Antepostscriptum

Copiii din curtea noastră

Posted on: 2011/09/02

***

Raluca, Daniel şi Sabina se plimbă cu biciclete identice, însoţiţi de mămicile lor care pălăvrăgesc cîte în lună şi-n stele, dar mai ales despre meniul celor sus-pomeniţi, despre somnul lor şi chiar despre culoarea scaunului. Deodată, un băieţel de vreo 4-5 anişori le sare în faţă şi începe a se maimuţări în fel şi chip, ţopăind şi făcînd mimici care mai de care mai schimonosite. Raluca a scăpat mandibula, lăsînd să i se vadă cei doi dinţişori de jos, Daniel a încetat să se mai smiorcăie, iar Sabina a lăsat să-i cadă biscuitul din mînă. Mămicile erau încă nedumerite asupra atitudinii care urmează a fi luată, iar băieţelul îi dă înainte cu scamatoriile, nestingherit. Văzîndu-ne atît de încurcaţi, se opreşte brusc şi întreabă:

– Ce-i? N-aţi înţeles?

Ne uităm una la alta, făcînd ochi mari. Raluca aşteaptă continuarea spectacolului, din ce în ce mai nerăbdătoare, arătînd cu degeţelul la băieţel; Sabina a hotărît să-şi recupereze între timp biscuitul de pe jos; Daniel se uita întrebător la mamă-sa.

– N-aţi înţeles?, a repetat indignat tînărul. EU SUNT ARTIST!, a exclamat şi s-a îndepărtat dînd a lehamite din mînă.

***

Doi băieţei mărunţei se dau în scrînciob. Aşa-s de micuţi că încap ambii pe acelaşi scrînciob. Discută teme filozofice:

– Da’ eu l-am văzut pe Isus Hristos.

– Daaaa?

– Da.

– Şi cum era?

– Mare.

– Maaareee???

– Da, mare. Gigantic.

– Gigaaaantiiic?????

– Da. Gigantic. Mai gigantic decît mine.

Băieţelul care nu l-a văzut pe Isus Hristos era adînc impresionat.

***

Două fetiţe umblă triste prin ogradă cu un elastic lung în mînă. Se apropie de un băieţel.

– Andrei, joacă-te cu noi în „rîzînă”.

Băieţelul scormoneşte în nisip, cu nasul în genunchi şi bolboroseşte supărat şi cu importanţă:

– Băieţii  nu se joacă în „rîzînă”.

– Se joacă, se joacă!

– Nu se mai joacă!

– Se joacă! Eu am văzut.

– Unde? a ridicat capul băieţelul cu privirea plină de speranţe.

– În ograda vecină.

– Da? Ei hai dar. Da’ eu sar primul.

***

Mai mulţi băieţei aleargă după o minge. Pesemne joacă fotbal. Trece maşina cu îngheţată pe alături şi se opreşte în faţa magazinului. Joaca se întrerupe brusc. Cineva dă o idee:

– Hai să-l rugăm pe nenea frumos să ne dea o îngheţată.

Ideea a fost unanim acceptată, dar se iscă o problemă:

– Da cine se duce să-l roage?

– Hai să tragem la sorţi!

Băieţelul căruia i-a căzut misiunea cu rugatul protestează:

– Nu, nu , eu nu mă duc. Eu nu pot ruga frumos. Las’ să se ducă Ionel. El poate.

– Da de unde ştii că pot?

– Am văzut cum ai rugat-o frumos pe Ilincuţa să-ţi dea bomboane şi ţi-a dat.

Ionel a roşit, iar altă voce a spus:

– Eeeeeeeiiii, parcă nu ştii că Ilincuţa îl iubeşte pe Ionel…

***

Trei băieţei.

– Pe mine tata mă bate cu centura de la pantalonii lui. Mă pune s-o scot şi să i-o duc şi mă bate.

– Da pe mine mă bate cu varga!

– Da pe mine cu sabia!

Două perechi de ochi se uită miraţi la a treia şi sunt gata să se dea bătuţi, nu înainte de a-şi satisface curiozitatea:

– Care sabie?

– Aceea care mi-a dăruit-o de Anul Nou!

***

O bunică slută, cu o pălărie enormă, îşi dă nepoţelul în scrînciob:

– Automobil, tractor, bicicletă, camion… Ce sunt acestea?, întreabă cu un glas de inchizitor. Bunica este, negreşit, profesoară.

– Transpoooooooort…, rosteşte, vădit plictisit, nepoţelul.

– Masă, dulap, pat, scaun. Ce sunt acestea?

– Moooooobilă…, îngînă băieţelul, gata să vomite de atîta lehamite.

Bunica continuă martiriul:

– Varză, ceapă, cartofi, morcov. Ce sunt acestea?

– Fruuuuucte…, spune băieţelul, uitîndu-se cu jind la copiii ce fug fără griji în jurul topoganului.Deodată tresări, la auzul unui glas piţigăiat.

– Cum fructe, Alexandru? Varza îi fruct? Ceapa îi fruct? Mama face borş din fructe?

– Nu, bunicuţo. Acestea sunt legume.

– Aşa! Dar ce face mama din fructe?

– Compooot…, răsuflaă din greu sărmanul învăţăcel.

– Aşa! Te rog să fii mai atent! Bomboană, tortă, biscuit…. Ce sunt acestea?

4 Răspunsuri to "Copiii din curtea noastră"

Tare vesela postarea, copiii sint niste minuni si atitea mai ies din guritile lor🙂

Bune, chiar bune istorioarele.

Poporul mai vrea!😉

cînd obţin învoire de la şefu’ cel mai mare, Raluca se’nţelege, mai postez. cazuri mai sunt.

„Ei hai dar. Da’ eu sar primul”, ce vor bărbaţii, de mici se vede😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

De vă e foame

%d blogeri au apreciat asta: