Antepostscriptum

Timpul

Posted on: 2011/07/31

Timpul stă în loc. M-am născut acum, odată cu toţi cei 28 de ani la care privesc mirată şi pe care nu înţeleg cum puteam să-i AM ACUM altfel decît fiind născută cu ei. Căci ce sunt 28 de ani decît o îngrămădire de amintiri din care doar AZI ESTE reală? Odată cu aceşti 28 de ani, ursitele mi-au pus în leagănul vieţii pe Raluca care tot cu nouă luni ale ei trăieşte de cînd ESTE ea. Şi tot ceea ce ne înconjoară, chiar şi jucăriile împrăştiate pe podea, pot fi cu siguranţă convinsă că EXISTĂ numai ACUM, cînd pot să le pipăi, să le văd şi să spun că toate acestea SUNT, fără vîrstă, fără viitor. Restul, chiar şi amintirile cele mai lucide, despre cum am cumpărat aceste jucării, amintiri captive în fotografii înşirate pe birou şi pe noptiere, ce sunt altceva decît nişte visuri, adică iluzii? Cine e fata cu un buchet de floarea-soarelui în mînă, uitîndu-se peste umăr undeva în urmă, pesemne la iubitul ei? Cum să cred că sunt chiar eu – mi-e foarte greu să cred, mi se pare aproape absurd, de vreme ce iată-mă, sunt cu tot ce am acum, şi cum să mă conving că tot ce am vine din amintirea aceea, ca un vis, a lucrurilor şi evenimentelor ce au trecut şi nu mai au întoarcere, a acelor lucruri şi evenimente care NU MAI SUNT ACUM? Dar, cel mai greu e să concep că nici eu, cea de azi, care SUNT cu certitudine, mîine nu voi mai fi.

Dar ce e mîine , de fapt? O altă iluzie. Un alt vis, pe care încerc să-l interpretez din tot ceea ce ESTE azi şi îmi pare că acel mîine îl pot imagina aşa cum îl pregătesc de azi, dar de unde să ştiu că mîine EXISTĂ, de vreme ce el NU ESTE? Dacă în fiece zi sunt alta, apărută, EXISTENTĂ, numai atunci, dar înzestrată cu iluzii despre ieri şi mîine care, de fapt, pentru mine NU EXISTĂ, căci cu certitudine pot afirma că SUNT ACUM şi nu ştiu decît din presupuneri despre un timp trecut şi viitor că am fost şi voi fi tot eu înaintea şi în urma zilei de azi? Dacă suntem doar fiinţe de o zi? Căci timpul stă în loc şi ÎN FIECE ZI ESTE ŞI POATE FI DOAR AZI.

4 Răspunsuri to "Timpul"

Parca stiam ca vei scrie si despre asta si anume asa, candva, acum, atunci.

înseamnă că ştii chiar mai multe decît mine🙂

nu e nimic acid in ce ai scris. Azi si Acum este tot ce avem in realitate, restul sunt ori amintiri (subiective), ori sperante. Altfel mi-i dor de voi si vreau sa o vad pe Raluca (cea de acum, bineinteles🙂 )

te aşteptăm cu drag. Raluca prinde la minte şi face şotii pentru care eu uit s-o dojenesc. o să-ţi placă.🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

De vă e foame

%d blogeri au apreciat asta: