Antepostscriptum

Călătorie în trecut

Posted on: 2010/09/29

La nuntă, părinţii mi-au dăruit arborele genealogic (o parte din acesta) şi mama mi-a promis să-mi povestească despre strămoşii mei.
Fiind anul trecut în concediu şi călătorind prin locurile de baştină ale mamei, a găsit timp să-mi povestească despre buneii, rudele şi străbuneii mei.
Am găsit în albumul vechi de la Arioneşti fotografia strabunelului meu, unica şi foarte veche. Mama mi-a zis ca a fost fotografiat în timpul razboiului, într-un spital austro-ungar, alături de sora medicală care l-a îngrijit. Acolo i-au amputat piciorul, în urma unei răni grave şi, întors acasă, n-a mai trăit mult, dar a reuşit să mai facă un copil, pe bunica (fratele bunicii e cu 12 ani mai mare ca bunica). Am aflat şi că încă din bunei ni se trage atracţia pentru telecomunicaţii – bunica a învăţat un an în România, la un fel de colegiu de telecomunicaţii, dar a lăsat că era vreme grea şi nu aveau părinţii cu ce s-o întreţină. S-a întors în ţară şi s-a măritat. Bunica îmi povestea că pe atunci fetele se măritau mai mult ca să scape de lucrul greu de acasă, pentru că copiii nu erau cruţaţi pe atunci, barem să muncească pentru casa sa.
S-a căsătorit cu bunelul îndată dupa război, în ’46, pe timp de foamete, şi a îmbrăcat la nuntă unica rochie bună care o avea în calitate de rochie de mireasă – o rochie bordo cu guleraş alb – mama mi-a spus, caci de pe unica poză de la „nuntă” nu puteam să înţeleg, căci era în alb-negru. Bunica, cînd era în viată, mi-a povestit că bunelul a avut o mîndra din boieri şi trecea seara pe lîngă poarta bunicii spre boieroaică, dar tata acesteia n-a lăsat-o să se mărite cu el. Mi-a povestit cum a intrat prima dată în casa bunicii, deja cînd nu mai umbla la boieroaică, ca să-i aducă tatălui ei o unealtă pe care acela o solicitase şi bunica, cînd l-a văzut mai îndeaproape, s-a gîndit: „Doamne, ce nas mare are!”. Aici s-a implicat şi bunelul în povestire şi mi-a mărturisit că şi el a avut gîndurile sale: „Doamne, ce neagră e!” (bunica, într-adevăr era smoliţică la ten). „Apoi, continuă bunica, cînd a venit a doua oară, nasul nu mi s-a mai părut atît de mare…” „Şi nici bunic’ta parcă nu era aşa de smolită” – se grăbeşte să completeze bunelul. Bunelul şi-a făcut repede socotelile, mai ales „inspirat” după un caz anume, cînd un flăcău din sat i-a adus în dar bunicii un pui de prăsad, pe care bunica l-a sădit lîngă casă.
Am găsit însă un caiet de amintiri al bunicii (bunica avea un scris tare caligrafic), cu poezii de Eminescu şi citate din Biblie, unde am găsit şi scrisul bunelului, care îi dedica o poezie foarte romantică – am rămas foarte impresionată – de unde am conchis că a fost mare dragostea lor şi bunelul nu s-a însurat din motive incerte. Buneii mei au avut noroc de văcuţa care au avut-o şi de Nistru, de unde strîngeau scoici, dar foarte mulţi au murit atunci, pe vremea foametei. Chiar bunica mi-a povestit cum a venit un vecin în ospeţie la dînşii, iar ei făcuseră mămăligă (nu din porumb, căci nu era pe vreme de foamete, din nu ştiu care alte crupe) şi acela, înfometat, s-a repezit şi a înfulecat în grabă o bucată mare, iar la ieşire i s-a făcut rău, căci nu mîncase de mult timp şi a căzut mort lîngă poartă. Se spune că au fost şi cazuri de canibalism în locurile celea, dar nu e confirmat.
Bunelul a avut încă trei fraţi şi o soră, dintre care doar mătuşa Maria a mai rămas în viaţă, ascultătoare fidelă a postului de radio „Europa Liberă” (mătuşa are numai şapte clase, dar stă cu harta geografică a pămîntului pe perete şi ştie toate capitalele, iar ultima dată cînd am discutat mi s-a plîns îngrijorată că a auzit la radio că stratul de ozon este distrus.). Fratele mai mare al bunelului, Filip, a luptat în al doilea război, alături de români, dar, pînă a ajuns bunelul la vîrsta de 18 ani, noi trecusem de partea ruşilor şi bunelul pleacă la război, alături de ruşi. Fratele său, Filip, era în acel timp, într-un lagăr naţist, din care a scăpat ca prin urechea acului, într-un schimb de deţinuti (acesta trecuse de partea ruşilor la razboi şi nemţii l-am prins şi l-au închis ca pe un trădător, a avut noroc că nu l-au omorît pe loc). Mai tîrziu, Filip primeşte medalia „za vzeatie Berlina”, a ajuns pînă la Berlin cu armata rusă. Bunelul însă, în Reazani, a fost împuşcat în spate, pe timp de iarnă, în timp ce păzea un depozit de muniţii. A stat aşa, împuşcat, pînă dimineaţă, la post, fiindcă n-aveau dreptul să părăseasca postul pîna nu vine schimbul şi a îngheţat, dar, iarăşi, născut în cămaşă, nu a murit. Dimineaţa l-au gasit îngheţat, a stat în spital, apoi l-au trimis acasă. Pentru că nu a părăsit postul, a primit şi el medalie. Bunelul nu a intrat niciodată în Partid şi a fost mereu în pericol la el acasă, fiindcă, pînă în ultimul moment, nu a vrut sa predea caii la colhoz.
Mi-a mai povestit mama despre un moş de-a bunicii, tot declarat chiabur, că era gospodar, care a reuşit să treacă Prutul în România, şi a reuşit să se adăpostească şi acolo de regim. Mai tîrziu s-a întors în sat, dar casa sa a fost naţionalizată şi transformată în grădiniţă. În prezent, reconstituită, este casa de rugăciuni a martorilor lui Iehova (sunt tare mulţi la nord). Moşul a murit la baştina sa, dar feciorul său a rămas în România şi de-asemenea era urmărit de regim, fiindcă ar fi avut legături cu „reacţionari capitalişti” de peste hotare. A fugit cu soţia sa in Canada, unde li s-a pierdut ulterior urma.
Vreau să mă duc şi în vizită la nana Marusea, să adun şi amintirile ei. Mie mi s-a parut interesant să aflu atîtea lucruri.
Casa buneilor şi a strabuneilor mei dupa bunica au ramas în îngrijirea mea. N-am s-o vind niciodată.

5 Răspunsuri to "Călătorie în trecut"

„Casa buneilor şi a strabuneilor mei dupa bunica au ramas în îngrijirea mea. N-am s-o vind niciodată.”
ce noroc🙂 eu ma visez mereu in casa bunicii, desi numai paretii jerpeliti au mai ramas si altii locuiesc acolo.

pereţii îs cam jerpeliţi şi la mine…
of, iaka mi-ai amintit că de vorbă îs bună, da de pus mîna pe peria cu var nu prea mă avînt.
noroc de mama.

Matusa Maria m-a cucerit🙂

pe mine ea, mai nou, m-a supărat pentru că a fost nedreaptă cu mama într-o situaţie, dar n-am cum să n-o iert, e un om excepţional totuşi. a îmbătrînit, sărmana…

Interesant postul tau. Zilele urmatoare o sa parcurg mai multe posturi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

De vă e foame

%d blogeri au apreciat asta: