Antepostscriptum

Nuntă în Ba… în Brăviceni

Posted on: 2011/10/10

Dacă nu mă înşeală memoria, povestea a cărui frumos deznodămînt l-am sărbătorit sîmbăta trecută a început într-un ajun de an nou destul de îndepărtat, judecînd după vîrsta eroilor poveştii, la o petrecere pe care o organizasem cu actualul meu soţ (nici nu bănuiam pe atunci că o să-i zic vreodată aşa), într-o garsonieră atît de mică încît densitatea invitaţilor  pe metru pătrat părea fantastic de imposibilă. Totuşi, garsoniera s-a dovedit destul de încăpătoare pentru cîţiva zece – cinsprezece ingineri noi-nouţi, numai ce sloboziţi din închisoarea universităţii în cealaltă închisoare, a veţii. Şi poate că nici nu am fi avut parte de cea mai frumoasă nuntă la care am participat cu cîteva zile în urmă, dacă atunci, în noaptea aceea, după ce au ciocnit şampania, inginerii n-ar fi ieşit afară să se bucure de începutul noului an la aer curat şi n-ar fi întîlnit studenţii de la medicină – vecinele noastre de bloc – care, deasemenea adunaseră cîţiva potenţiali medici şi sărbătoreau acelaşi eveniment. Nu mult a trebuit, datorită preludiului şampaniei, ca cele două companii să se unească, iar cei cîţiva opt-zece metri pătraţi ai garsonierei să se facă ca prin minune încă mai încăpători. Iată atunci, printre inginerii de la politehnică s-a găsit un Alexandru a cărui inimă a început să bată mai des pentru o Natalie din rîndurile studenţilor de la medicină. După toate socotelile mele şi a soţului anume acesta a fost începutul.

***

Fiecare ajunge odată să participe la o petrecere de a cărui tip i-a mai fost dat să participe de vreo sută de ori şi parcă nu avea ce să mai vadă nou, dar totuşi parcă aceasta a fost CEVA pe lîngă celelalte. Nunţile moldoveneşti parcă nu mai au prin ce să impresioneze, mai ales pe cineva care merge des la ele, dar iată că totuşi eu, cel puţin, am fost impresionată. Uşor mi-am dat seama de ce.

E vorba de atitudinea mirilor. Mireasa nu afost mireasa tipică moldoveancă, care parcă a căzut de pe altă planetă şi nu înţelege pe ce lume-i, care nu face altceva pe tot parcursul nunţii decît să se lase dusă de val, zîmbind din cînd în cînd fals.. M-am bucurat să văd în sfîrşit o pereche care a ştiut să se bucure, să se distreze la nunta lor şi să antreneze şi pe alţii în acest proces. Simpli, frumoşi şi veseli. Se vede că oamenii se simţeau în cercul lor, în elementul lor şi în apele lor. Dragele mele moldovence, dacă vreţi ca lumea să ţină minte nunta voastră, pentru că la noi aceasta este una din puţinele ocazii în care o mulţime de oameni adunaţi împreună încep să-şi facă impresie despre un cuplu, nu vă măritaţi la 15-20 de ani că nu aveţi cu ce impresiona atunci. Frumuseţea nu-i destul. La nunta de sîmbăta asta, mireasa şi mirele erau peste tot şi, ceea ce nu-i tradiţional pentru noi, rareori i-am văzut alături. Ei pur şi simplu se distrau şi nu căutau cu orice preţ să fie legaţi unul de altul ca nişte păpuşi scoase la expoziţie. Cu toate acestea, legătura dintre ei parcă atîrna în aer; cu toate că unul pălăvrăgea într-un capăt, iar celălalt dansa în altul, aveai impresia că ei totuşi sunt alături, se bucură împreună, trăiesc aceeaşi fericire. Pe cuvînt, n-am mai văzut aşa pereche de miri, atît de liberi, atît de „dezlegaţi” unul de altul şi totuşi atît de împreună.

Ca fată, am datoria sfîntă să judec ţinuta miresei: două rochii simple şi frumoase care o prindeau perfect, dar cu rochia cea scurtă m-a cucerit. Faptul că şi-a schimbat rochia cea lungă după ce a întîlnit oaspeţii mi-a plăcut foarte mult, pentru că şi datorită lungimii rochiei mireasa a putut să fie atît de fermecătoare, să se simtă liberă, uşoară şi veselă, nu să stea, cum se obişnuieşte la noi, ca într-un butoi de cercuri, bătută în ţinte. Puţine moldovence o să mă creadă că nici prima, nici a doua rochie nu aveau nici o mărgea sau piatră Swarovski de leac, nu aveau diferite încreţituri, plasticuri pe la talie şi chestii de genul acesta, erau pur şi simplu albe şi de croială simplă, dar deasemenea cred că puţine moldovence au putut să fie la propria nuntă atît de fermecătoare prin simpleţea şi naturaleţea lor.  Makeup-ul miresei m-a făcut s-o botez „lebădă”, datorită ochilor foarte interesant evidenţiaţi.

Pe tot parcursul nunţii am tot căutat care moment să-l consider cel mai frumos şi nu puteam să decid: primul dans a fost reuşit, organizarea a fost perfectă, declaraţiile lor de dragoste – simple şi sincere (în declaraţia ei chiar l-am recunoscut pe mire, fapt care m-a făcut să mă gîndesc că Natalia nu a pregătit un discurs care să fie pur şi simplu frumos şi să impresioneze, dar a fost întradevăr sinceră, gînd care mi-a atacat glandele lacrimogene cu pericol mare pentru makeup-ul meu) şi cînd tocmai ne pregăteam de plecare (eu îmi făceam griji pentru Raluca care pentru prima dată a rămas singură cu bunică-sa la Chişinău) a venit şi BOOM-ul serii – s-a stins lumina: iată că hotărîsem atunci asupra celui mai romantic şi interesant moment al nunţii. Muzicanţii nu s-au pierdut cu firea şi au continuat să cînte fără microfoane, mireasa deasemenea nu s-a pierdut şi a continuat să ţopăiască înainte, vorniceii i-au ţinut isonul şi, văzînd acestea, cînd s-au pus toţi nuntaşii pe cîntat… vuia Brăviceniul! Desigur că n-am mai plecat, era prea interesant. Şi n-am greşit, m-am distrat de minune. Iaka asta da – nuntă în Basarabia!🙂

Vă las să le admiraţi măcar dansul:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

De vă e foame

%d blogeri au apreciat asta: