cap şi frînturi din seara trecută îmi apar şi dispar ca nălucile. Îmi imaginez ce mizerie e în odaie după cheful de ieri şi de asta nu vreau să deschid ochii ca să mai amîn momentul dezgustului. Dar parcă e prea linişte în odaie, oare chiar eu m-am trezit primul? Şi nu-mi mai recunosc patul, atît de buimăcit mă simt după seara de ieri. Asta mă face să deschid ochii şi… bine că sunt culcat… că de altfel cădeam.
EA: – O, Doamne!!!
EL: – O, Doaaamne!!!

3 Răspunsuri to "Preludiul unei iubiri"

:)))))))
frumos.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

De vă e foame

%d blogeri au apreciat asta: