Antepostscriptum

Altarul conştiinţei. Capitolul 1.

Posted on: 2010/09/07

Tuki îşi plimba grăbit blăniţa cenuşie dintr-un capăt în altul al celulei, cu aceeaşi viteză constantă pentru tradiţionala promenadă matinală. Tuki era întotdeauna grăbit, mai ales dimineaţa, fiindu-i parcă frică să nu fie privat de această plăcere. Cunoştea foarte bine celula şi distanţele îi erau atît de familiare încît putea să se întoarcă cu exact un milimetru înainte de perete, fără să se lovească de el – asta pentru că Tuki era orb. Tuki era un conservator, nu era înclinat spre schimbări radicale; şi din această cauză ritualurile lui zilnice rareori puteau fi distorsionate. În cadrul acestei organizări stricte a zilei, plimbarea de dimineaţă era ceva de genul rugăciunii matinale, sfîntă şi indispensabilă. De altfel, ea, plimbarea lui Tuki, făcea bine şi muşchilor gîtului şi ochilor lui Greg. Fiindcă nici o plimbare nu începea înainte de trezirea lui Greg, iar Greg avea grijă să se trezească înainte de sunetul deşteptării, ca să-l poată însoţi, prin mişcări capilare ordonate, pe prietenul său în timpul plimbării. Tuki îl aştepta în fiecare dimineaţă să se trezească, sprijinit pe lăbuţele din urmă şi pe coadă, poză care-l făcea pe Greg să-l asocieze mai degrabă cu un cangur, decît cu un şoarece. Era foarte drăguţ aşa, dar lui Tuki nu-i făcea plăcerea să-i pozeze prea mult în aşa fel şi, de îndată ce înţelegea că Greg s-a trezit, îşi începea călătoria. Cînd auzea sunetul ascuţit ce prevestea deşteptarea, Tuki o zbughea sub pat, de unde ieşea numai cînd era servit de către Greg cu dejunul. Din ritualurile sale zilnice mai făcea parte şi comunicarea cu Greg, ce ţinea ceva mai mult de o oră şi presupunea umblatul pe corpul acestuia din urmă, în timp ce el stătea lungit în pat, a cărui scop era obţinerea unei discuţii închegate şi serioase. Tuki înţelegea să i se acorde persoanei sale tot discernămîntul şi să se adopte o atitudine matură şi serioasă faţă de el, aşa încît discuţiile deşarte îl iritau la culme. Alte preocupări ale lui Tuki erau amenajarea locuinţei sale modeste, care era jertfită de fiecare dată în timpul ordinii generale în celulă, şi meditaţia. Dobîndirea hrănii era un instinct demult mort la Tuki – de asta avea grijă Greg. Dealtfel, e greu să organizezi un program variat în puşcărie – atît pentru micuţul şoarece orb Tuki, cît şi pentru ceilalţi locuitori ai puşcăriei.

Greg era inginer de profesie şi în suflet. A simţit că aceasta era chemarea lui încă de pe băncile şcolii, cînd şi-a dat seama că obişnuinţa de a desface jucăriile pentru a vedea ce-i înăuntru, ce se manifestă la majoritatea copiilor, nu a trecut în alte tendinţe, de genul măsurării febrei la păpuşi sau ţinerii monologurilor deştepte şi lungi în faţa colegilor de joacă. La Greg, acest prim manifest de interes faţă de lumea înconjurătoare a rămas materializat pentru totdeauna în profesia pe care şi-a ales-o.
A urmat o facultate cu profil ingineresc, ani petrecuţi într-o continuă exaltare, în care cunoştinţele obţinute îi completau generos constituţia complexă a fanteziei sale bogate. A fost o perioadă tumultuoasă sau, mai degrabă, plină de fanatism, în care s-a dedat completamente febrei noului şi necunoscutului. Înghiţea toate materialele teoretice ce-i cădeau în mînă şi se avînta în toate practicile de construcţii inginereşti care i se iveau în cale. Robototehnica era îndeletnicirea lui preferată, de asta îşi petrecea zile întregi construind maşinării de tot felul, utile şi mai puţin utile, de care puteai mereu să te împiedici în odaia lui Greg, în care domnea o veşnică dezordine creativă. Greg era încîntat de tot ce ieşea de sub mîna lui, dar starea de admiraţie nu dura mai mult de două-trei zile, răstimp în care nou-născutul era întors pe toate părţile, studiat minuţios, experimentat şi, neapărat, împroprietărit cu un defect indubitabil, care îl priva de dreptul la viaţă. „Gregoboţii”, aşa cum fuseseră botezate maşinăriile de către colegii şi prietenii lui Greg, erau făcuţi şi desfăcuţi de mii de ori de Greg care ajungea să fie mereu nemulţumit ba de dimensiunile, ba de funcţionalitatea, ba de raportul dintre dimensiunile şi funcţionalitatea „copiilor” săi. De aceea, gregoboţii nu obţineau mai că niciodată o formă finală, care să fie pusă pe poliţă şi utilizată conform destinaţiei. Situaţia crea anumite polemici în rîndurile prietenilor săi, unii dintre ei devenind adevăraţi susţinători ai căruiva gregobot nou-născut care li se părea perfect, dar care, într-un final, avea aceeaşi soartă ca şi roboţii precedenţi, procesul de sacrificare fiind însoţit de un val de argumente bodogănite de Greg cu cea mai adîncă convingere şi încredere în corectitudinea acţiunilor sale. Greg însă era pe deplin mulţumit de evoluţia cuceririlor sale în domeniul ingineresc, toţi gregoboţii fiind doar nişte experienţe indispensabile procesului de cunoaştere, care îi făceau drum spre adevărata inginerie ce-l aştepta în viitor.
Facultatea a absolvit-o nu printre cei mai străluciţi studenţi, succesele sale fiind datorate mai mult popularităţii sale de fanat al ingineriei, decît sîrguinţei şi învăţatului sistematic. Asta deoarece focul noilor construcţii îl sustrăgea constant de la îndatoririle de student, facîndu-l să se reţină cu laboratoarele şi proiectele cerute de catedră, care i se păreau, de cele mai multe ori, prea banale şi plictisitoare sau chiar făcînd parte dintr-un proces birocratic nesuferit. Însă, adevărul este că, în cele mai dese cazuri, pur şi simplu uita de ele. Totuşi, Greg era pe merit apreciat de profesorii universitari pentru avîntul său şi pentru nepotolita sete de cunoştinţe. Astfel, îndată după absolvire, i s-a propus un loc de lucru la un centru de cercetări şi construcţii inginereşti de pe lîngă universitate, precum şi cîteva ore de laborator şi practică în cadrul facultăţii pe care o absolvise. Profesorii găseau oportun pentru Greg să-şi continuie studiile prin susţinerea doctoranturii, prevestindu-i şi încurajîndu-l pentru o carieră strălucită în domeniul ştiinţific al cercetării şi predării robototehnicii, dar Greg nu se vedea redactînd broşuri pentru studenţi, iar ocupaţia din cadrul centrului îi venea la moment ca o mănuşă, răspunzînd în totalitate dorinţei sale de a construi mereu ceva nou şi de a exploara, din punct de vedere practic,  ingineresc. Greg era convins că într-o zi va ajunge să fie foarte util omenirii prin lucrul minţii sale materializat în invenţii unicale.
Viaţa lui Greg, privită dintr-o parte, ar fi părut monotonă oricui. Oricui, cu excepţia lui Greg însuşi. El era înnecat în lucrul său şi plutea într-un veşnic proces de creaţie, fericit în universul său, fără să-şi dorească vreo schimbare. Viaţa îi era un cerc continuu: lucru, ore la facultate, acasă, din care doar uneori venea să-l sustragă unicul său amic mai apropiat, Nick. Acesta, un fost coleg de facultate cu care locuise în timpul anilor de studii, nu s-a simţit atras de profesia care l-a vrăjit pe Greg şi, fire isteaţă şi ambiţioasă, s-a aruncat fără reticenţe în valurile afacerilor, care, la rîndul lor, respectuoase faţă de oamenii cu spirit inovator şi pregătiţi pentru riscuri, l-au răsplătit cu succes şi bani. Nick a rămas fidel prieteniei cu Greg, stimîndu-l pentru „capul său luminat”, cum deseori se exprima, precum şi dintr-o nostalgie pentru anii de studenţie în care el, Nick, era primul martor la toate experienţele lui Greg, „moaşa” tuturor gregoboţilor şi totodată şi „preotul” lor. Recunoştinţa pentru Greg avea, desigur, la substrat şi nenumăratele proiecte pe care acesta le executa pentru Nick, care nu avea nici răbdarea, nici dorinţa, nici timp pentru ele, Nick fiind mereu antrenat în chefuri şi distracţii şi nesimţindu-se atras de specialitatea în care s-a lăsat tîrît dintr-o banală insistenţă a părinţilor. Deci, Nick era cel care îl vizita, îi aducea noutăţile din „realitatea neinginerească” care, dealtfel, nu-l prea intrigau pe Greg, şi, totodată, cel care îl compătimea pe acesta pentru stilul de viaţă monoton şi ponosit de profesoraş umil şi inventator nerealizat. Nick era convins că Greg, cu „capul său luminat”, ar putea realiza mult mai multe şi această realizare i-ar aduce nu numai împlinire profesională, dar şi slavă şi bani, iar el se oferea să-l susţină din punct de vedere financiar şi inventa diferite proiecte de afaceri în care ei ar fi fost parteneri. Toate acestea l-ar fi scutit de existenţa sa umilă şi i-ar fi oferit un alt mod de viaţă, pe care nu face decît să-l încerci ca să nu vrei să te desparţi de el niciodată. Greg însă nu se simţea măgulit de ofertele strălucite ale lui Nick şi îl asigura că-i va cere ajutorul în momentul în care se va simţi pregătit pentru opera sa. În imaginaţia lui Nick „opera” lui Greg era o afacere copioasă cu tiraj grandios, în cea a lui Greg – era sensul vieţii şi muncii sale. Prietenia lor era prietenia dintre doi oameni ce se află la poluri opuse şi se simt atraşi de diferenţele dintre ei. Discuţiile lor, pe cît de înfocate pe atît de înţepate, degenerau în certuri aprige, care se soldau cu împăcări-fulger alimentate de convingerea fiecăruia dintre ei că, în numele prieteniei, iartă prostia celuilalt. Încercările lui Nick de al lega pe prietenul său de vreo fustă care i-ar schimba viziunea asupra vieţii se loveau de neîndemînarea şi stîngăcia lui Greg în chestiile amoroase.
Greg avea o atitudine aparte pentru femei. Le admira pentru frumuseţea lor şi le stima pentru rolul lor primordial în societate, dar se simţea incapabil să le înţeleagă şi să le ofere ceea ce, reieşind din acest rol primordial al continuităţii vieţii, era sigur că merită pe bună dreptate. Se simţea întotdeauna stingherit în prezenţa femeilor, mai ales a celor frumoase şi cochete, iar discuţiile pe care încerca să le închege cu acestea erau mate şi fără finalitate. Aşadar, comunicarea sa cu femeile se reducea la explicarea unor fenomene şi procese, în timpul orelor de la facultate, puţinelor studente care aplicau pentru acest domeniu şi care, dealtfel, în considerau , în marea lor majoritate, dus cu pluta, şi la conlucrarea de scurtă durată, cu beneficii de ambele părţi, cu unele femei a căror profesie le permitea să fie abordate într-un mod care nu implica menajamente şi incursiuni romantice de care Greg se considera absolut infertil. Astfel, toate străduinţele lui Nick, precum şi încercările de avansuri din partea femeilor atrase de originalitatea lui Greg şi de constituţia atrăgătoare a acestuia, erau sortite apriori eşecului. Greg nu avea planuri pentru viaţă, cu excepţia celor legate de robototehnică, dar chiar şi acestea erau ambigui şi în permanentă schimbare. Bineînţeles, cunoştea legile după care era construită societatea şi Nick era cel care nu i-ar fi permis să le uite, dar Greg considera că lucrurile care nu necesită implicarea cunoştinţelor sale se vor rezolva de la sine, iar viaţa socială îşi avea mersul său care, vrei nu vrei, te va cuprinde într-o zi în valurile sale, indiferent dacă depui sau nu vreun efort. Greg nu căuta o femeie pe care să ajungă s-o descifreze şi s-o înţeleagă, ci aştepta pe cineva care ar fi dispus să-şi petreacă viaţa lîngă el.
Şi a avut dreptate. Mersul vieţii nu l-a ocolit. Cea care nu s-a lăsat intimidată de nici unul din aspectele personalităţii lui Greg, ci doar atrasă de acest om mai special, a fost chiar una din studentele sale. Fata era vădit interesată de tot ceea ce prezenta Greg şi depunea eforturi considerabile pentru ai intra în favoruri, în pofida ironiilor prietenelor. Greg însă nu se prefăcea, el chiar era mort în păpuşoi în ceea ce ţinea de relaţiile cu femeile. El nu vedea în încercările fetei de a se manifesta la laboratoare decît dorinţa de a pătrunde misterul ingineriei, dar, deşi îi aprecia eforturile, o considera de-a dreptul incapabilă de a se fructifica în acest domeniu şi, în sinea lui, o compătimea pentru alegerea făcută. Ralu era perseverentă şi muncitoare, era chiar inteligentă, dar mintea sa era predestinată pentru alt gen de activitate. Cu toate că dispunea de o logică trează şi de o bună capacitate de a înţelege procesele complexe, Ralu era mai degrabă o fire artistică, cu aprinderea şi nerăbdarea ce izvorăsc din aceasta.
Greg nu ar fi dat niciodată formă relaţiei cu Ralu dacă întîmplarea nu i-ar fi pus faţă în faţă. Într-o vacanţă de vară, Nick a reuşit să-l scoată pe Greg într-o escapadă de cîteva zile la mare, oprindu-se într-un hotel înconjurat de cluburi de noapte şi ispite pentru toate gusturile. Într-una din dimineţile acestei vacanţe, Greg l-a găsit pe Nick certîndu-se în curtea hotelului cu o domnişoară, gesticulînd şi arătînd ambii spre maşinile lor boţite. Greg a fost amuzat de cuperoza agravată de acest val de mînie a lui Nick, precum şi de replicile tăioase şi isteţe ale fetei, şi a fost cu atît mai surprins să descopere, atunci cînd s-a apropiat, că fata era studenta lui neînzestrată. În seara acelei zile, după o împăcare forţată, la insistenţele lui Greg, dintre Nick şi Ralu, şi o rezolvare calmă a conflictului, Ralu şi-a permis să-şi invite profesorul la dans, sub privirile aprobatoare ale lui Nick şi în pofida protestelor disperate de dansator nepriceput ale lui Greg. Ralu mirosea a iasomie, iar Greg dansînd era ca un urs beat.
Cînd au reînceput orele la facultate, lui Greg i s-a părut firesc ca Ralu să-şi permită să-l viziteze în cîteva rînduri, iar cînd una din aceste vizite s-a prelungit şi ea a rămas să înnopteze la el, a primit-o ca pe un fapt deja împlinit. Ralu a devenit un element nou al vieţii lui, precum şi un element nou al decorului casei sale. Cea mai apreciată calitate a ei pentru Greg era faptul că-i punea ordine în lucruri fără ca să le perturbeze din capacitatea de a se afla acolo unde ar fi dorit să le găsească Greg atunci cînd avea nevoie de ele. Astfel, casa lui a căpătat un aspect ordonat, fără ca acest lucru să-l deranjeze pe Greg, cu toate că schimbarea de către Nick a locului căruiva gregobot îi putea provoca aproape că isterie. Ralu ştia cum să se facă utilă fără ca să distorsioneze mersul obişnuit al lucrurilor. L-a detronat pe Nick în calitatea lui de „moaşă” şi „preot” al gregoboţilor, cu toate că Greg a avut iniţial reticenţe în transmiterea prerogativelor spre Ralu. Ralu însă s-a dovedit a fi nu mai puţin îndemînatică în această postură faţă de Nick, ţinînd cont şi de faptul că priceperea fluturaticului Nick în ale ingineriei, nu întrecea priceperea netalentatei în ale ingineriei Ralu, ba chiar Greg în curînd a putut sesiza un spirit critic la Ralu de care a fost încîntat şi pentru care îi era nemărginit recunoscător în sinea sa. Greg o aprecia pentru toate aceste calităţi şi încerca să-şi cultive un soi de responsabilitate şi ataşament pentru persoana ei, dar, atunci cînd Ralu a absolvit şi a primit o ofertă de lucru în alt oraş, n-a găsit destul temei s-o oprească, cu toate că înţelegea că ea asta vrea.
Cîteva luni Greg a lucrat şi a trăit în ambianţa obişnuită de pînă la Ralu şi a nutrit convingerea că nu-i lipseşte nimic. Pînă în ziua în care a înţeles că gregoboţii nu erau vinoveţi cu nimic în starea lui de nemulţumire şi agitare continuă. Încă cîteva zile s-au scurs în frămîntarea febrilă de a găsi răspuns la întrebarea de ce nu a sunat-o după ce a plecat, dar mai ales în frica de a răspunde la întrebarea de ce nu a telefonat ea. În sfîrşit, negăsind sau nedorind să-şi găsească nici un răspuns la întrebările sale şi conştient de faptul că este incapabil să construiască o frază inteligibilă, a sunat-o şi a bîlbîit ceva neînţeles în receptor. Dar Ralu a înţeles şi ivirea ei în pragul uşii lui a fost precedată de o aşteptare febrilă, iar încleştarea trupurilor lor în acea noapte a fost mai mult decît un exerciţiu fizic.
În dimineaţa următoare, Greg s-a pomenit că-i cere fetei lîngă care s-a trezit ceea ce el însuşi nu se aştepta a fi în stare de a se încumeta să ceară, dar la care Ralu a reacţionat foarte ferm şi firesc şi a luat-o ca pe o consecinţă normală a relaţiei lor. Greg a cerut-o de soţie şi vai!, şi-a dat seama cît de mult a greşit în privinţa ei. Ralu era talentată! Nu, nu în ale robototehnicii, era talentată în organizarea unor petreceri excepţionale, ceremonia nunţii lor fiind un exemplu plauzibil în acest sens. Greg pentru prima dată participa la un eveniment oficila al cărui protagonist era şi el şi era surprins şi încîntat de ordinea, eleganţa şi acurateţea cu care a fost organizat, cu toate că nu era tocmai în stilul lui. Ar fi vrut să poată să-i arate Ralei cît de mult îi aprecia efortul şi talentul prin ceva mai mult decît nişte zîmbete de recunoştinţă, dar se pare că grandoarea evenimentului i-a spulberat şi ultimele impulsuri oratorice de care şi aşa nu prea dădea dovadă. Iar Ralu stătea alături, mulţumită şi modestă, de parcă era şi ea doar oaspete la acea ceremonie şi nu ar fi organizat din talpă tot acest eveniment. Într-un final, copleşit în egală măsură de emoţii şi sentimente pe care nu le pricepea, cît şi de tăria din băutură, Greg şi-a lăsat capul pe umărul ei. Ralu mirosea a iasomie, iar Greg arăta ca un dobitoc care s-a îmbătat la propria sa nuntă.
Viaţa a revenit la normal, iar normal acum însemna ca Ralu să nu lipsească din ea. Uneori Greg avea impresia că Ral cîştigă tot mai mult teren care aparţinea cîndva gregoboţilor. În acelaşi timp, ea nu avea nici o pretenţie, nu-l sustrăgea de la lucrul adorat şi nu-i cerea nimic în schimbul grijii şi dragostei ce i-o purta. Cu timpul Greg a ajuns la conştiinţa faptului că şi-a ales cea mai de neînţeles femeie din toate cele care îşi imagina el că sunt de nepătruns.
Cert era că o iubeşte şi cu cît îşi întărea această certitudine, cu atît se simţea dator să-i ofere mai mult decît îi oferea. Dar ce-i oferea, de fapt? Acest gînd, odată încolţit în conştiinţa sa, îl chinuia încontinuu, îl abătea de la existenţa şi raţiunile lui existenţiale anterioare şi îl făcea să-şi dorească, mai întîi de toate, un cîştig imediat, care să il ofere ei. Aşa înţelegea el o dovadă de dragoste. Aşa a ajuns să analizeze propunerile lui Nick, a căror realizare însă i s-au părut de lungă durată, ceea ce l-ar fi sustras de la munca sa pentru mai mult timp, lucru la care deasemenea nu era pregătit. Aşa a ajuns să cunoască întîmplător, prin nişte cunoscuţi ai lui Nick, persoane care erau dispuse să-l primească în afacerile lor, a căror sens nu-l sesiza, dar de unde a înţeles că urmează să scoată bani imediaţi, şi aşa a ajuns să se împotmolească în aceste afaceri, în pofida avertizărilor de precauţiune ale lui Nick. Aşa a ajuns în puşcărie, nedumerit pe parcursul întregului proces, buimăcit să se afle implicat în afaceri cu droguri şi, în sfîrşit, obosit de vîrtejul acestor evenimente care păreau rupte dintr-un coşmar din care aştepta cu înfrigurare să se trezească.
În momentul cînd a păşit pragul puşcăriei, a păşit, de fapt, în două lumi paralele.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

De vă e foame

%d blogeri au apreciat asta: