Antepostscriptum

Tot mai bine era atunci

Posted on: 2010/11/07

E a doua oară cînd Dinu mă inspiră să scriu.
Acum, citind pe blogul lui, mi-am adus aminte de copilărie:

Cînd toţi purtau costume sportive „Puma” şi tricouri „Şuşu” (amu costumele îs diferite, iar tricourile sunt toate Koln).

Cînd şedeam în rînd la pîine cîte patru ceasuri şi ne jucam „de-a… toate jocurile”, fiindcă în atîta timp reuşeai să te joci de-a tot ce vrei şi să te mai şi plictiseşti. Şi cum mama mi-a dat 200 de cupoane ca să cumpăr pîine şi eu le-am pus în buzunar şi, plicitisindu-mă în aşteptarea „maşinii cu pîine”, am băgat mîina în buzunar şi am găsit o hîrtiuţă şi am început să mă joc cu dînsa… după ce am mototolit-o bine, am început s-o rup bucăţele, aşa, cu mîna în buzunar, şi… cînd am văzut „maşina cu pîine” mi-am adus aminte în care buzunar am pus cupoanele…😀 Şi m-am dus, plîngînd, la mama la lucru şi i-am spus năpasta, iar mama, mîngîindu-mă pe cap şi ştergîndu-mi lacrimile, a spus gînditoare: „Dacă-ai şti cîte lecţii trebuie să facă mama ca să facă 200 de cupoane…”
Tot cu pîinea am mai păţit-o şi altă dată. Cumpăram cîte patru sau şase pîini odată pe atunci. Şi, dacă ţine cineva minte, pungile celea cu o păpuşă pe dînsele şi cu torţi care se scoteau, păi, cu dînsele umblam eu după pîine. Şi de vreo două ori am ajuns numai cu torţile acasă, aşa căscată eram de mică că nici nu căutam pricina de ce s-a uşurat aşa de-odată torba.🙂

Cînd toate păpuşile erau de la „Achim” şi se numeau „Tania”. Şi cînd tata s-a dus în deplasare în Ucraina şi mi-a adus o păpuşă, în primul rînd – roşcată (!!!), în al doilea rînd – mai mare şi, nu în ultimul rînd – cu numele Katia (!!!) – MARE MI-A FOST MIRAREA!

Cînd aşteptam ziarul „Săptămîna” (se mai editează oare?) ca să citim, pe ultima pagină, ce-o să mai fie în următoarele epizoade ale filmului „Дикая Роза” (da’ amu toţi leaşină dacă se închide torrentsul). Odată, ţin minte că am găsit în „Săptămîna” o foaie absolut goală, iar într-un colţ scria, cu litere mărunte: „Pentru învelit brînza” – a fost ce-a mai mişto glumă pentru mine pe atunci.

Iar între ziarul „Săptămîna” şi cutiile de la păpuşile „Achim” era o legătură directă – păstram toate numerele ziarului în cutiile celea, la mine sub pat.🙂

Cînd abia apăruseră ciocolatele „Mars”, „Snikers” şi „Bounty” şi era aşa de ademinitoare publicitatea la acestea că, de dragul lor, am săvîrşit primul mare păcat în viaţă, chiar o crimă aş zice. Ştiam unde ţin părinţii banii şi m-am dus şi am luat de acolo, pe ascuns, bani pentru un Snikers şi i-am dat vecinei, care învăţa la şcoala muzicală din Orhei, să-mi cumpere multdorita ciocolată. Apoi m-am mai gîndit oleacă şi am mai luat şi pentru Mars şi Bounty… Apoi m-am mai gîndit încă olecuţă şi am pus înapoi banii pentru Bounty… Că mi s-a părut cam mult chiar trei odată. Apoi am văzut încă o dată reclama la Bounty şi m-am dus şi am pus banii pentru Mars înapoi şi am luat pentru Bounty… Apoi am primit aşa o papară „verbală” (nu m-au pălmuit ai mei niciodată), că nu se duceau pe gît nici Bounty, nici Snikers.

Cînd alergam prin roşiile puse pe „haraji” ai bunelului şi prindeam fluturi, împreună cu verişoara mea, cu 11 ani mai mare, studentă la biochimie, pentru referatul sau lucrarea ei de curs, nu mai ţin minte. Şi rupeam roşiile bunelului şi îl umpleam de jale pe acesta, căci era mare gospodar şi cu roşii ca acelea, îngrijite şi măşcate, puţini grădinari se puteau lăuda.

Cînd aveam „mania închisorii” şi am încuiat-o pe bunica în sarai, pe bunelul – în beci (acolo, la nord, apropos, îi spuneau „zămnic”), iar pe o prietenă de-a mea – în garaj. Aşa îmi plăceam mie treaba asta, iaka numai nu am aflat nici pînă azi cum o explică psihologii…

Cînd toate bancurile erau, cum a spus şi Dinu, cu Petica şi Vasilii Ivanci şi cu Iepurele şi Lupul. Ap’ iaka unul din seria ceea:
Şi-a cumpărat Lupul motocicletă. Îl invită pe Iepure să-l plimbe cu motocicleta. Merg ei, merg şi Lupul vede un copac. Îi zice Iepurelui:
– Mă crezi că mă opresc la un centimetru de copacul cela?
– Nu te cred.
Lupul îşi ia vînt şi se opreşte la un cm de copac.
Mai merg ei, mai merg şi văd o hîrtiuţă. Lupul:
– Mă crezi că mă opresc la un centimetru de hîrtiuţa ceea?
– Nu cred!
Lupul îşi ia vînt şi se opreşte la un cm de hîrtiuţă.
Mai merg ei, mai merg şi văd o rîpă adîncă. Lupul:
– Mă crezi că mă opresc la un cm de rîpa ceea?
– Nu cred!!!
Lupul îşi ia vînt şi se opreşte fix la un centimetru de rîpă. Se uită la Iepure şi-i zice:
– Vezi?
Iepurele se uită la Lup şi zice:
– Amu du-mă înapoi la hîrtiuţă!

7 Răspunsuri to "Tot mai bine era atunci"

amintirile de prin copilărie mereu s așa de luminoase🙂

ei, am eu şi amintiri mai „întunecate”, dar nu mă mai spun la toată lumea😀

se pare ca pe atunci copilariile tuturor copiilor erau asemanatoare🙂

aha, de asta avem toţi dejavu-uri cînd cineva din generaţia noastră povesteşte despre copilărie.

Am citit dintr-o rasuflare:)
Mai scrie;) Postul tau mi-o mai trezit niste amintiri. Simt eu ca asta-i reactie in lantz!

bună trecere în revistă. poate aş mai adăuga doar monedele de 5 lei, apărute imediat după cupoane. grele cdin puctele de vedere al masei şi al dobândirii lor. dacă aveai 4 monede – te trăgea buzunarul în jos şi, în sărăcia ceea, era o mare avere.

plus la asta – pe ele nu le mai rupeai cu degetele în buzunar😉

da,da, eu aş mai fi avut ce scrie, dar Raluca nu mi-a dat voie aseară.🙂 las’ că mai revin la tema asta.
iaka numai eu nu ţin minte monedele de 5 lei. cred că nu le-am ţinut în mînă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

De vă e foame

%d blogeri au apreciat asta: