Antepostscriptum

Recomand

Posted on: 2011/12/20

Nu ca expert, desigur.

Film. „Anonymous”, o versiune despre adevăratul William Shakespeare. O fi sau nu adevărat nu se poate afirma cu certitudine, aşa cum o mulţime de oameni cred că Iisus a fost pe pămînt, dar mulţi sunt şi din cei ce nu cred. Ceea ce pot zice de la mine e că, din cîte am citit, într-adevăr, sunt cam puţine date despre viaţa marelui autor, ea rămînînd o enigmă pentru contemporani.

Pentru cei care preferă mai multă acţiune, un film, se poate spune, istoric, „The Devil’s Double” , despre dublura unuia dintre fii lui Saddam Hussein. Sau, „Forces speciales”, despre soarta unor jurnalişti. Film francez. În pofida denumirii parcă prea banale, filmul se deosebeşte de căcatul hollywoodian (deşi s-ar găsi şi asemănări ;)).

Carte. „Patul lui Procust” de Camil Petrescu. Am recitit-o a treia oară şi nu sunt sigură că n-am să mai revin la ea. Mă inspiră cu adevărat, poate nu numai istoriile de dragoste relatate, cît felul în care ne sunt prezentate. Un roman parcă fără acţiune, fără început şi sfîrşit, dar, după mine, un roman desăvîrşit. Citesc acum „Feţele tăcerii” de Augustin Buzura şi văd la sfîrşit dacă merită recomandat. Deocamdată, îmi place.

Bucate. Sunt o femeie norocoasă. Am dat peste un bărbat care nu se alintă la mîncare, dar cu deosebire iubeşte trei feluri simple de bucate: mămăligă cu peşte, fasole în orice variantă şi cartofi fierţi sau copţi în coajă şi cu scrumbie. Ba, mai mult ca atît, ar mînca în fiece zi ouă prăjite, dacă n-aş avea eu oroare de tot ce-i fript.

Aşadar, o reţetă dintre cele mai simple de fasole, dacă, din întîmplare, se mai găsesc din cei care le iubesc: Se fierbe fasolea, pînă aproape să fie gata. Într-o oală de lut (eu aşa fac, dar se poate şi în ceaun) se pun ceapă tăiată felii sau rondele, cum vă place, se poate şi mărunţi, dacă nu iubiţi s-o întîlniţi în bucate, morcov ras mărunt şi roşii felii, decojite (eu, de fapt pun roşii din borcan, sterilizate în sucul lor, şi consider că e varianta perfectă pentru acest fel de mîncare, dar se poate pune chiar şi suc de roşii, la urma urmei, cu toate că rezultatul diferă), se adaugă ulei şi fasolea aproape fiartă, cu tot cu apă (dar nu prea multă, abia să le acopere), sare, piper  şi se dă la cuptor, la 150-175 grade pentru o oră jumate-două (după ce sting cuptorul, las oala acolo pînă acesta se răceşte, ca „să se coacă”). E simplu şi gustos.

NB. Cel mai gustos e cu roşii conservate, cum am spus mai sus. Poftă bună.

Cer în schimb, dacă nu vi-i cu bănat, idei de jocuri pentru copii de 1 an şi 2 luni🙂. Sau măcar idei de unde se poate de cumpărat ceva într-adevăr distractiv pentru ei. Testat, de dorit. Raluca mă scoate din casă şi pe ploaie, după ce răsfoieşte toate cărţile, plimbă prin toată casa melcul cîntăreţ sau căruciorul cu păpuşa, hrăneşte toţi iepuraşii, draconeii, albinuţele, ursuleţii şi alte jivine de pluş, se plimbă singură cu maşinuţa ei, strînge cleştişoarele sau mingile înşirate de mine intenţionat şi se satură de fugit cînd ne jucăm „de-a prinselea”. Cînd le finisăm pe toate… Caraul!

3 Răspunsuri to "Recomand"

Fata harnica si curioasa ai nu saga🙂 Al meu baiat primul cind era la virsta asta tot era imposibil de stat cu el in casa, iar iarna ii tare greu si nu mai stii ce sa mai faci, tin minte ca tare ii placea sa se joace cu niste cubulete care le punea una peste alta pina se rasturnau si jucarii care se puneau una in alta de tipul „matriosca” dar mai mari si mai usoare pentru copii mici, jucarii tel. mobil si jucarii chei dar care sa arate cit mai similar cu cele reale, da nu sint in Moldova asa ca nu pot sa recomand de unde de cumparat😦

mulţumesc, Viorica.
încă două filme: Kokowaah şi One day.
a, şi încă un film: Păcatele Trecutului. din păcate nu cunosc denumirea originală şi n-am cînd căuta pe Internet.

Eu nestiind ce sa mai fac cu scufita, am invatat-o sa numere, sa citeasca pe litere, si am invatat-o mii de animale, plante, planete, instrumente muzicale, pictori, rauri, orase, etc.

ii facusem singura „jucariile” la computer, in PPP. Dezvolta f. bine inteligenta, ii invata pe copii sa vada legaturile/asemanarile dintre obiecte si fenomene. Important este sa i le arati pe categorii, si sa spui denumirea completa, like nu pur si simplu „un lup” ci Lupul Sur (comun), vulpea polara, elefantul indian etc. :)))))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

De vă e foame

%d blogeri au apreciat asta: