Antepostscriptum

Trecători pe alături

Posted on: 2010/11/02

Oameni cu care n-ai nici o treabă, nu îţi influenţează viaţa, cu care poate chiar n-ai schimbat nici un cuvînt, buni sau răi, frumoşi sau sluţi, dar care au rămas întipăriţi undeva într-o nişă a subconştientului.

Domnul de la staţia de troleibuz, pe care îl întîlneam în fiece dimineaţă cînd mergeam la serviciu, pe cînd locuiam la Sculeni. Era un domn de vreo 60 sau 60 şi. Elegant. Niciodată şifonat. Cu o pieptănătură fără cusur. Pantofii proaspăt îngrijiţi. Cu mină inteligentă. Şi toate astea arătau atît de firesc, încît domnul în cauză nu părea deloc ţanţoş sau cu ifose, sau nu ştiu mai cum ar arăta, de exemplu, o brută pe care l-ai chiti în aşa mod.  Dacă nu l-aş fi văzut urcînd în fiece dimineaţă în troleibuz, aş fi crezut că-i vreun ministru sau persoană publică. Mă întrebam mereu dacă e numai meritul său sau şi al soţiei. Eram şi sunt curioasă să ştiu cum arată soţia Dlui. Primul model de bărbat îngrijit a fost pentru mine, încă în copilărie, fratele meu care se gătea pentru discotecă mai mult decît mine. Apoi soţul l-a întrecut. Dar domnul în cauză cred că îi întrece pe ambii. Vreau ca la peste 60 de ani soţul meu să arate anume aşa.  Trăiesc la Ciocana acum şi nu-l mai văd pe Domnul de la staţia de troleibuz. Aş vrea să-l mai întîlnesc vreodată, în parc sau pe altundeva, să-i admir pantofii şi servieta impecabile, mersul liniştit şi hotărît, faţa simplă, dar totodată înţeleaptă… Să-l întîlnesc, eventual cu soţia. Oare cum arată soţia unui asemenea bărbat?

Inginerul de la centrală, pe care îl întîlneam de fiecare dată la masă, la cantina întreprinderii. Pare un băiat de treabă, liniştit şi cuminte. Cred că este un soţ şi un tată cumsecade, dacă o fi şi tată, că e destul de tînăr. Are voce care inspiră încredere, l-am auzit vorbind cu un coleg. Are zîmbet sincer şi discret. Da, sunt sigură, e un băiat de treabă. Cred că e tipul de om cu care e o plăcere să ai de-a face.

Bufetiera de la aceeaşi cantină a întreprinderii. Cred că e omul cel mai antipatic pe care l-am întîlnit în viaţa mea. Proastă. Nu – PROASTĂ. Ţîfnoasă, uşuratică. Mi-e greaţă de cochetăriile ei de prost gust. Mă irită modul în care vorbeşte, rîde, priveşte, se îmbracă, merge… tot, tot, tot. Mă enervează cel mai mult că e omul care linge partea moale a celor pe care îi consideră persoane mai importante – le cunoaşte preferinţele culinare, dozele şi combinaţiile – iar pe „muritorii de rînd” îi deserveşte aproape cu dispreţ. Pentru aşa fel de angajaţi tind să nu-i înţeleg pe cei de la resurse umane.

Prezentatoarea de ştiri, pe care o văd seara la tv şi pe care am întîlnit-o de cîteva ori în realitate. Simplă şi sinceră. Frumuşică. Nu e genul de pe coperta revistelor glamuroase, deşi a fost pe acolo şi i-a stat bine. Nu cucereşte prin frumuseţe.  Cucereşte prin tot felul ei de-a fi. O admir pentru că poate fi aşa de… plină de viaţa şi veselă. Îi doresc să fie fericită.

O blogeriţă. Nu înţeleg nici pînă acum dacă îmi place sau nu. Dar, pentru că mi-a provocat sentimente contradictorii, am revenit de fiecare dată pe blogul ei. Găsesc acum lucruri care îmi plac. Poate e obişnuinţa, poate am început s-o înţeleg. Cert e că, dacă la început o urmăream din curiozitate, ca să descoper pentru ce o citesc atîţia oameni, acum o citesc din interes şi aştept să văd ce-o să mai spună. Părerea ei a început să conteze pentru mine, deşi, cum am mai spus, nu înţeleg pînă la capăt dacă îmi place.

Mai sunt atîţia alţii. Cred că o să mai revin cu cei care trec, fără să vrea, pe cărarea mea.

10 Răspunsuri to "Trecători pe alături"

am si eu asa persoane care le intilnesc foarte des indiferent in ce sector m-asi afla si ma intreb daca si ei pe mine ma observa…iar cind lucram erau oameni care ii vedeam zi de zi pe strada respectiva, nu-i cunosteam, nu schimbam nicio vorba, dar daca ii intilneam in alt colt de oras ma simteam obligata sa-i salut. In regiunea unde lucram (Moldtelecom) il vedeam des pe sotul tau, mare mi-a fost uimirea sa-l intilnesc si pe facebook.🙂

da pe mine nu mă vedeai prin regiunea Moldtelecomului?🙂
da de ce te-a mirat aşa să-l vezi pe FB? acum fiecare al doilea cetăţean al Universului are cont pe FB🙂

mă ruşinez să întreb🙂

noko. în privinţa blogului tău sunt sigură: îmi place şi revin pentru că ştiu precis că găsesc ceva bun sau interesant, sau funny… nu pentru ca să-mi reglez nişte incertitudini.

tot flămândă m-ai lăsat…🙂

e greu să saturi un lup.😉

Victoria, pe tine nu te vedeam🙂 mirata nu de faptul ca este pe facebook, dar mai mult ca-i acea persoana care o vedeam zilnic.

iaka aşa, fetele estea – se uită numai la bărbaţi! ei, ei, ei!🙂

Oho! Chiar zilnik ? Pe viitor cind cind ne mai ciocnim fa un semn sa te salut macar🙂

Trebu sa mai fac o plimbare pe la Sculeanca in orele matinale, sa vad shi eu cu ochii mei cum ar trebui sa fiu pe la 60 de anishori.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

De vă e foame

%d blogeri au apreciat asta: