Antepostscriptum

Fănică şi oaspetele de pe planeta BIP

Posted on: 2011/09/15

În vremuri deloc îndepărtate, ba chiar foarte apropiate, dar, ce mai! – chiar în vremurile în care trăim şi noi cu voi, dragi copii, locuieşte, undeva într-unul din frumoasele oraşe ale Moldovei, un băieţel – nici prea obraznic, dar nici prea cuminte; nici prea ascultător, dar nici foarte încăpăţînat; nu cel mai bun din clasă, dar nici cel de la coadă – în fine, un băieţel cum sunt mulţi alţii pe întinsul frumosului nostru plai, cam de seama voastră, dragii mei Ralucuţă, Ilincuţă, Măriucă, Anişoară, Dumitraş, Victoraş sau Dorinel. Şi îl cheamă pe băieţelul despre care vreau să vă povestesc Ştefănel, dar toată lumea – adică mămica şi tăticul, bunica şi bunicul, nanii, colegii şi amicii, precum şi vecinii şi alţi oameni de prin curte – îi zic Fănică, aşa că, îl vom supăra nespus dacă noi vom îndrăzni să-i zicem cumva altfel.

Dar, veţi întreba voi, dragi copii, de ce l-am ales tocmai pe Fănică, de vreme de Fănică este un băieţel ca toţi băieţeii, adică nici prea obraznic, dar nici prea cuminte; nici prea ascultător, dar nici foarte încăpăţînat; nu cel mai bun din clasă, dar nici cel de la coadă, şi încă şi de aceeaşi vîrstă cu voi? Iar eu am să zîmbesc şi am să vă răspund: pentru că nu trebuie să fii cel mai cuminte, cel mai ascultător sau cel mai bun din clasă sau, din contra, cel mai obraznic, cel mai încăpăţînat sau cel mai de la coadă ca să ţi se întîmple întîmplarea pe care a păţit-o Fănică, ea putea să i se întîmple oricui, dar iată că tocmai lui i s-a întîmplat şi de aceea azi vom vorbi despre Fănică. Nu-i exclus ca altădată să vi se întîmple şi vouă, dragii mei Ralucuţă, Ilincuţă, Măriucă, Anişoară, Dumitraş, Victoraş sau Dorinel, vreo întîmplare şi mai dihai ca cea ce i s-a întîmplat lui Fănică şi atunci, negreşit şi imediat, vom vorbi despre Domniile Voastre.

Aşadar, Fanică al nostru se întorcea, într-o zi de toamnă, cu ghiozdanul în spate, de la şcoală. Ghiozdanul era cam greu şi de aceea Fănică îl cam aburca pe un şold, ceea ce-i îngreuna şi întîrzia sosirea acasă. Ghiozdanul era greu mai puţin din cauza manualelor şi mai mult din cauza acelui blestemat doi la purtare, pe care Fănică l-a primit tocmai în ziua cînd începe istorioara noastră, pentru că, după cum v-am mai spus, Fănică nu era cel mai obraznic băiat, dar îndemnat de prietenul său, Alexăndrel, şi de vremea frumoasă de afară, tocmai azi s-a încumetat să se abată, dimineaţa, din drumul spre şcoală, ca să treacă pe la iaz şi să arunce petricele pe suprafaţa lui, dintr-o poziţie oblică a corpului, care probabil că vă este cunoscută multora dintre voi, poziţie care, adăugată la o îndemînare oarecare a mîinii, ajută pietricica aruncată să salte pe suprafaţa apei, formînd cercuri de o mai mare frumuseţea. Şi pentru că Fănică şi Alexăndrel erau mari meşteri în această îndeletnicire, s-au luat cu joaca şi au pierdut prima lecţie. Mai mare necazul îi era lui Fănică nu de doiul acela, ci de faptul că tocmai azi, de ziua mamei, vine cu un asemenea „cadou” de mai mare ruşinea. Aşa că, mergînd şontîc-şontîc spre casă, Fănică şi-a făcut planul să nu-i spuie mamei de nota cu pricina astăzi, ca să nu-i strice sărbătoarea, iar încolo, s-a vedea deja…

Înviorat puţin de ideea ce-i venise, Fănică grăbi pasul şi ajunse, în sfîrşit, acasă. Cînd intră în odaia lui, ochii lui Fănică, ascunşi după lentilele ochelarilor, se rotunjiră şi să măriră încît mai-mai să iasă din orbite. Nici gura, murdară de ciocolată, nu se lăsă mai prejos: se căscă atît de tare încît ar fi încăput cu uşurinţă în ea un măr întreg din cele pe care i le punea mama în ghiozdan dimineaţa ca să le mănînce la şcoală. Dar nu de dezordinea pe care a lăsat-o chiar el în odaia lui s-a mirat atît de mult Fănică, ci de vietatea care stătea întrunul din colţurile acestei odăi. O potaie rotundă, ca o minge, însă cu mîini şi cu picioare, ca nişte beţe, întocmai ca cele din spoturile publicitare pentru bombonelele M&M’s, dar fiind acoperită cu un fel de coajă de toate culorile şi nuanţele imaginabile, tremura, probabil de frică, căci frig nu era, în colţul în care l-a surprins Fănică cînd intrase. Cîteva minute Fănică şi vietatea s-au studiat reciproc, după care băieţelul a fost primul care a îndrăznit să rupă tăcerea (căci am uitat să vă spun, dragi copii, că Fănică nu era deloc fricos, ba chiar trecea drept un foarte curajos băieţel în curtea sa şi printre colegii săi):

– Cine eşti şi ce cauţi aici?

– Eu sunt trimis aici de pe planeta BIP, a început, sfios, vietatea. Pentru că am îndrăznit să mă plimbu fără voie în afara Galaxiei mele, am fost pedepsit să fiu teleportat pe planeta voastră şi, dacă o să am norocul să nimeresc la o fiinţă care timp de o zi va face trei fapte bune, am să revin acasă. În caz contrar  (şi aici oaspetele lui Fănică a început să verse lacrimi colorate şi amare), voi fi nevoit să rămîn la voi.

Fănică a rămas adînc impresionat de povestea oaspetelui său şi l-au trecut fiorii gîndindu-se că părinţii lui l-ar putea pedepsi într-un asemenea aspru mod atunci cînd încalcă rugămintea lor de a nu părăsi curtea. Astfel, nu şi-ar mai vedea niciodată părinţii, buneii, prietenii şi nici chiar pe Lenuţa din curtea vecină! Cu acest gînd şi înaripat de cele mai nobile sentimente, Fănică a aruncat  – sfîrrrrrrrrrr! – ghiozdanul în celălalt colţ de odaie, adăugînd la dezordinea din odaie şi caietele şi manualele care au ieşit în acest mod din ghiozdanul ce s-a deschis din zbor – şi a exclamat ca un adevărat cavaler:

– Fi-i pe pace! Nu mai plînge, ai nimerit bine. Haidem să căutăm faptele bune pe care trebuie să le fac. Eu te voi salva!

Recunoscător, mingea colorată, a făcut un salt mai pînă în pod şi l-a urmat, bucuroasă, pe Fănică. Aşadar, Fănică şi oaspetele de pe planeta BIP, se plimbau pe străzile unui orăşel din Moldova în căutarea faptelor bune. Mergînd pe lîngă nişte gherete cu legume, oaspetele de pe planeta BIP a observat nişte oameni care chiar cumpărau în acel moment  legume. Mirat, acesta îl întrebă pe Fănică:

– Dar ce sunt aceste hîrtiuţe pe care locuitorii planetei voastre le întind în schimbul produselor celor care le oferă?

–  Aceştia sunt bani, a răspuns încă mai mirat Fănică. Cum, tu nu ştii ce-s aceeia bani?

– Bani? Ce sunt aceştia?

– Păi cu bani cumperi bomboane, creioane, jucării, de toate.

– Adică sunt un fel de obiect de schimb pentru ceea ce vă trebuie?

– Întocmai? Şi care se termină foarte repede. Voi nu aveţi bani, acolo, la voi?

– Nu. Noi ne procurăm ceea de ce avem nevoie cu fapte bune.

– Cu fapte bune?

– Da. Vezi cît de colorat sunt? Fiecare culoare de pe pielea mea este o faptă bună. Cînd fac o faptă bună, mi se adaugă o culoare, cînd fac o faptă rea – mi se şterge una. Iar în baza acestor fapte bune, fiecare poate să-şi ia tot ce-şi pofteşte inima de la piaţă. Cei mai bogaţi oameni sunt cei mai coloraţi şi cei care au făcut cele mai multe fapte bune.

Fănică a fost foarte mirat, zicîndu-şi în sinea sa că e bine să trăieşti pe planeta BIP: faci o faptă bună (că doar nu-i mare lucru!) şi îţi iai o jucărie, mai faci una – îţi iai o îngheţată, încă una – o tortă mare, mare! doar culoarea Fănică ar prefera să nu şi-o schimbe. Tot mergînd aşa şi discutînd fiecare despre planetele lor, Fănică zăreşte doi băieţei care necăjeau o fetiţă, trăgînd-o de cosiţe. În acelaşi moment, Fănică s-a aruncat ca un viteaz asupra băieţeilor, care erau mai mici, le-a ars cîte o palmă şi i-a determinat astfel să lase în pace fetiţa. Bucuros nevoie mare, Fănică s-a întors spre oaspetele său:

– Iată prima faptă bună! Încă două şi eşti salvat!

Însă oaspetele nu părea deloc încîntat. Dimpotrivă, nişte mărgele colorate au încept iarăşi să i se rostogolească pe obraz.

– Pe planeta noastră, ceea ce ai făcut tu nu se numeşte o faptă bună.

– Cum?, sări indignat Fănică. Păi, am salvat fetiţa!

– Dar cum ai făcut-o! Lovind doi băieţei mai mici ca tine, care nici nu se puteau apăra. Astfel, i-ai învăţat pe aceştia să procedeze la fel cu cei mai mici ca ei – adică să folosească forţa, nu puterea cuvîntului, ceea ce nu este un lucru bun. Iar fetiţa salvată de tine va fi întotdeauna nu de partea celui înţelept, ci de partea celui mai puternic, fiindcă va crede că numai acesta o poate proteja şi poate avea dreptate.

– Hm! făcu Fănică şi se ruşină de fapta sa, pentru că îşi dase seama că întradevăr procedase foarte urît.

Dar nu reuşi să ducă pînă la capăt gîndul că se lumină la faţă: Alexăndrel le venea în întîmpinare. Alexăndrel, despre care am mai pomenit mai sus, era vecinul lui Fănel şi cel mai bun prieten al său. După ce făcu cunoştinţă cu oaspetele lui Fănel, Alexăndrel îl rugă foarte frumos şi mieros pe prietenul său să-i dea voie mîine să copieze temele de la dînsul, căci el se duce azi în celălalt capăt de oraş, la bunei, de unde îi va aduce lui Fănel diferite fructe. Fănel se învoi numaidecît, după care se întoarse spre oaspetele colorat şi-i zise:

– Iată că am făcut o faptă bună! Am să-l ajut pe prietenul meu!

– Nici aceasta nu este o faptă bună, Fănel! murmură, din ce în ce mai întristat oaspetele de pe planeta BIP. Tu ai făcut, în primul rînd un tîrg, oferind serviciile tale în schimbul fructelor gustoase pe care le va aduce Alexăndrel, dar faptele bune vin din inimă, fără să aştepte să fie răsplătite. În al doilea rînd, tu nu l-ai ajutat deloc pe prietenul tău, fiindcă lăsîndu-l să copieze, îl împiedici să înveţe şi să cunoască şi el ceea ce ai învăţat tu. Cum poţi fi atît de egoist?

Fănică se înroşi de ruşine şi plecă capul în jos. Tot mergînd aşa, roşu ca mărul copt, zări un parc înconjurat de flori şi îşi aduse aminte că azi este ziua mamei. Fugi bucuros întracolo şi rupse un buchet multicolor. Apoi, fălindu-se cu el oaspetelui său, îi spuse:

– Iată că acum nu mai poţi spune că nu am făcut o faptă bună: mama o să fie foarte bucuroasă!

Dar nici de data aceasta încăpăţînatul oaspe nu se lăsă înduplecat:

– Aceste flori au fost cultivate aici pentru a bucura ochii trecătorilor, iar tu le-ai rupt şi i-ai privat de această bucurie. Nici chiar mama ta n-ar fi bucuroasă să ştie că ai rupt florile din parc. Poate că şi ea se bucura cînd trecea pe aici şi le vedea, dar acum, oferinsu-i o bucurie de o clipă sau chiar de o zi, i-ai zmuls o bucurie de fiecare zi.

Fănică se întristă foarte mult, auzind acestea. Se gîndi atunci că nu este chiar atît de uşor să faci o faptă bună şi văzînd că se înserează porni înapoi spre casă, urmat de oaspetele său care se făcea din ce în ce mai trist, dînsu-şi seama că va fi nevoit să trăiască veşnic departe de ai săi. În drum, ce-i drept, lui Fănică îi veni o idee despre o faptă bună. O întoarse pe toate părţile, chibzuise îndelung şi îşi dădu seama că nu are nici un revers urît, dar oricum cu o singură faptă nu putea să-l salveze pe sărmanul său oaspete. Dar cel puţin îi va face o bucurie mamei: va face ordine în toată casa, ca mama să se odihnească cînd va veni de la serviciu, măcar de ziua ei. Lîngă uşa casei, începu să scormonească prin toate buzunaele, din ce în ce mai alarmat. Oaspetele îl întrebă atunci ce caută?

– Cheile, îl lămuri Fănică. Cred că le-am pierdut pe drum.

– Ce sunt acestea?

Fănică îi explică şi îl întrebă cum se numesc la ei cheile. Atunci oaspetele rotund îi spuse că pe planeta lor nu sunt asemenea ustensile. Fiecare locuitor al planetei BIP  are o aură proprie care îl protejează, aura fiind cu atît mai puternică cu cît mai mult posesorul ei a ajutat pe semenii săi. Astfel, BIP-iştii nu au o casă şi se simt la fel de bine oriunde pe planeta sa, o iubesc în întregime, căci peste tot sunt acasă şi de aceea nu aruncă gunoiul în stradă şi nu fac nici alte lucruri urîte care ar murdări sau pricinui vreun rău planetei lor. Acum oaspetele înţelese de ce întîlniră ei atîtea sticle goale şi hîrtii de ciocolate împrăştiate pe stradă – fiecare îşi iubeşte doar casa sa, pe care o îngrijeşte şi o protejează cu chei, nepăsîndu-i de cele ce se întîmplă în afara ei. Tot povestindu-i despre planeta BIP, oaspetele observă că Fănel, care se învîrti în tot acest timp în lung şi-n lat, cu nasul în pămînt, sări deodată bucuros în sus:

– Le-am găsit! Apoi, posomorîndu-se imediat, încercă să-l consoleze pe oaspetele său. Îmi pare rău că n-am putut să te ajut, am vrut foarte mult. Dar am să te primesc să trăieşti în odaia mea şi am să-şi dau bomboane şi îngheţată şi poate că o să te simţi bine la noi, iar într-o zi, alor tăi o să li se facă dor de tine şi te vor rechema înapoi.

Oaspetele mulţumi, dar spuse că aşa ceva nu e posibil la ei: legea e lege.

Întristat, Fănică îl rugă pe oaspete să se odihnească un pic, în timp ce el se apucă de lucru. Pînă în seară, în casă era o curăţenie ideală şi mama se bucură foarte mult cînd văzu toate acestea, astfel încît îl sărută pe Fănel pe amîndoi obrajii şi pe frunte, dar Fănel lăsă capul în jos şi spuse:

– Mami, eu azi am primit un doi la purtare pentru că am fugit cu Alexăndrel de la prima lecţie…

Mămica lui Fănel desigur că se întristă şi ea, dar, mîngîindu-l pe cap, îl întrebă:

– Dar, îţi pare rău, nu-i aşa? Acest lucru n-o să se mai repete?

– Îţi promit, mămico! spuse Fănel şi în momentul cînd dori să i-l prezinte mămicii sale pe noul său prieten, observă că o farfurie zburătoare se apropie de casa lor şi oaspetele său fu îmbarcat pe ea. Ştefănel era foarte nedumerit:

– Darrrr… eu am făcut doar o singură faptă bună!?

– Ba nu, răspunse mingea colorată: o faptă bună a fost că ai făcut ordine, alta că ai recunoscut adevărul despre nota primită şi, în sfîrşit, a treia a fost aceea că te-ai căit sincer pentru fapta rea ce ai săvîrşit-o.

Fănică nu mai putea de bucurie, îl cuprinse pe noul său prieten şi îi rupse acestuia promisiunea că îl va mai vizita. Acesta, la fel de bucuros, ba poate chiar mai mult,  îi promise chiar că îl va lua şi pe Fănel cîndva pe planeta BIP. După ce se îmbrăţişară, oaspetele dădu să plece, dar Fănel, amintindu-şi ceva, îl strigă:

– Dar de ce planeta voastră se numeşte BIP?

– BIP înseamnă: Bunătate, Iubire şi Pace, răspunse ciudatul prietenal lui Fănică. Acestea sunt valorile principale pe planeta noastră.

Cu aceste cuvinte, oaspetele de pe planeta BIP se făcu nevăzut împreună cu farfuria zburătoare, iar Fănică hotărî că din acea zi va chibzui bine înainte de a săvîrşi o faptă care i se pare că este una bună.

Aici povestea noastră a luat sfărşit, dragi copii. Şi nu uitaţi: cugetaţi faptele pe care doriţi să le faceţi, precum şi pe cele care vi se prezintă ca fiind fapte bune, căci făcînd o faptă bună pentru cineva, nu trebuie să dăunezi altcuiva.

1 Response to "Fănică şi oaspetele de pe planeta BIP"

Citit, imprimat, deseara citim impreuna cu Calin povestea de seara! Bravo!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

De vă e foame

%d blogeri au apreciat asta: