Antepostscriptum

Boschetarul

Posted on: 2010/11/18

Povestea asta e de jale. Vă previn de la început, ca să nu vă ducă în eroare stilul povestirii mele: aceasta e meteahna mea – oricît nu m-aş strădui să adopt o manieră de scris mai gravă, deviez în ilar. Nu ştiu de ce mi-am adus aminte de povestea asta, dar asta e – mi-am adus aminte şi v-o spun şi vouă, ca de obicei, fără concluzii şi morală, doar fapte. Aşadar, urmează povestea de jale.

Locuiam pe atunci la „la Trandafira”. Închiriam un apartament cu încă 3 fete, în Orhei, pe cînd eram în ultima clasă de liceu. Era o casă cu cinci etaje, iar la subsol locuia un boschetar. Boschetar în toată firea, căruia nu ţi se învîrte limba să-i spui pur şi simplu „murdar şi urît mirositor”, ci „răpănos şi împuţit”. Boschetar ca boschetarul, n-avea treabă cu nimeni, nu încurca nimănui, numai din cînd în cînd ruga pe cîte cineva din casă, care i se  părea mai blînd, să-i pună cratiţa la fiert cu ceea ce avea el în ea, că n-avea unde găti. „Cratiţa” lui tot merită un pic de atenţie: dacă mai ţineţi minte, pe cînd eram copii, erau oale de cele albe, cu o toartă, în care îşi lăsau copilaşii mîncarea fermentată, sau, dacă aţi văzut „Операция Ы” şi vă aduceţi aminte de clitul cela de oale albe, puse una peste alta, din care un erou al filmului o ia tocmai pe cea de mai dedesubt, atunci iata, aşa „cratiţă” avea eroul poveştii noastre. Şi umbla cu cratiţa lui şi se ruga ba la unul, ba la altul să i-o pună la fiert. Erau creştini cărora li se făcea milă de bietul om, dar se mai găseau şi din cei care-l goneau, dar el nu se supăra pe ultimii şi se închina pînă la pămînt la primii.

Noi locuiam la etajul cinci şi poate din cauza asta boschetarul a ajuns la noi tîrziu, într-o primăvară, exact după Paştele Blajinilor. Nu ştiu cine dintre noi i s-a părut lui mai blîndă, dar într-o zi ne-am trezit cu oala întinsă şi cu o faţă cenuşiu-gălbuie rugătoare în uşa apartamentului. Noi tocmai venisem din vacanţa de primăvară, ne adunasem toate într-o odaie şi, ghiftuite cu ouă roşii şi pască, ne împărtăşeam impresiile din vacanţă şi ne lăudam cu vreo pomană mai bunicică. Am deschis uşa eu. Am ascultat bolmojeala boschetarului şi, cu îndoială în suflet, m-am uitat prin părţi să găsesc pe cineva cu care să mă sfătui, apoi, negăsind pe nimeni, cu mişcări nesigure am căutat un locuşor mai curăţel pe oala moşneagului de unde să apuc şi am luat-o în primire. În ea pluteau într-o apă tulbure un castravete murat (sau poate marinat) zbîrcit, tăiat în jumătate şi un cartof cam verziu, tot despicat în cîteva părţi. În a treia zi de Paşti.

Moşul mi-a zis că vine peste o oră să ia cratiţa, eu am dat din cap afirmativ, am închis uşa şi am pus oala pe aragaz. Apoi am revenit la fetele mele, care nu au prea aprobat gestul, dar am uitat repede de asta şi am continuat pălăvrăgeala. Tot stînd la taifas, am obosit şi ne-am înşirat toate prin odăile noastre ca să tragem un pui de somn. Şi am adormit toate buştean, cu burţile pline în sus şi cu pomenile pe marginea patului. Am adormit şi eu şi am avut un vis. Visam că sunt la denii, în sat la bunei, cu mulţi prieteni în jurul rugului, toţi negri de fumul de anvelope sparte şi toţi fericiţi… ţipau, nu ştiu, probabil de bucurie sau.. de beţie. Cineva mă zgîlţîie puternic de umăr, mă întorc să văd cine-i şi… mă trezesc cu fumul de la denii în nas şi, cum deschid ochii, fumul acesta îmi dă şi în ochi. Buimăcită, mă uit la fetele care aleargă prin casă speriate şi deschid balconul şi toate ferestrele şi nu înţeleg cum au nimerit deniile din visul meu, tocmai din satul de la nordul Moldovei, în plin Orhei, chiar în apartamentul pe care îl închiriam. Şi, deodată, am înţeles – oala!!! În casă abia de se vedea om cu om de fum.  Am alergat la bucătărie, unde fetele deja stinseseră focul sub oală şi am găsit doar o oală neagră, arsă, cu nişte cartofi carbonizaţi în ea. Acesta urma să fie prînzul de after-Paşte al moşului.

Aşa am ajuns să cotrobăim noi prin pomeni şi să scoatem de acolo o cratiţă în care să punem nişte ouă roşii şi alte bucate de la masa de sărbătoare. Şi cînd pregăteam noi toate acestea mă pomenesc cu întrebarea: de ce nu mi-a dat în cap de la bun început să fac lucrul acesta? Adică dacă nu se ardeau cartofii, aşa şi avea să rămînă moşul cu acea masă de sărbătoare copioasă, fiartă pe aragazul nostru şi nici prin cap n-avea să ne treacă să ne facem şi noi o pomană de Blajini? Sau mi se păruse destulă pomană că am acceptat să pun oala pe foc?

Moşul a primit cu bucurie pomana noastră, dar parcă tot a avut o tresărire tristă în ochi cînd şi-a văzut oala. Probabil avea multe amintiri legate de dînsa…

Mai tîrziu, din curiozitate m-am interesat şi am aflat că boschetarul fusese profesor de matematică şi că se smintise de la o vreme. Şi că are un fiu sau o fiică, nu mai ţin minte, în fine – un copil, care nu-l mai vizitează. Dar la întrebările mele despre cum a ajuns profesorul pe drumuri şi de ce se smintise, toţi strîngeau din umeri…

Am plecat din Orhei şi am uitat de boschetar, doar odată am auzit că fusese alungat de locatarii casei de acolo, pentru că într-o toamnă rece a făcut un rug  în apropiere de casă din frunzele pe care le-a măturat de prin jurul casei de la care s-a aprins un balcon.

PS. Raluca mi-a dat voie să scriu această postare în numai trei zile.🙂

6 Răspunsuri to "Boschetarul"

Stii, am avut si eu multe ocazii sa fac bine la oameni care chiar au nevoie de el. Adica e vorba de acel bine pentru care eu n-ash rasturna muntii, o fapta minuscula pentru mine si un aprort considerabil pentru acel cineva. Si stii care-i faza? M-am prins la ideea ca de multe ori nu l-am facut numai de aceea ca eram socat de imagine (sau, ma rog, aparitie) si pur si simplu nu puteam sa ma gyndesc la faptul ca as putea sa ajut un om.

Si am mai citit undeva un studiu. S-a facut un experiment. O persoana a simulat o cadere grava in public, cazand jos si pierzyndu-si cunostinta. Moderatorii observau comportamentul trecatorilor. S-a demonstrat ca atunci cynd cineva are nevoie de ajutor si in jurul lui se afla mai multi oameni acre i l-ar putea oferi, cel mai probabil ca nu i-l va oferi nimeni. Se explica prin faptul ca fiecare subconstient se sechiveaza de la resposnaibilitate si crede ca nu e suficient de pregatit s-o faca (ceva de genul), deeaceea asteapta ca altcineva sa se ofere. De aceea e ok sa ai initiativa si sa faci un pas fara sa astepti ca cineva sa-l faca in locul tau.

eu de multe ori chiar m-am gîndit la asta – că de ce eu? chiar eu trebuie? da pot oare eu?, cu toate că, în sinea mea, înţelegeam că aş putea… aşa suntem noi, oamenii, ne eschivăm.

Bravo Raluca! NUMAI trei zile!!!!! sa-ti creasca mare!

foarte trista poveste, si din pacate sunt multi de acestia peste tot in lume… mi-am adus aminte de Pursuit of Happyness cu Will Smith…Unii ies, altii isi pierd mintile…

Am cunoscut si eu boschetari filosofi, mai dihai decit orice profesor universitar. Trebuie sa invatam sa-i privim normal, nu ca pe niste fiintse care sunt acolo, sub gard..
Eu din cite am aflat despre tine din posturi eram cu un gind paralel de la momentul in care a batut mosul la usa: Victoria o sa-i de niste oua rosii🙂 Pina la urma Victoria a cistigat.

[…] Introducere(comentariul pe blogul Vitoriei) Şi am mai citit undeva un studiu. S-a făcut un experiment. O persoana a simulat o cădere gravă în public, cazând jos si pierzându-şi cunoştinţa. Moderatorii observau comportamentul trecătorilor. S-a demonstrat ca atunci când cineva are nevoie de ajutor şi in jurul lui se află mai mulţi oameni care i l-ar putea oferi, cel mai probabil ca nu i-l va oferi nimeni. Se explica prin faptul ca fiecare, subconştient, se eschivează de la responsabilitate si crede ca nu e suficient de pregătit s-o facă (ceva de genul), de aceea aşteaptă ca altcineva sa se ofere. De aceea e OK sa ai iniţiativă si sa faci un pas fără sa aştepţi ca cineva sa-l facă in locul tău. […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

De vă e foame

%d blogeri au apreciat asta: