Antepostscriptum

Antepostscriptum (fragment)

Posted on: 2011/03/05

Năduşeala verii a rămas, supărată, după uşă. Răcoarea casei deştepta mintea încleiată de cuptorul încins al lui august. Am păşit stingher în casa bătrînească cu obloanele trase, prin care soarele încerca, răutăcios, să-şi facă loc, dar nu lăsa decît nişte dîre sclipitoare pe covorul moale, care dădeau semiobscurul romantic al odăilor.

Odată cu răcoarea, m-a lovit şi ordinea strictă a lucrurilor, aranjate de o mînă parcă nu bărbătească, dar nici femeiască, ci de o mînă de menajeră sîrguincioasă a cărei adaosuri la salariu depind de gradul de ordine aritmetică din casă. Totul era aranjat într-o perfectă ordine: perdeaua fără cute, cărţile într-un rînd tras perfect de o mînă desenotehnică, chiar nişte suvenire aranjate cu premeditare într-un zigzag geometric pe o măsuţă de sticlă, în spatele telefonului de o muţenie amăgitoare, ce stătea lîngă o fotografie a unei femei cu un batic verde pe cap, cu buzele întredeschise a uimire şi ochi veseli, întrebători.

–          Mama… a şoptit Victor, surprinzîndu-mi privirea şi trecînd înaintea mea în bucătărie. Treci, să-ţi arăt ce e un ceai adevărat şi cum se prepară.

În bucătăria cu mobilă sumară totul era la fel de perfect orînduit, de parcă locul fiecărui obiect era întărit prin lege, de la care nu îndrăznea să se abată sau de parcă fiecare farfurie îşi avea magnetul proriu la locul său care o atrăgea înapoi, imediat după utilizare. Victor a deschis un dulăpior, de după care s-au arătat trei poliţe, dintre care una fura privirea prin cutioarele multicolore de ceai pe care le susţinea, prin borcănelele cu frunze negre, mai mărunte şi mai măşcate, unele amestecate cu bucăţi de pomuşoare uscate.

–          De care vrei?

Şi fără să-mi lase răgaz pentru răspuns:

–           În fine…, nu cred că pricepi, lasă-mă să te servesc eu, ştiu ce e bun, crede-mă.

Şi a luat unul din acele borcănele miraculoase, care avea doar cîteva frunze măşcate pe fund.

–          Totul e să încălzeşti cana… şi să clăteşti frunzele, bolmojea Victor, absorbit în întregime de ritualul său, de parcă ar fi spus nişte vrăji deasupra ceştii aburinde şi de parcă eu nici n-aş fi existat acolo, încît, la un moment dat, chiar m-am simţit un intrus inoportun introdus în anturajul intim al unui rege al ceaiurilor.

Inconştient, mi-am scos privirea pe uşa bucătăriei, parcă dorind să nu deranjez, şi am fost atrasă de o altă uşă întredeschisă a unei  odăi din fundul casei. Am mers într-acolo şi am împins uşa, temîndu-mă să păşesc, de parcă m-aş fi aflat în faţa unui templu al fantomelor. Din prag am zărit un perete sprijinit, de sus pînă jos, de rafturi obosite sub povara cărţilor de tot felul. Dar oricît de mult s-ar fi străduit acestea să-mi atragă atenţia, trufaşe şi conştiente parcă de interesul meu pentru ele, privirea mi-a alunecat pe peretele de vizavi, plin de desene în creion simplu, înrămate în lemn brun. Acele figuri nude de femei mlădioase erau parcă nu desenate, dar aruncate pe foaia albă. Dar aruncate precis, de o mînă sigură, surprinse în poze teatrale, bogate în impresii. Erau parcă vii. O mînă lipsită parcă de restul copului, fantomatică, m-a împins peste prag.

–          Tu… pictezi…?

–          Desenez… , a şoptit uşor ironic, parcă nu nişte buze, dar aceeaşi mînă care m-a împins în odaie.

–          Frumos…

–          Orice lucru e frumos dacă îl faci… cu grijă…

… şoptea mîna din spatele meu, ale cărui degete le-au atins deabia simţit pe ale mele…

–          …atent…

… au şoptit şi buzele apărute parcă abia acum la încheietura gîtului meu cu umărul…

–          … insistent…

… mi-a spus o altă mînă care mi-a încolăcit ca un şarpe talia…

–          … cu dorinţă…

… mi-a zis trupul viril pe care l-am simţit lipit de mine…

–          … dar principalul…

… a auzit urechea mea, lăsată pradă unei respiraţii calde şi moi şi unei muşcături uşoare…

–          … cu dragoste…

… a spus Victor, rotindu-mă ca să-mi vadă faţa sfioasă, dar aprinsă de dorinţă. Cu o mişcare din altă dimensiune mi-a desprins diadema din păr şi o voce venind tot parcă de altundeva simţeam, nu auzeam că-mi spune:

–          Nu te-am văzut niciodată nepieptănată, zburlită… dar am intuiţia că eşti cea mai frumoasă anume aşa…

Mîinile-i mari călătoreau prin părul meu ascultător, răscolindu-l, şi lăsau cărări de jăratec pe pielea capului meu,  vrut-revoltată. Simţeam fluturarea bluzei de in pe corpul meu aprins, dar nu simţeam încă mîinile care îi descheiau nasturii, de parcă o boare de vînt o făcea şi nu nişte mîini omeneşti. Căderea bluzei a fost eclipsată de căldura mîinii care a adăpostit sînul mic şi de adierea buzelor care au prins sfărcul agitat al celuilalt sîn. Ca prin vis, mîinele-mi i-au găsit spinarea, iar degetele, involuntare, au iniţiat jocul mîngîierilor…

În oceanul de foc estival, casa bătrînească cu obloanele trase adăpostea un foc mai mic, dar mai puternic şi mai pătimaş, a două trupuri ce se zbăteau ritmat, aruncate pe covorul moale, între rafturi cu cărţi şi desene în creion simplu încadrate de lemn brun.

Căldura potolită a serii a primit în braţele ei, ieşind dintr-o casă scundă, nu un trup stricat, dar unul curăţat de tot ce nu era femeiesc pînă atunci în el.

3 Răspunsuri to "Antepostscriptum (fragment)"

te-ai apucat sa scrii romane?🙂

Mi-a lăsat gura apă fragmentul care începe cu „-Tu… pictezi…?”🙂
Îmi place tot „fragmentul”, dar fragmentul de la „-Tu… pictezi…?” până la „…cu dragoste” m-a aprins🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

De vă e foame

%d blogeri au apreciat asta: