Antepostscriptum

Trilogia deceurilor. Partea a II-a: De ce Copiii?

Posted on: 2012/05/10

Probabil că am să mă refer la foarte puţine dintre aspectele care ar trebui să răspundă la întrebarea din titlu, dar, în cazul în care voi fi altădată mai inspirată, chestiunea va rămîne întotdeauna deschisă pentru eventuale articole.

Aşadar, pe oponenţii natalităţii îi împart în două grupuri: cei care nu fac copii de dragul lor înşişi şi cei care nu fac copii de dragul copiilor.

Să începem cu ultimii care par a fi mai generoşi faţă de copiii care i-ar fi avut, dacă le-ar fi dat şansa să se nască. Cel mai uzual şi mai circulant motiv printre aceştia pare a fi conştiinţa faptului că un copil „trebuie nu numai făcut, dar şi crescut”, adică întreţinut. Lăudabil, dar nu întotdeauna scuzabil. Paradoxul îl văd în faptul că de obicei chestii de genul acesta parvin nu numai de la openmindurile populare mai ales în reţelele de socializări, dar inclusiv şi de la persoane care nu tîrîie galoşii de pe o zi pe alta. Ba dimpotrivă. Ascultîndu-i, ai impresia că scopul primondial în „creşterea” copiilor constă nu în educarea lor, ci în întrecerea cu ceilalţi copii; ai impresia că trebuie să fii atît de avut ca să faci un copil încît să fii în stare să-i procuri un Bentley atunci cînd merge la şcoală şi să-l înveţi, pînă ajunge la vîrsta cînd obţine permisul, să vireze în loc cît mai zgomotos şi spectaculos posibil. La moldoveni spiritul acesta de competiţie e foarte acut, că ţi se face milă de mămicile care se crispează dureros numai la vederea unui cărucior mai fain decît al copilului său, la cineva din curte, cu toate că faptul în sine nu-l afectează defel pe bebeluş. Să-mi fie iertat anacronismul, dar copii, acum ca şi mai înainte, cresc aproape de la sine, iar competiţia ar trebui propulsată la alt nivel, la cel al valorilor importante pe care un copil ar trebui să le acumuleze în familie. Un exemplu, care mi s-a părut foarte grăitor din acest punct de vedere, l-am surprins chiar la o fetiţă din curtea noastră, care merge la toamnă în prima clasă. Întrebată cum ar dori să fie colegul ei de bancă, ea a răspuns: „Să fie înbrăcat frumos!” Atît. Oricît ar fi încercat mămica ei să-i explice că este important ca acela să fie inteligent şi un bun camarad, impactul competiţiei materiale exercitat încă din grădiniţă asupra ei şi-a spus cuvîntul. Pentru asemenea exemple nu cred că ar fi potrivit să judecăm copiii, ba chiar nici părinţii, ci întreaga societate. Dar m-am abătut de la subiect.

Ceea ce mi se pare încă foarte important să le spun celor care îşi fac griji pentru faptul că nu vor fi în stare să-şi întreţină copiii este că accentul mi se pare mai potrivit a fi pus, în educaţie, pe capacitatea copilului de a se autoîntreţine, de a deveni independent, nu neapărat financiar, dar cel puţin la nivelul problemelor elementare de viaţă, care nu necesită implicaţii băneşti. Pentru spaţiul moldovenesc însă sunt destul de habituale asemenea privelişti ca: părinţi stînd alături de copiii din anii unu, doi şi chiar mai sus de facultate aşteptînd să primească (sau să obţină) o „odaie mai bunicică” la cămin, mame venind frecvent la oraş cu genţi imense cu bucate pregătite pentru odoraşii lor, tati stînd în holul decanatului ca să rezolve te miri ce mărunţişuri, pentru că copilului nu i se deschide gura, ce să mai vorbim de părinţii stresaţi de sub pereţii clădirilor în care se petrece bacalaureatul… În continuare, această stare de lucruri degenerează în plecarea părinţilor „la Italea” ca să-şi poată „întreţine” copiii la facultăţi cu denumiri zornăitoare şi cu contracte asemenea, să le poată asigura „nivelul decent” al colegilor lor, pentru ca nu cumva să dezvolte complexe de inferioritate şi frustrări la copiii lor… Mai aproape de bătrîneţe părinţii hotărăsc că nu mai au ce face cu un rinichi şi îl vînd ca să le cumpere copiilor un apartament, iar mai tîrziu ar fi dispuşi să mai vîndă ceva de pe/din ei ca să cumpere şi nepotului o motocicletă, pentru că copiii, sărmanii, n-au de unde, iar nepotul plînge că vede la alţii… Da, trebuie.  Modelul de educaţie „живи, любушка, мама и папа обо всем позаботятса”, este dăunător şi chiar distrugător nu numai pentru părinţi, dar, mai ales, pentru copii. Chiar şi eu consider că părinţii m-au ajutat prea mult ca să obţin unele lucruri în viaţă, cu toate că nu sunt chiar din rîndurile celor mai corcoliţi, în schimb îl admir pe soţul meu care prin firea sa independentă a fost factorul principal de decizie în toate împrejurările din viaţă şi eu consider că are cu ce se mîndri. Imaginaţi-vă cît de mîndră este mama lui de el…

Şi încă o dată pentru cei care nu doresc să-şi ia păcatul de a arunca în această lume murdară şi nedreaptă un suflet: eu nu cred că există o dorinţă mai ardentă de dăruire în ceea ce faci, în ceea ce înveţi, în ceea ce obţii, decît atunci cînd ştii că ai cui lăsa moştenire valorile obţinute de tine, iar acest moştenitor este sînge din sîngele tău. Întotdeauna eşti gata să faci concesii chiar şi ţie însăţi atunci cînd eşti prins de împrejurări sau de lene, dar vei avea un plus de energie cînd ştii că o faci pentru cineva care îţi este mai drag decît tine. Iar acest ultim fapt este iremediabil.

Iar lumea nu este chiar atît de murdară şi nedreaptă. Majoritatea oamenilor care o învinuiesc de toate acestea şi îşi cheltuie zilele pentru a lupta cu nedreptăţile şi murdăria, în general, sunt bucuroşi să trăiască în ea, se consideră utili ei şi se tem de moarte. La urma urmei, dacă ai atît de puţin de trăit în această lume urîtă şi efortul tău nu ar fi continuat, deci ar fi inutil, nici nu l-ai mai face. Te-ai bălăci ca porcul în glod, pentru că ţie îţi ajunge. Ideea e aproape de povestea cu bătrînelul care sădeşte copaci fructiferi, satirizat de un copil care îi spune moşului că nu va ajunge să mănînce din ei, iar acesta ştie pentru cine îi pune, nu pentru el: pentru nepoţii şi strănepoţii lui.

Ei, şi ca să terminăm cu oamenii buni care nu fac copii de dragul copiilor, vreau să-i asigur: găseşti un milion de energii în tine cînd, în cele din urmă, îi vezi în braţele tale; devii mai ingenios, mai isteţ, mai harnic şi, nu mă tem a o spune, mai deştept. Ai pentru ce, de asta îţi dai seama că trebuie să ai cu ce.

Mi-e greu să vorbesc despre cealaltă categorie, de oameni care nu fac copii pentru că vor să trăiască pentru ei înşişi. Mi-e greu pentru că eu sunt un om sensibil şi nu prea pot vorbi la rece despre cei insensibili, pentru că altfel nu pot fi cei care au asemenea viziuni asupra vieţii. Eu nu-i condamn şi nici nu vreau să-i judec, cu atît mai puţin cred că aş putea să-i conving cumva, orice aş spune, nici nu vreau să încarc articolul de sentimentalisme (aş fi în stare), dar, măcar pentru femei, am un mesaj: nu există experienţă mai interesantă şi mai fericită decît conceperea şi creşterea unui copil. Eu nu cred că există.

Nu vreau să uit să adaug că timp pentru ceea ce-ţi place să faci găseşti oricînd: există, în orice condiţii, un timp numai al tău, astfel că copilul nu poate deveni o păvază în calea realizării tale. Mai ales că în ziua de azi sunt disponibile atîtea soluţii alternative. Copilul nu-ţi mănîncă timpul, chiar dacă e adevărat că avînd un copil îţi dai seama cît timp liber ai avut pînă să apară; în aceste condiţii, copilul mai degrabă devine un catalizator pentru o utilizare mai eficientă a timpului.

Momentul liric este omis din considerent de economie de timp şi de spaţiu, căci articolul ar deveni de cîteva ori mai lung dacă i-aş da drumul. Aşadar, spun numai următoarele:

Eu, bunăoară, sunt convinsă că lumea ar fi fost mai urîtă fără mine şi mă bucur că părinţii m-au lăsat să văd lumina ei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

De vă e foame

%d blogeri au apreciat asta: