Antepostscriptum

Mama

Posted on: 2010/09/28

Aseară, pe facebook am avut o discuţie (mai în glumă, mai în serios) despre cît de frumos, dar, totodată, cît de greu este să fii mamă. Şi tot vorbind aşa, mi-am dat seama de un adevăr. Numai atunci cînd ajungi să fii mamă îţi dai seama ce este asta, începi să înţelegi unele lucruri şi să te gîndeşti la ele. Cred că nu o singură dată am auzit noi toţi de la mama: „Ai să ajungi şi tu mamă şi atunci o să înţelegi…”, păi, chiar e adevărat, trebuie să ajungi ca să înţelegi. În rest, discuţiile acestea despre copii plictisesc pe cei necointeresaţi, în majoritatea cazurilor.
Îmi aduc aminte, cînd începusem să lucrez, nimerisem într-un birou cu tocmai trei Tatiane (am rămas numai cu una acum – una şi bună!🙂 ) şi toate trei aveau bebeluşi. Cînd aveau o clipă liberă vorbeau despre copii, diferite chestii, care mai de care, iar eu stăteam cu nasul în analizele mele, în grafice şi diagrame şi mă miram că poţi să vorbeşti atît de mult pe tema asta. Recunosc, atunci nu ciuleam urechile, ba chiar mă plictiseam deseori. Şi acum, de fiecare dată cînd vorbesc cu cineva despre copii şi graviditate, îmi aduc aminte de acea perioadă şi… mai înghit cuvintele, mă tem să nu rod cuiva urechile. Mai tîrziu, o doamnă care pe atunci încă nu avea copii îmi confirmase că nici ea nu poate să asiste mult la o discuţie despre copii şi grijile legate de ei, pentru că încă nu şi-i dorea şi nu şi-i planifica, dar era sigură că îşi va schimba atitudinea cînd va hotărî să aibă acest copil.
Mai îmi aduc aminte cum, într-o discuţie despre plecarea asta masivă peste hotare, am spus că nu ştiu dacă aş putea să plec, iar soţul meu, cu atît mai mult, acum, cînd familia lui (mama şi fratele) are mai mare nevoie de dînsul. Şi atunci cineva mi-a reproşat: „Ei, fii sinceră: copii nu sunt niciodată pe deplin recunoscători părinţilor.” Şi, întradevăr, aşa este. Dar tot gîndindu-mă la chestia asta, mi-am spus că n-ar trebui să facem copii pentru noi, aş vrea să pot să-mi înving, în relaţia cu copilul meu, sentimentul acesta de posesiune. Deşi, chiar şi acum deja se naşte un oarecare egoism, care parcă ar vrea o recompensă pentru toate acele greutăţi prin care trecusem la începutul sarcinii şi care, negreşit, cu mult mai multe şi nu mai puţin uşoare, mă aşteaptă înainte. Dar ce poţi să-i pretinzi mai mult unui copil, cînd el îţi dăruie, chiar din primele clipe de viaţă, bucuria primului zîmbet, primului cuvînt, primelor gesturi, primului pas, primelor succese? Prin el te renaşti şi mai trăieşti o viaţă. Ce poţi să-ţi mai doreşti?
Cu adevărat, atîtea gînduri s-au născut în ultima vreme în capul meu şi toate au apărut parcă atît de spontan. Recunoşteam, tot nu demult, pe un blog, că nu am o strategie bine definită de creştere şi educare al copilului, dar sunt sigură că exemplul propriu este cel mai reprezentativ pentru copil. Mi-am dat seama de aceasta nu chiar demult, iar cu ocazia iarăşi a unei discuţii pe facebook, mi-am confirmat încă o dată că valorile se nasc în familie. Astfel, cînd mama „mă educa”, întotdeauna mă simţeam cicălită şi plictisită şi mi se părea că nu aud cuvintele ei. Cu ocazia sus-pomenitei discuţii de pe facebook, mi-am dat seama cît de mult se înrădăcinaseră totuşi poveţele părinţilor în sufletul şi conştiinţa mea: mama nu o dată mi-a insuflat că nu trebuie niciodată să-ţi huleşti patria şi neamul: „Niciodată să nu vorbeşti urît despre ţara ta: cît de urîtă n-ar fi mama ta, ea rămîne a ta”, îmi spunea ea şi îmi spunea că nu este destoinic să vorbesc urît despre ţară. Atunci mătăhăiam şi eu din mîini şi ascultam şi eu aşa, să nu zic că nu ascult, dar uite că odată, cînd am văzut un anumit status pe facebook cu o comparaţie nu tocmai măgulitoare pentru ţara mea, eu, care nu discut chestii ideologice (precum şi politice) decît într-un cerc foarte restrîns, am sărit atunci ca arsă şi m-am revoltat pînă în măduva oaselor. Am fost învinuită, într-un sfîrşit, că fîlfîi cu dragostea de ţară ca cu un drapel şi mult mai bine ar fi ca aceasta să existe cu adevărat în inima mea. N-am mai avut replică, îmi venea să plîng, pentru că îmi dădeam seama abia atunci căt de mult însemna asta pentru mine şi că eram sinceră, fiindcă asta s-a sădit în mine de mic copil, aşa am fost educată, nu era doar o polemică.
Deci, exemplul părinţilor contează, oricît ar părea el de nefolositor la moment. De aceea, am început să mă uit cu alţi ochi la mine însumi, să-mi reevaluez comportamentul, vorbele, preocupările. Şi acum înţeleg cît de mult te schimbă un copil, chiar încă din pîntece. Şi soţul meu a recunoscut nu demult, că, de la o vreme, de cînd a devenit practic tată pentru fratele său mult mai mic, a început să înţeleagă unele lucruri. Îmi spunea că atunci cînd era copil se mira atît de mult de grija părinţilor pentru el, care i se părea exagerată: i se părea exagerată neliniştea pentru că a întîrziat seara în curte, pentru că a plecat fără voie la iaz ş.a., iar acum îşi dă seama că, vrei nu vrei, acest sentiment se naşte în suflet cînd eşti responsabil pentru cineva şi ţi se pare ceva firesc şi deloc exagerat.
Nu ştiu pentu ce scriu aceste rînduri, fiindcă cineva care are copii a înţeles demult aceste lucruri şi i se par banale, iar cineva care nu-i are, nu le pricepe pentru că nu este încă cointeresat şi deasemenea i se par nişte banalităţi.
Poate că scriu pentru mine, pentru că îmi place să-mi spun mie în aşa fel multe lucruri. Dar poate că scriu pentru fiica mea, care, ajungînd la o anumită vîrstă şi citind aceste rînduri, poate va da din mînă şi-şi va zice: „of, iar mama asta începe…”, dar poate, din contra, citind, nu va zice nimic, va veni să mă îmbrăţişeze şi să-mi dea un pup… Dar poate că scriu pentru…mama. Scriu să-i spun: te înţeleg, mamă, te iubesc, mamă,…, iartă-mă, mamă…

2 Răspunsuri to "Mama"

da eu te inteleg. Asta-i tare tare rau?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

De vă e foame

%d blogeri au apreciat asta: