Antepostscriptum

Datorii

Posted on: 2010/10/19

Astă noapte am tras o spaimă pe cinste pentru că crezusem că i-a venit ceasul Ralucăi, din care spaimă am înţeles că mă mint atunci cînd spun că sunt pregătită. Aşa că nu mai spun nimic, pur şi simplu aştept. După ce am înţeles că a fost alarmă falsă, am răsuflat uşuraţi şi eu şi soţul (se pare că nici el nu e pregătit încă) şi am adormit.

Dimineaţa însă m-am sculat devreme şi m-am apucat de trebi cu o hărnicie furnicească. M-am trezit cu ideea că nu-s toate chestiile puse la punct înainte de marele eveniment. Chiar am vrut să merg şi la cumpărături, dar ploaia şi gîndul la încercarea din noaptea trecută m-au oprit. Am citit undeva că multe femei au tendinţa să-şi pună ordine în lucruri în perioada dinaintea naşterii, tendinţă care se observă şi la animale, mai ales la păsări, care-şi aduc în ordine cuibul înainte de apariţia progeniturii. Apoi iată – m-a apucat şi pe mine.

Şi după ce am obosit de-a binelea tot trebăluind, mi-am dat seama că n-am dejunat. Bravo fată! Raluca era supărată, căci de cum mi-am dat seama că îmi zbiară stomacul, a început şi ea să dea semne de revoltă.

În timp ce-mi savuram ceaiul, îmi făceam socoteală ce mai am de făcut şi nici n-am băgat de seamă cînd am alunecat atît de filozoficeşte în tema asta…

De bine ce stăteam liniştită că n-am cu nimeni nici o datorie şi pot să intru fără grijă în noua viaţă în ipostaza de mămică, m-a lovit drept în frunte un „păcat” mai vechi. Mi-am amintit de Inga. Despre Inga am mai scris în „Unde am pierdut liceul”. Cum pot să fiu cu inima împăcată cînd o am pe conştiinţă pe Inga? Inga este o prietenă din liceu, cu care am fost de nedespărţit cîtă vreme eram în liceu, dar şi după am ţinut o legătură strînsă şi foarte apropiată. Inventasem chiar un limbaj al nostru – aveam cîteva expresii numai ale noastre şi ne amuzam mereu pe seama lor. Asta pînă la nunta ei. Inga n-a putut să mă ierte pentru că nu m-am dus la nunta ei, iar eu n-am putut să găsesc destulă voinţă ca să insist. N-am ami văzut-o de ani buni, ştiu că are deja un copil şi că stă pe undeva pe la Telecentru, şi mai mult nimic. Poate că ar trebui s-o caut, dar nu ştiu dacă aş putea să restabilesc o prietenie atît de mare, îngropată atît de adînc. Pe de altă parte, nu cred că aş suporta să fiu pusă în situaţia de a mă justifica, căci am rămas la convingerea că am avut partea mea de dreptate. Oricum, cred că o reglare de conturi, dup atîţia ani, ar fi pur şi simplu ridicolă şi n-aş vrea decît s-o îmbrăţişez…

Pe măsură ce ceaşca de ceai se golea, am trecut la altă datorie. A mea faţă de mine. Datorie pe care o botezasem „Altarul conştiinţei” şi care era primul proiect pe care îl văzusem limpede de la început pînă la capăt. Nu m-a lăsat să dorm o noapte întreagă atunci cînd a încolţit în mintea mea, dar m-am sculat dimineaţă împăcată şi fericită, pentru că mi se părea ceva absolut nou pentru mine şi tot atît de captivant. Aveam tot planul, cu tot cu detalii, care m-a pus pe jar, atît de neobişnuit mi s-a părut. A doua zi am scris dintr-o răsuflare primul capitol, un fel de introducere care nici nu dă de bănuit asupra caracterului întregii poveşti, care mi se părea excepţională. Şi îmi pare încă. Dar am făcut două greşeli: am povestit ideea mea soţului, care, la capăt, a exclamat „ti-au venit ţie toate acestea în cap?” şi, în al doilea rînd, mi-am făcut blog. Aşa am trădat „Altarul conştiinţei”. Aşa am pierdut legătura cu ceea ce vroiam să fac. După asta n-am mai putut să scriu nimic, adică am mai scris, dar nu-mi place nici un rînd din cele înşirate pe foaie. Ideea însă îmi pare la fel de strălucitoare, anume pentru mine, pentru că mi-a venit aşa, de la început pînă la urmă şi pentru că nu e deloc stilul meu, nici formatul meu, dar mi s-a părut că pot s-o fac. Şi iată… sunt o lenoasă…

Ceaşca e goală, dar datorii ar mai fi…

8 Răspunsuri to "Datorii"

Imi place asa de mult cum scrii, succes cu nasterea si cu „Altarul constiintei” care pina la urma o sa gasesti cum sa-l asterni pe hirtie precis🙂

Mulţumesc, Viorica. Mă măguleşti🙂 Am să mă descurc, n-am încotro. Nu sunt sigură în privinţa Altarului…🙂
Dar dacă n-o să-mi iasă şi n-o să-mi iasă, am să vă povestesc măcar ideea vreodată, să vedeţi că chiar e bună.

He, he, ceașca este goală, datorii ar mai fii. Splendid material.

Mulțumesc frumos pentru că m-ai introdus în blogroll! Acum te inserez în blogroll-umi!🙂

iată că am bătut palma!

Daaa! Ncântat de cunoștință! Dacă ai cont și pe facebook, mă găsești apăsând în blogul meu unde scrie pe bara laterală: facebook.🙂

s-a făcut!

Gata. Suntem deja proeteni în facebook (Filimon).🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

De vă e foame

%d blogeri au apreciat asta: