Antepostscriptum

Roman de ziua mea

Posted on: 2011/06/25

Pe 23 iunie sunt Sînzienele. În noaptea de Sînziene se spune că cerurile s-ar deschide şi că orice minune ar fi posibilă. Este data solstiţiului, cînd soarele pare să stea nemişcat şi deci trăim atunci un timp privilegiat. Mă măgulesc gîndindu-mă că m-am născut într-un timp privilegiat. Şi vreau să aflu care este minunea mea, poate am şi eu parte de un miracol care se referă numai la mine, poate că am să înţeleg cîndva care a fost minunea; poate, printr-un miracol, am să-mi amintesc…

Pînă atunci citesc şi citind am intrat într-un vîrtej vicios care mă înghite, mă trage în el. Fiecare carte pe care o citesc îmi dăruieşte o piesă dintr-un puzzle enorm pe care devin tot mai curioasă să-l văd construit în întregime, dar mă cuprinde groaza la gîndul celorlalte cărţi care încă stau necitite, care se scriu chiar în acest moment şi pe care nu le-am citit încă şi care conţin încă o piesă din puzzelul meu enorm, ba chiar infinit, pe care n-am să-l văd niciodată în întregime. Şi atunci, în acest caz, care ar fi sensul? Am să ghicesc vreodată, oare ce este cel mai important, nu în viaţă, căci poate nici ea nu este atît de importantă, ci în general, ce este cel mai important, fără ca să am puzzelul construit în toată integritatea sa? Oare suntem condamnaţi, fiecare din noi, să ştim doar o parte din Adevăr şi să ne zbatem să aflăm Adevărul de la ceilalţi toată viaţa, ştiind de la început că este imposibil să-l aflăm?

Toate acestea n-au nici o legătură cu romanul despre care vreau să vă vorbesc. Este un roman de ziua mea de naştere sau, mai bine zis, romanul zilei mele de naştere.

şi totuşi… posed şi eu o parte din acel Adevăr şi chiar dacă oricum n-are nici un sens să-l destăinui, căci va fi doar o mică piesă din Adevărul Integru, mă încearcă un sentiment de culpabilitate că tac, că nu vi-l spun şi vouă. Şi cînd mă gîndesc că acea piesă mică, mică de tot, este rezultatul unei întregi experienţe omeneşti, îmi amintesc cu groază de mapele groase cu cifre de pe biroul meu, care erau menite să genereze o cifră, două dintr-un tabel cu indicatori economici de jumătate de pagină. Şi aici mă surprind recunoscînd genialitatea Matreoştii ruseşti: cea mai mică din păpuşi face parte din păpuşa cea mare şi ca s-o descoperi, trebuie s-o deschizi pe cea mai mare, apoi pe cea mai puţin mare şi tot aşa, s-ar putea pînă la epuizare, dar oricum asta n-ar anula faptul că piesa cea mai mică face parte din piesa cea mai mare şi fără ea, fără piesa cea mică, piesa cea mare n-ar mai fi integră, ar fi  goală pe dinăuntru.

Tot aşa aş putea să spun un adevăr, bucata mea de Adevăr într-o frază, dar, şi în acest caz, bucata mea de Adevăr ar fi goală pe dinăuntru, aşa că sunt obligată, oricît de mult timp mi-ar lua, sunt obligată să spun totul, chiar dacă acesta este doar o bucată din Marele Tot, chiar dacă n-ar avea nici un sens, chiar dacă prea puţin ar conta…

Romanul despre care vroiam să vă vorbesc… N-am uitat de el. E vorba despre „Noaptea de Sînziene” de Mircea Eliade, după cum poate că v-aţi dat seama deja. 12 ani, între 1936-1948, între două nopţi de Sînziene, una în Bucureşti şi alta în Paris, cuprind filele romanului. Miracolul pe care Ştefan Viziru începe să-l caute în prima din aceste nopţi, îl împinge spre un destin zbuciumat atît de încercările sale de evadare în Timpul Cosmic, cît şi de Timpul Istoric, de perioada dramatică dim punct de vedere istoric care îi este ursită neamului său: războiul, dictatura comunistă, seceta…, perioadă în care îşi pierde toţi apropiaţii: familia în bombardamente, prietenul în braţele torturii poliţiei secrete, iubita în lumea largă. Şi totuşi, lovit de soartă, nu încetează să caute sacrul care e convins că se ascunde în profan şi e necesar să facem un efort ca să-l recunoaştem. Eliade descrie un timp istoric groaznic pentru poporul român, timp în care, după cum singur mărturiseşte în Jurnalul său, intelectualul român nu putea să nu se fi întrebat asupra „sensului existenţei”. Iată-l deci pe Ştefan Viziru, trăind o viaţă tumultuasă în căutarea dezlegării semnelor care sunt evocate încă la începutul romanului, pentru ca, la finalul lui, al romanului, dar şi a vieţii lui Viziru, să ştie „că acea ultimă, nesfîrşită clipă îi va fi de-ajuns.”

Cred că ar trebui să pun aici tot romanul ca să vă arăt, cum obişnuiesc de obicei, pasajele cele mai interesante din punctul meu de vedere. Cu toate acestea, foarte greu, am ales doar cîteva gînduri răzleţe care nu sunt deloc reprezentative pentru roman, dar în care am descoperit idei cu care am fost întotdeauna deacord:

„Tuturor le este frică în faţa morţii. Dar am simţit cît de mult sunt legat de această viaţă de toate zilele. Aş fi fost gata de orice laşitate ca să mai mă pot bucura încă o dată nu de ce mi se păruse, pînă atunci, că e frumos şi vrednic în viaţă – ci aş fi vrut să trăiesc ca să mă pot scărpina la ceafă unde mă muşcase cu puţin înainte o muscă rea, de cal, sau să-mi pot întinde încă o dată picioarele, care mi-amorţiseră, sau să mă pot şterge cu batista de sudoare pe faţă… De asta mă rugam în gînd lui Dumnezeu să nu mă atingă brandurile în groapa aceea abia începută, în care mă chircisem cînd ne descoperiseră ruşii… Simţeam atunci cît e de bine să trăieşti…”

„După o anumită vîrstă, toţi oamenii au impresia că au naufragiat, că şi-au ratat viaţa, că au trăit o viaţă idioată, absurdă – o viaţă care nu putea fi a lor, care nu putea fi decît viaţa altuia. Pentru că avem o părere prea bună despre noi înşine şi nu putem crede că dacă am fi trăit într-adevăr viaţa noastră, ea ar fi putut fi atît de idioată…”

„În literatură, oamenii elementari, cu pasiuni puternice, dominaţi de un singur viciu sau oarecum maniaci, par vii şi autentici. Ceilalţi, mai ales oamenii buni, blînzi, inteligenţi, şi în primul rînd oamenii preocupaţi de probleme morale, par fazi, fără contur, lipsiţi de personalitate. În fond, literar vorbind, sunt neinteresanţi.”

2 Răspunsuri to "Roman de ziua mea"

Ce te mai invidiez pentru „virtejul vicios” si ce mi-e sila de mapele groase de pe birou pentru care irosesc atata timp pretios…😦

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

De vă e foame

%d blogeri au apreciat asta: