Antepostscriptum

O zi de mamă

Posted on: 2010/11/03

… începe cu alăptatul. Pruncul moţăie sîrguincios la sînul mamei şi te umpli de sentimente de gingăşie uitîndu-te la dînsul. Ce boţ micuţ şi drăguţ are mama. Gata? Gata.

Fug să-mi iau dejunul. Pun apa la fiert pentru ceai şi dau o fugă prin baie. Cu periuţa în dinţi şi spuma la gură, adun hăinuţele de ieri şi le pun în maşina de spălat. În bucătărie spăl cănile de ceai, rămase de aseară. A fiert apa. Să-mi fac un ceai… scînceşte Raluca. Fug să văd ce are.

Cu ochişorii ei măşcaţi se uită la mine cu privirea motanului lui Shrek: „ia-mă în braţe!”.
– Motăniţa mamei, motăniţă…
Mă primblu prin casă cu Raluca în braţe şi nu-mi pot reţine zîmbetul de la mimicile pe care le face. Guriţa micuţă îi strîmbă faţa în cele mai nostime mine: strînge buzele a pupare şi încreţeşte fruntea, mută buzele dintr-un colţ în altul apoi face o încercare de zîmbet, apoi zîmbeşte larg cu toată gura… Ce dulceaţă!
– Raluca, Raluca, de ce ai ochi aşa de mari?
„Ca să-ţi scapere călcîiele mai bine, alergînd, de dragul lor, toată ziua în jurul meu” – răspunde face-ul ei, serios nevoie mare în acest moment.
Se fac mai mici, mai mici ochişorii fetei (=ochişorii tăticului) şi fata mea adoarme. O pun încetişor în pătuc, o mai privesc un moment exaltată şi…

… mă duc să-mi beau ceaiul. Fug pe lîngă oglindă şi apoi mă întorc să mă mai uit o dată: „O, Doamne! Ce straşnică sunt! Bretonul acesta demult se cere scurtat. Las’ că mîine…” Apa s-a răcit; apăs butonul ceainicului să se mai încălzească. Scot pîinea şi la pîine din frigider şi… îmi aduc aminte că n-am strîns hăinuţele de ieri de pe sfoară. Le strîng şi mă duc să le duc în cameră. Oho! Ce clit de haine! Să mai calc vreo cîteva pînă se răcoreşte un pic ceaiul. S-a oprit maşina de spălat. Mă duc să înşir hăinuţele la balcon. Le scot din maşină şi…

– Waaaaa, waaaaaaaa!!!
– Vine mama, vine.
Schimb scutecul. Procedura nu-i place şi ţine o gură. Încerc s-o liniştesc cu suzeta, dar o scuipă supărată. Nici o suzetă nu înlocuieşte ţîţa mamei.🙂 Bine, hai să păpăm, că au trecut mai mult de două ore… Reîncepe moţăiala. Hai să-i cînt cît mănîncă, poate adoarme mîncînd. „Nani, nani…”, „Obladi, oblada…”, „Спят усталые игрушки…”. Ochii se închiiiiid… Ai mei. Tresar şi mă uit la frumoasa mea. Îi dă zor cu suptul, iar ochii de vulpiţă se uită la mine, în sus, şireţi: „Ce-i, maman? 1:0?”.
– Da, m-ai păcălit! îi zîmbesc eu, fără nici un pic de supărare în glas.
Dar iată că şi ochişorii ei dau semne de oboseală şi eu, fericită, încep să-mi fac planurile pentru mai departe. Din lucrul intens al minţii, care aranja treburile pe priorităţi, mă dezbate un zgomot specific care îmi dă de înţeles că scutecul necesită a fi schimbat din nou. Mă uit cu milă la Raluca, adormită deja, şi îmi pare rău s-o trezesc din nou, dar trebuie. O pun pe masa de înfăşat şi… ascult, în timp ce îmi caut de treabă la funduleţul fiică’mi, vocea bieşană a ei. După asta sunt nevoită să o mai port prin casă, ca să adoarmă în sfîrşit. Dar nu mă mai prind în capcana cu cîntecele de leagăn. Trebuie de inventat ceva nou. Nimic mai deştept nu-mi trece prin cap decît să mă maimuţăresc la ea, chicotind şi hohotind:
– Hi, hi, hi; ho, ho, ho; ha, ha, ha…
Mare minune! Trucul meu a prins! O aranjez în pătuc şi…

…termin de înşirat hăinuţele pe sfoară. În sfîrşit îmi beau ceaiul. Iată că am şi dejunat. Ora 13.45. Minunat! N-ar fi rău să gătesc ceva, că numai cu ceai… Sunt curioasă să văd ce mai face facebook-ul, dar văd eu mai tîrziu.
Gătesc.
Calc hăinuţe.
O hrănesc pe Raluca.
Scriu un status pe facebook.
Vorbesc la telefon: dau darea de seamă mamei.
Deretic prin casă.
O hrănesc pe Raluca.
Schimb scutecul.
Ieşim la plimbare.
O hrănesc pe Raluca.
Raluca doarme – eu citesc notificările de pe facebook. Pe unde reuşesc, mai dau cîte o replică.
Am o idee pentru blog… Mai tîrziu – e timpul băiţei pentru Raluca…

A doua zi. Mă trezeşte glăsciorul (bieşan) al odorului meu. Dau cu ochii de oglindă: „O, Doamne! Bretonul! Las’ că mîine…”

8 Răspunsuri to "O zi de mamă"

Ţine-te bine, mai ai doi ani;) Shapu incepe ce-i mai greu:))

nu mai este – shapu te obişnuieşti.😛

cu nopti nedormite nu prea te obisnuiesti🙂, dar eu incercam sa dorm ziua macar o ora doua la prinz impreuna cu bebelusul, dupa vreo 2 luni cind am avut ocazia sa dorm 5 ore la rind fara sa ma trezeasca, m-am sculat, m-am uitat la ceas si eram asa de fericita wow 5 ore de somn! dar in general al meu puisor dormea binisor si noapte si ziua numai ca tot timpul pina la vreo 3 ani se scula de la 6, 6:30 dimineata, n-am sa uit nenumaratele dimineti de iarna cind te scoli la 6, afara e noapte si umbli lunatica prin casa, in weekend se mai scula taticu🙂

asa era si la noi, pe alocuri chiar mai grav, suzeta nici nu vroia s-o vada, plingea toata ziua, ceaiul il serveam mai mult rece, nu aveam cind sa gatesc, mincam numai covrigi, am slabit de ma ia vintul, iar noaptea in prima luna a dormit doar pe burta mea, ma trezeam amortita, daca incercam s-o pun pe pat se trezea indata…acum parca e alt om, se joaca palavrageste, se mai alina cu suzeta, iar de citeva zile se forteza sa se ridice pe fund, daca o ajuti sa se ridice radiaza de fericire…mult succes voua si doar nopti negre.

mmulţumim! la noi nu-i chiar aşa de grav. doarme singurică în pătuc şi suzeta o ia din cînd în cînd.🙂
sănătate vouă!

eh, pacat de breton..🙂

l-am scurtat alaltăieri. gata, sunt frumoasă.🙂

of grijile astea dulci😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

De vă e foame

%d blogeri au apreciat asta: