Antepostscriptum

Marele Singuratic de Marin Preda şi Marin Preda, în general.

Posted on: 2010/09/06

Am spus-o demult şi de nenumărate ori: Preda este autorul meu preferat. Puteam să citesc numai o carte de-a sa, oricare, şi să rămîn cu convingerea asta. Dar dacă am citit „Cel mai iubit dintre pămînteni”, şi nu o singură dată, sunt cu atît mai încrezută în această convingere. Acest ultim roman al său, în care Preda însuşi afirmă ca a avut intenţia să spună totul, este ca un etalon pentru mine şi revin la el de cîte ori citesc orice altceva, pentru comparaţii.
Dar aici vă spun despre „Marele singuratic”, pe care tocmai am terminat să-l citesc, nu mai mult de o oră în urmă. Roman de dragoste, roman epic şi chiar, boom!, roman (ei bine, nu roman, poate doar episod) poliţist. „Marele singuratic” parcă „rupe” povestirea din al doilea volum „Moromeţii” şi narează o bucată care acolo lipseşte, dorind parcă să întregească biografia eroilor săi din „Moromeţii” şi, mai cu seamă, a lui Niculae Moromete şi a tatălui său, Ilie Moromete. Episodul descris se referă la retragerea lui Niculae din viaţa activă a partidului pînă la revenirea lui în acelaşi partid, vreme în care se retrage ca grădinar, iar mai apoi, ca inginer horticultor, într-un parc de pe lîngă o fostă reşedinţă a domnitorulor români. Marele singuratic este, de fapt, „marii singuratici”, fiindcă, fără îndoială, nu numai pe Niculae îl are în vedere autorul, ci şi pe tatăl său, pe care îl descoperim într-o nouă postură, de care n-am ştiut în „Moromeţii”, în postură de tînăr îndrăgostit de o fată nu prea frumoasă, prima lui soţie, cu care a făcut cei trei feciori, tînăr poreclit „Mutul” în vremea aceea, apoi bătrîn, iarăşi îndrăgostit (!!!), la vîrstă înaintată, de sora primei lui soţii, la care nu mai are puterea să meargă, împovărat fiind de bătrîneţea sa şi reţinut de „scorpia” cu care trăieşte. Frumoasă revenire a tatălui în „Marele singuratic”, chiar de murise în „Moromeţii”!
Povestea de dragoste a lui Niculae cu pictoriţa Simina ocupă cea mai mare parte a romanului. Mie povestea de dragoste nu mi s-a părut frumoasă decît la sfîrşit. În rest, el – prea mîndru pentru un îndrăgostit, ea – prea deşteaptă pentru o femeie, el – măcinat de regretele sale pentru că a fost decepţionat de politica partidului în care a crezut cu un fanatism orb, ea – măcinată de chinurile creaţiei şi mereu în căutarea inspiraţiei, par a trăi pe planuri paralele. Însă cu ea autorul este mai îngăduitor, oferindu-i o ieşire din scenă destul de impresionantă, ca o cîştigătoare, care a găsit ceea ce a căutat toată viaţa – inspiraţia – şi chiar a fost recunoscută prin succesul fenomenal, chiar dacă această febrilă încununare a căutărilor ei o împinge în mormînt. În ceea ce-l priveşte pe Niculae, îl lăsăm, în Epilog, cu intenţia de rentoarcere în activul partidului, întoarcere care nu ştim dacă nu-i va aduce o nouă decepţie.
Istoriile povestite de Niculae despre satul său sunt cele mai frumoase în roman, precum şi episodul cu venirea Siminei la locul de baştină a lui Niculae, acolo unde găseşte inspiraţia.
Momente frumoase, care m-au făcut să zîmbesc sau… să meditez:
– Încercările lui Niculae de a a intra în rolul său nou de grădinar: „Ia să vedem, ce ar fi făcut Miciourin dacă…” şi se gîndea la situaţia în care se afla el.
– Instoria Siminei despre unica sa amintire din viaţa sa de la ţară, din copilărie, cînd a spus că vaca „sună”, doar pentru că, crescută fiind la oraş, pur şi simplu nu ştia cuvîntul „muge”.
– Înţelepciunea tatălui lui Niculae, atunci cînd Niculae cu Simina vin la ţară şi Niculae se simte intimidat de înfăţişarea şi hainele prea deocheate pentru peisajul rustic, ale Siminei. Cînd Simina povesteşte celor ai casei despre stinghereala lui Niculae, tatăl lui povesteşte despre cum au venit trei politicieni în sat şi doi au vorbit frumos şi cult, făcînd propagandă, iar al treilea, vrînd să fie mai la nivelul ţăranilor, a aruncat nişte vorbe vulgare şi banale, care i s-au părut lui că ţăranilor o să le fie mai accesibile, dar despre care ţăranii au rămas cu impresia că „ală din urmă e cel mai prost”. Sensul era că fiecare trebuie să rămînă la nivelul său, nici să se urce, nici să coboare, adică să fie fireşti. Şi Simina aşa a şi făcut, nu şi-a pus broboadă numai pentru că vine la ţară, dar a rămas aşa cum era ea – orăşeancă, în postura în care se simţea firesc.
– Vorba pe care Preda o atribuie grecilor: „Dă, Doamne, să nu mă însor, dar dacă mă însor, dă, Doamne, să nu mă înşele nevasta, iar dacă mă înşeală, dă, Doamne, să nu ştiu, iar dacă ştiu, dă, Doamne, să nu-mi pese.”
– şi multe altele, pe care le găsiţi în carte…

1 Response to "Marele Singuratic de Marin Preda şi Marin Preda, în general."

Marin Preda e intr-adevar unul dintre cei mai mari scriitori romani si cu siguranta cel mai mare prozator postbelic.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

De vă e foame

%d blogeri au apreciat asta: