Antepostscriptum

„Cele mai mari scandaluri ale istoriei” de Ed Wright

Posted on: 2012/03/02

Nu am mai scris demult despre romanele pe care le citesc, parte pentru că viteza cu care trec de la un roman la altul întrece viteza cu care îmi vine inspiraţia de a scrie despre ele, parte pentru că mi se pare plictisitor să scriu, dar şi să se citească despre ele, ceea ce însă nu înseamnă că am abandonat această ocupaţie. Am citit, între timp, „Castelul” de Franz Kafka şi am înţeles cît de profană sunt în ale literaturii dacă nu pot să-i înţeleg geniul universal recunoscut, am recitit „Delirul” lui Preda şi am fost încă mai încîntată decît prima oară, asta după ce dragostea mea pentru el se mai atenuase cînd citisem „Risipitorii” şi „Intrusul”, romane care mi se părea că nu-l caracterizează. Am mai recitit „Călătoriile lui Guliver” şi, în cele din urmă, l-am înţeles şi apreciat pe Jonathan Swift; „Roşu şi Negru” de Sthedal, care mi-a plăcut nu mai puţin, dar nici mai mult decît prima dată.

Ca să mai rarefiez atmosfera de lirism în care mă cufundaseră atîtea romane, citite una după alta, ca într-o febră a lecturii, am început să mă interesez de istorie şi filozofie. Ceva filozofie citisem şi mai înainte, aşa că istoria, din curiozitate a luat-o pe dinainte. Vroiam să citesc despre cel de-al doilea război mondial, temă care mă intrigase încă din „Delirul”, dar, întîmplător şi, pe undeva, paradoxal am dat de o carte mai mult sau mai puţin despre istorie chiar la mini-clubul pe care îl frecventăm cu Raluca. Am împrumutat-o numaidecît. Titlu a fost cel care m-a intrigat, dar, mai tîrziu, nici conţinutul nu a diminuat din acest interes. Este vorba despre „Cele mai mari scandaluri ale istoriei” de Ed Wright.

De la cele mai aparent inocente poveşti de dragoste, ca cele ale prinţului Edward VIII şi Wallis Simpson (pentru care primul a trebuit să renunţe la tron, deoarece ea era o femeie divorţată de două ori) şi ale celui de-al treielea preşedinte SUA, Thomas Jefferson şi sclava sa Sally Hermings (căreia i-a făcut şase copii), pînă la simple plăceri sexuale ca cele ale lui Bill Clinton şi stagiara de la Casa Albă, Monica Lewinsky, sau apetituri sexuale exagerate ca cele ale Ecaterinei cea Mare (considerată nimfomană, dar nu mai puţin şi o minte dintre cele mai strălucite ale Rusiei), sau chiar perversiuni ca cele ale Marchizului de Sade (teoreticianul, prin scrierile sale, al masochismului şi sadomiei sexuale) şi ale predicatorului evanghelist Jimmy Swaggard (implicat în scandaluri cu prostituate), toate le găsiţi în carte, povestite într-o manieră accesibilă, bine documentată şi captivantă. De asemenea, de la spioni ca soţii Petrov sau ca istoricul de arte britanic Anthony Blunt(agent dublu pentru Marea Britanie şi URSS), pînă la escrocherii de scară largă ca cele ale lui Jabez Spenser Balfour sau ale Theresei Humbert, sunt sigură că cartea poate captiva pe orcine. Diverse istorii scandaloase ale vedetelor de la Hollywood (Fatty Arbuckle, predecesorul şi învăţătorul lui Chaplin, acuzat de violare şi omorîre a unei actriţe, ceea ces-a demonstrat că nu era adevărat, dar l-a atras într-un scandal care a pus capăt carierei sale) sau ale marilor oameni de cultură (Piotr Ceaicovski, care era homosexual, din care cauză se consideră că şi s-ar fi sinucis bînd un pahar cu apă nefiartă şi inoculîndu-şi a maladie fatală) n-au fost trecute cu vedere de către autor.

Am să vorbesc despre cîteva cazuri care m-au intrigat cel mai mult.

Ferdinand şi Imelda Marcos,preşedintele şi prima doamnă a Filipinelor, între 1965-1986 au delapidat sute de milioane, poate chiar miliarte din banii publici. El avea o slăbiciune pentru femeile frumoase, iar ea o pasiune pentru pantofii eleganţi. El a fost tîrît într-un scandal cu o actriţă americană care fusese angajată să se filmeze într-un film despre faptele de eroism ale preşedintelui din timpul războiului cu Vietnam. Preşedintele o îndrăgeşte şi o atrage într-o idilă sexuală, aceasta însă înregistrează toate partidele lor de amor, cu care mai tîrziu îl va şantaja. Cînd s-au despărţit, la sfîrşitul filmărilor, şi ea a fost nevoită să se întoarcă în Sua, şi-au jurat dragoste veşnică şi şi-au dăruit unul altuia fire din părul pubian, încă un instrument de şantaj în mîna actriţei. Cînd şantajul a început, Ferdinand încearcă o tentativă de omor care nu-i reuşeşte, astfel punîndu-l în conflict cu statul american. Abuzurile financiare şi de putere ale soţilor erau din ce în ce mai mari, în timp ce venitul pe cap de locuitor al filipinezilor nu întrecea 2$. Cînd au cerut exil în Hawaii, în garderoba Imeldei a fost găsită o colecţie de 3000 de pantofi dintre cei mai scumpi (de exemplu, din piele de aligator sau placaţi cu pietre preţioase). După moartea soţului, Imelda se întoarce în ţară unde speră să-l îngroape cu ceremonia corespunzătoare şefilor de stat, dar este refuzată, aşa că se va mulţumi să-i facă funeralii de om ordinar. Imelda trăieşte şi astăzi în Filipine şi se bucură de trecere la popor (căci, cu toate abuzurile, ea a fost cea care a demarat diferite proiecte sociale şi a schimbat faţa capitalei ţării, fiind îndrăgită, astfel, de către concetăţenii săi, asta neluînd în consideraţie că, pe lîngă toate, este şi o femeie de o graţie, eleganţă şi frumuseşe rară).

Cine n-a văzut şi cui nu i-a plăcut filmul „Pianistul”? Poate doar foarte puţini. Regizorul acestuia, Roman Polanski (1933-) a făcut acest film fiind deja în pribegie, acuzat de violul unei fetiţe de 13 ani pe care o drogase şi o sadomizase în casa actorului şi prietenului său, Jack Nicholson. Probabil vitregiile vieţii l-au făcut să devină un maniac sexual. Supravieţuise, ca prin minune, Holocaustului, unde sub ochii lui au fost omorîţi rude şi prieteni de-ai săi, apoi trecuse prin coşmarul asasinării soţiei sale însărcinate, ca, în cele din urmă, să devină însuşi agresiv şi necontrolat. Cînd apăruse filmul „Pianistul”, cineaştii erau nehotărîţi în ceea ce priveşte acordarea Oscarului, regizorul fiind un delincvent, dar se deciseseră atunci cînd, pe neaşteptate, a apărut într-un ziar declaraţia Samanthei, fetiţa, care devenise între timp matură, ce fusese violată. Aceasta spune că trebuie apreciată valoarea filmului şi  nu faptele din viaţa regizorului, adăugînd că ea îl iertase demult. Oscarul pentru cea mai bună regie a fost ridicat de un actor ce jucase în unul din filmele lui Polanski. Alte filme de succes ale evreului polonez Romand Polanski: „Rosemary’s baby”, „Chinatown”, „Machbeth”, „Tess”. Polanski este fugar şi în ziua de azi.

Citind cartea, puteţi savura şi alte scandaluri, ca cel al celui mai slab preşedinte SUA, Warren Harding, sau al celui de-al 37-lea preşedinte SUA, Richard Nixon, al liderului partidului liberal din Marea Britanie,Jeremy Thorpe, precum şi viaţa tumultuoasă a lui Howard Hughes (care a putut fi admirată şi în filmul de succes „Aviatorul”).

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

De vă e foame

%d blogeri au apreciat asta: