Antepostscriptum

Ivanii Turbinca

Posted on: 2011/10/13

Dimineaţa ne trezim pe la zece, bem cafeaua cu lapte la terasă, eventual cu o ţigaretă şi cu ziarul în faţă, mergem la sală unde bîrfim mai mult decît forţăm muşchii, împreună cu o amică pe care, la rîndul ei, o bîrfim apoi cu alta în timpul dejunului mic; după asta ne odihnim un pic înainte de a merge la shoping cu care suntem ocupaţi toată ziua; spre seară facem vreo vizită sau mergem la un chef, pozăm pentru o poză pe care o vîrîm numaidecît pe facebook ori odnoklasniki, iar cînd ajungem în sfîrşit acasă suntem nemulţumiţi de proiectarea pe care a făcut-o designerul biroului, luăm în mînă o carte de un autor în vogă şi cădem cu ea într-un somn dulce.

Iar cei cărora nu le-a mers în viaţă sunt ei înşişi de vină, nu avem de ce să ne asumăm griji pentru nereuşitele lor: ori nu ştiu să gestioneze banii, ori sunt complexaţi, ori, în general, nişte proşti. Ce să mai vorbim despre cei care au ajuns pe drumuri: rataţi, leneşi, alcoolici şi pierde-vară. Dormiţi liniştiţi – nu purtaţi nici o responsabilitate pentru ei. Visaţi frumos, iar vieţile celor din iad lăsaţi-le să treacă pe alături.

Despre boschetarul din Orhei -profesorul de matematică care şi-a ieşit din minţi – v-am povestit mai demult aici, aşa că haideţi să vedem şi istoria unei Ioane, pe care poţi s-o întîlneşti zilnic, împreună cu turbinca ei, pe undeva pe la Sculeanca.

Despre ea se spune de obicei că s-a căsătorit reuşit: cu un om de afaceri prosper, cu casă şi maşini luxoase. Era contabil la una din firmele lui şi, în curînd după căsătorie, a rămas însărcinată. Bucuria apariţiei primului copil au sărbătorit-o cu mare chef, alături de nume notorii în lumea boemă. De fericire, au mai făcut un copil. Apoi încă unul. Ea era mulţumită de viaţă. Şi el era. Dar era şi om cu vederi tradiţionale, aşa că a hotărît că nici o bonă nu înlocuieşte mama, astfel că i-a zis într-o zi:
– Dragă, lasă munca pe seama mea. Stai acasă şi ocupă-te de copii.
A angajat alt contabil, cu care în scurt timp s-a şi căsătorit. Divorţînd, bineînţeles, mai întîi de prima soţie şi lăsîndu-i, pentru că era om de treabă, pe lîngă toţi cei trei copii, casa şi ceva bani pe cont, periodic. Ea a respirat adînc, s-a luat în mîini şi a continuat să-şi crească odraslele. Cu trecerea timpului, suma ce venea pe cont se subţia, pînă cînd a devenit invizibilă. Ea a vîndut casa şi a cumpărat un apartament mai mic, dar destul de încăpător şi comod. Pentru că nu profesase prea mult contabilitatea, o cam uitase, n-avea experienţă şi nici bani pentru nişte cursuri de perfecţionare, aşa că s-a angajat, pînă una-alta, ca bonă – asta ştia să facă cel mai bine şi familiile care o angajau erau mulţumite.
Copiii, slavă Domnului, s-au făcut mari. Pe doi dintre ei i-a petrecut, cu lacrimi în ochi, la studii în Moscova, la МГУ, şi nu i-a mai văzut. Îi rămăsese mezinul, în care îşi pusese speranţa pentru o cană cu apă la bătrîneţe. Mezinul studia la ULIM, era comunicabil, isteţ şi avea mulţi prieteni, dintre care majoritatea erau străini.
Parcă toate mergeau bine. Pînă cînd a observat că încep să dispară banii din casă. A plîns în pernă, iar cînd s-a întors fiul de la clubul de noapte l-a întrebat direct: „Ce n-ai tu, dragul mamei, de ai început să şterpeleşti bani? Spune, mama o să-ţi ia.” Fiul a lăsat ochii tulburi în podea şi a plecat la culcare. A doua zi a cerut bani pentru materiale necesare la un proiect de curs. Altădată, pentru nişte materiale mai scumpe. Şi tot aşa, pînă cînd a absolvit, chipurile, facultatea. Doar mai tîrziu mama a aflat că fecioraşul nu ajunsese nici în anul trei. Cînd a refuzat să-i dea, şi-a luat singur, apoi, cu ochii tot mai tulburi, a ameninţat-o. Într-o zi, ea a vîndut apartamentul spaţios şi s-a mutat într-o garsonieră. Singură, căci fiul venea numai ca să ceară bani. Nu mult după aceea, a vîndut şi garsoniera şi s-a mutat… într-o cutie. I-au rămas bani şi pentru o turbincă pe care o deschide în faţa coşului de gunoi şi, scormonind cu însufleţire prin el, trimite resturile de pîine mucegăită şi salam cu termenul de valabilitate expirat în ea: „Пошел на турбинку!” E de la sine înţeles că postul de bonă la pierdut tot din cauza fiului care venea s-o ameninţe şi să ceară bani chiar şi la locul ei de muncă, speriind copiii.
Nu, acesta nu-i sfîrşitul. Fiul nu s-a lepădat de mamă, a găsit-o şi în cutia de a Sculeanca şi găseşte chiar şi ce să ceară din turbinca ei. Îmbătrînită cu douăzeci de ani timp de cinci, cu mîna tremurîndă, îi întinde fiului daruri din turbincă, pentru o nouă doză.

Fiecare poartă vina pentru propria soartă,nu-i aşa? Consideraţi că a fost o lectură de variaţie. Dormiţi liniştiţi! Vise plăcute!

3 Răspunsuri to "Ivanii Turbinca"

Sunt de acord – fiecare traieste cum isi asterne. Povestea cu aceasta contabila este reala? Trist, oricum… Ti-am gasit blogul cautand ceva articole de contabilitate.

nu-mi plac asemenea poveşti, trist nuş cum.

la Iasi era un cersetor care dormea intr-o piata. Fusese profesor de filozofie. Intr-adevar, nu stii unde te poate arunca viata.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

De vă e foame

%d blogeri au apreciat asta: