Antepostscriptum

„Confesiunile unui asasin economic” de John Perkins

Posted on: 2012/05/03

Lectura acestei cărţi m-a făcut să mă gîndesc încă o dată la un lucru la care m-am gîndit de multe ori, mai ales în ultima perioadă, şi  anume la nevoia oamenilor de a fi buni. Chiar aşa, e o nevoie, şi să nu vă grăbiţi să credeţi că vine ntotdeauna din imbolduri oneste, generoase şi virtuoase. Această nevoie vine, chiar foarte des, din dorinţa de a îndatora pe ceilalţi. Cu cît oamenii se simt mai îndatoraţi faţă de tine, cu atît mai mult poţi să contezi şi să profiţi de susţinerea lor, uneori chiar şi în cauze în care nu eşti pe deplin corect. Oamenii sunt astfel făcuţi încît răspund cu bine binelui, ei sunt de firea lor recunoscători, uneori fără a fi atenţi la împrejurările în care se spală răsplătesc pentru datorii. Aşa că sfatul meu este să vă feriţi de oamenii foarte, prea buni.

Am vorbit mai sus despre datoriile morale, dar să stiţi că orice sistem funcţional într-o lume dezvoltată e modelat după conştiinţa şi gîndirea, mentalitatea noastră. Aşadar, şi cel economic. Cartea trebuie citită pentru ca să vedeţi lumea altfel. Eu vă ofer doar cîteva pasaje.

„Asasinii economici sunt profesionişti extrem de bine plătiţi care escrochează ţări din întreaga lume pentru sume ajungînd de trilioane de dolari. Ei direcţionează bani de la Banca Mondială, de la USAID, precum şi de la alte organizaţii de „ajutorare” străine către seifurile corporaţiilor gigant şi buzunarele acelor cîtorva familii de bogătaşi care controlează resursele naturale ale planetei. Mijloacele de care uzează în acest scop variază de la rapoarte financiare frauduloase, alegeri trucate, mită, şantaj, sex, ajungînd pînă la crimă. Jocul lor datează de cînd datează şi imperiul, căpătînd însă noi şi terifiante dimensiuni în actuala perioadă a globalizării.”

Conform autorului, scopul acestui sistem – corporatocratic, deoarece sunt implicate în ele corporaţiile, guvernele şi instituţiile internaţionale – este îndatorarea şi, astfel, subjugarea ţărilor care deţin anumite atuuri – petrol, poziţii geografice strategice, canale şi alte bogăţii, fapt ce duce la îmbogăţirea unui strat superficial al societăţii şi la sărăcirea şi mai aprigă a majorităţii populaţiei din ţara respectivă. Autorul, el însuşi un fost asasin economic vorbeşte despre implicaţiile sale în ţări precum Indonezia, Arabia Saudită, Ecuador, Panama ş.a. în care s-au făcut spălări masive de bani care e adevărat că au schimbat faţa acestor ţări, dar, în acelaşi timp, au contribuit la sărăcirea populaţiei, distrugerea specificului naţional, a culturilor indigene şi, mai ales, a mediului ambiant. Frapante mi s-au părut povestirile despre Panama şi Ecuador unde liderii naţionalişti care s-au ridicat şi au fost susţinuţi de popor şi care au înţeles  jocul corporatocraţiei şi au încercat să-şi salveze ţările de invazia devastatoare a acestora, au fost categorisiţi de SUA drept terorişi şi au fost anihilaţi. E vorba de oameni ca Omar Torijos şi Roldos. În Ecuador, de exemplu, companiile petrolifere sponsorizau organizaţii evangheliste pe care le trimiteau printre populaţiile indigene cu scopul declarat oficial de a ale studia limbile şi de a-i ajuta, dar care de fapt îi convingeau pe oameni să părăsească locurile pe care trăiau, bogate în petrol, ca să-i mute în rezervaţii şi să-i constrîngă. Mijloacele erau cele mai josnice: inocularea de infecţii în „ajutoarele” alimentare şi apoi „salvarea” lor cu vaccinele organizaţiei respective, pozarea microfoanelor în interiorul triburilor pentru a fi la curent cu orice mişcare a acestora şi altele asemenea. Continui cu fragmentele care mi s-au părut destul de relevante:

De ce au urît întotdeauna statisticile:

„…statisticile pot fi manipulate pentru a produce o gamă variată de concluzii, inclusiv pe acelea care să oglindească predilecţiile analistului.”

Despre obiectivele unui asasin economic:

„Primul era să justific împrumuturi internaţionale uriaşe care erau direcţionate înăpoi către MAIN sau alte companii din SUA prin proiecte gigantice de inginerii tehnologică şi construcţii. În al doilea rînd, trebuia să lucrez pentru a falimenta ţările care obţineau împrumuturile (bineînţeles, după ce ar fi achitat sumele pentru MAIN), astfel încît să fie obligate pentru totdeauna la creditorii lor şi să devină ţinte uşoare, în cazul în care era nevoie de anumite favoruri, printre care baze militare, voturi ONU sau accesul la ţiţei sau alte resurse naturale.”

Despre creşterea PIB-ului cu care ne ung ochii oficialii la capătul fiecărui an:

„…creşterea PIB-ului poate avea ca rezultat profitul pentru o singură persoană, cum ar fi individul care deţine o companie de utilităţi publice, în ciuda faptului că majoritatea suportă povara datoriei. Cei bogaţi devin şi mai bogaţi, iar cei săraci, şi mai săraci. Şi totuşi, din punct de vedere statistic, acest fapt este înregistrat ca progres economic.”

Despre diferenţa dintre scopurile republicii americane şi a imperiului american:

„Republica oferea speranţă lumii. Fundamentele ei erau mai mult morale şi filozofice decît materialiste. Ea se baza pe conceptele de egalitate şi justiţie pentru toţi. Putea fi însă şi pragmatică, nu numai un vis utopic, ci şi o entitate mărinimoasă, care respira, era vie. Ea îşi putea deschide braţele pentru ai adăposti pe cei năpăstuiţi.  Era o sursă de inspiraţie şi în acelaşi timp o forţă de care trebuia să se ţină cont; la nevoie, ea era gata să se avînte în acţiune, cum a făcut-o în timpul celui de-al doilea război mondial, pentru a apăra principiile în care credea. […] Imperiul global, pe de altă parte, reprezintă inamicul republicii. El este egocentric, servindu-şi doar propriile interese, lacom, materialist, un sistem bazat pe mercantilism. Ca şi în cazul imperiilor de mai înainte, braţele sale se deschid numai pentru a acumula resurse, pentru a pune mîna pe tot ce-i stă în cale spre a-şi satisface pofta insaţiabilă. El va folosi orice mijloace i se vor părea necesare pentru a-i ajuta pe conducătorii săi să dobîndească şi mai multă putere şi bogăţie.”

Iată un fragment foarte sensibil pentru mine personal, pot spune cel mai sensibil, pentru că mă priveşte de foarte aproape. Nu pot să nu-l mărturisesc aproape ca din numele meu:

„Am fost întotdeauna slab la matematică şi statistică. La Middlebury College, m-am specializat pe literatură americană; scriam cu mare uşurinţă. Poziţia mea de economist şef şi de manager al Departamentului de Economie şi Planificare Regională (chiar şi denumirile coincid) nu putea fi atribuită calităţilor mele nici în domeniul economiei, nici în cel al planificării, ci, mai curînd, disponibilităţii mele de a concepe tipul de studii şi concluzii pe care le doreau clienţii sau şefii mei, dispoziţie combinată cu un talent natural de a-i convinge pe ceilalţi prin intermediul cuvîntului scris.

Despre eşecul asasinilor economici în Irak şi despre scenariile care ar fi fost puse în acţiune dacă Saddam Husein ar fi colaborat cu ei:

„Aproape că nici nu mai conta faptul că era un tiran patologic, că avea mîinile mînjite de sîngele masacrelor provocate sau că obsesiile şi acţiunile sale sălbatice evocau imagini ale lui Adolf Hitler. SUA toleraseră şi chiar sprijiniseră de nenumărate ori astfel de oameni. Am fi fost fericiţi să-i oferim obligaţiuni ale guvernului SUA în schimbul petrodolarilor, al promisiunii de a furniza continuu petrol şi al unei înţelegeri prin care dobînda acelor obligaţiuni să fie folosită pentru a angaja companii din SUA care să îmbunătăţească infrastructura întregii ţări, să creeze noi oraşe şi să transforme deşerturile în oaze. Am fi fost dispuşi să-i vindem tancuri şi avioane de război să să-i construim centrale chimice şi nucleare, cum făcuserăm în atîtea alte ţări, chiar dacă acele tehnologii puteau fi folosite şi la fabricarea de arme de luptă performante.”

…Saddam nu se lăsa convins de scenariile asasinilor economici, ceea ce însemna o uriaşă frustrare şi o mare ruşine pentru administraţia Bush. Ca şi Panama, Irakul contribuia la crearea imaginii de pămpălău a Lui G.Bush. Şi, în timp ce el căuta o cale de rezolvare, Saddam făcea jocurile. În august 1990, el a invadat regatul bogat în petrol al Kuweitului. Bush a ripostat cu o denunţare a încălcării legilor dreptului internaţional, chiar dacă trecuse mai puţin de un an de cînd chiar el, Bush, orchestrase invadarea unilaterală şi ilegală a statului Panama.  […] În primele luni ale anului 1991, un atac aerian a fost lansat împotriva ţintelor irakiene militare şi civile. Acesra a fost urmat de un atac terestru de o sută de ore, soldat cu o victorie ruşinoasă asupra armatei irakiene, net inferioară şi dispunînd de o dotare depăşită de mult. Kuweitul era în siguranţă. Un adevărat despot fusese aspru pedepsit, deşi nu fusese deferit justiţiei. Sondajele de popularitate ale lui Bush au crescut pînă la 90% printre cetăţenii americani.

Unele recomandări care mi se par actuale:

„Noi trebuie să încetăm să ne mai preocupăm atît de deznodămîntul telenovelelor, de rezultatul meciurilor sau al bilanţurilor contabile trimestriale şi să reevaluăm, mai degrabă, cine suntem şi unde vrem să ajungă copiii noştri. Alternativa pe care o avem dacă încetăm să ne mai punem aceste întrebări este pur şi simplu una mult prea periculoasă.”

Cum stau lucrurile de fapt:

„Graţie „ştiinţelor” părtinitoare de previzionare, graţie econometriei şi statisticii, dacă bombardezi un oraş şi apoi îl reconstruieşti, datele prezintă un uriaş salt economic.”

„Statisticile noastre dezvălui faptul cumplit că cel mai puternic şi mai bogat imperiu din istorie are rate înspăimîntătoare de sinucideri, consum de droguri, divorţuri, molestări a copiilor, violuri şi crime, şi că, asemenea unui cancer, aceste nenorociri îşi întind tentaculele pe o rază din ce în ce mai mare, de la an la an. În inimile noastre, fiecare simte o durere. Strigăm după o schimbare.. Cu toate acestea, ne vîrîm pumnul în gură, înăbuşind aceste strigăte, şi uite-aşa mergem mai departe neauziţi.”

Soluţia?

„Data viitoare cînd aveţi de gînd să mergeţi la cumpărături, mai bine citiţi o carte, faceţi sport sau meditaţi. Aduceţi-vă la o scară mai redusă casa, garderoba, maşina, biroul şi, pe cît posibil, toate celelalte lucruir din viaţa dumneavoastră. Protestaţi împotriva acordurilor comerciale „libere” şi împotriva companiilor care exploatează oameni disperaţi în atelierele insalubre sau care distrug mediul înconjurător.”

„Avem nevoie de o revoluţie în abordarea pe care o avem asupra educaţiei, asupra felului în care ne încurajăm copiii să gîndească, să pună sub semnul întrebării, să îndrăznească să acţioneze. Un exemplu îl puteţi da chiar dumneavoastră. Fiţi educator şi, în acelaşi timp, elev; stimulaţi-i pe cei din jur, determinîndu-i să vă urmeze exemplul.”

„Cum aş putea să-i fac pe copiii noştri să înţeleagă că oamenii care trăiesc în lux, dar vor din ce în ce mai mult, au vieţi dezechilibrate, trebuind să fie compătimiţi şi, în nici un caz, absolut niciodată, luaţi drept model, chiar dacă ei ni se prezintă, prin intermediul mass-media pe care o controlează, drept simboluri culturale şi încearcă să ne convingă de faptul că apartamentele de lux şi iahturile aduc fericirea?”

O abordare destul de curajoasă a autorului, pentru care îi aduc laude. Toate concluziile la care ajunge Perkins sunt, de fapt, concluzii cunoscute de noi, oamenii simpli, dar noi le-am acceptat ca pe o filozofie a vieţii mai degrabă, decît ca pe nişte lucruri care chiar reiies din anumite realităţi, realităţi de scară largă, realităţi la care autorul cărţii a fost parte şi le cunoaşte pe dinăuntru.

Pentru cei care iubesc romanele mai „lirice” recomand să citească măcar capitolul referitor la 11 septembrie 2001 din această carte, dar de ce să nu o citiţi pe toată? E captivantă ca un roman poliţist, crează presiuni de roman psihologic, dar are o morală utilă şi reală, necesară.

Mulţumesc Nataliei şi lui Oleg, cei care mi-au dăruit cartea.

2 Răspunsuri to "„Confesiunile unui asasin economic” de John Perkins"

nu cred nimic, i-ar fi dat voie americanii sa vorbeasca daca era asasin economic? a, doar ca sa inverseze lucrurile ca populatia sa auda eronat niste lucruri, Sadam n-a fost niciun asasin , l-au ucis pentru ca nu a fost de acord cu ei.

exact asta spune şi autorul, că l-au ucis pentru că nu a fost de acord cu ei…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

De vă e foame

%d blogeri au apreciat asta: