Antepostscriptum

Poveşti moldoveneşti: „Nacialnic” ca „la Moldova”

Posted on: 2012/06/07

A doua zi după întoarcerea din Helsinki, unde au participat la nişte cursuri de perfecţionare, buna dispoziţie şi impresiile călătoriei celor doi specialişti s-au temperat treptat, pînă la epuizare, în contextul revenirii în vechea ambianţă de la oficiu. Să nu credeţi că au fost chemaţi în biroul şefei ca să fie întrebaţi de reuşite şi impresii, ci pentru ca, în primul rînd, să li se ia diplomele şi certificatele obţinute la acele cursuri, fără măcar să fie lăsaţi să facă o copie a acestora.

– Sunt proprietatea firmei, a aruncat din colţul buzelor, cu obişnuitui accent dispreţuitor, doamna Anjăla.

Pentru că firma a plătit pentru călătorie şi cursuri. Bineînţeles, nu se ia în calcul faptul că firma obţine doi specialişti cu o calificare mai înaltă, fără ca să-i avanseze în post sau să le mărească salariul. Deasemenea nu se poate discuta despre faptul că cei doi sunt obligaţi, conform unui contract încheiat anterior, să muncească cîţiva ani pentru firma în cauză pentru „a-şi răscumpăra” călătoria, iar în cazul în care se eliberează înainte de termen (sună exact ca la închisoare sau ca atunci cînd iai credit), sunt nevoiţi să plătească diferenţa.

Expresia-cheie este nu se poate dicuta. Pentru că, pur şi simplu, acest lucru este imposibil. Doamna Anjăla este tipul hitlerist de conducător: trebuie să fii atent să nu cumva să foloseşti cuvinte sensibile care ar putea s-o facă să izbucnească, de dorit să te exprimi în fraze scurte şi să ieşi cît mai repede posibil. Dar cel mai important este să nu pui în discuţie Ordinele Ei, pentru că Ordinele Ei sunt sfinte, inatacabile şi indiscutabile. Ordinele Ei se execută şi punctum. Ea însăşi nu face fraze prea complicate şi lungi, cînd vorbeşte calm, adică foarte rar, iar în restul cazurilor acestea ar fi la fel de scurte, dacă n-ar fi încărcate de duzine de ocări triviale moldo-ruseşti de mahalagioaică. În concepţia ei, acesta este un mod original de a fi un VIP, cum se autointitulează. Anume aşa s-a dat atunci cînd a aşteptat un interval ceva mai lung decît vreo două tonuri de apel spre o bancă, fapt care a împins-o la limita răbdării şi indignării:

– De ce EU trebuie să aştept atît de mult ca să ridicaţi receptorul? Ce, voi nu vedeţi că telefonez EU, un VIP? Gata, eu transfer conturile firmei la altă bancă!

În fiecare zi, doamna Anjăla are idei noi: diferite rapoarte şi raporţele care mai de care mai ingenioase, executate neapărat în termen, că altfel „îţi tai prima!”, s-a ajuns pînă la aceea că au fost elaborate foi de parcurs pentru… oameni. Acei specialişti care traversau strada pînă la întreprinderea vecină unde aveau de rezolvat chestiuni legate de serviciu, erau nevoiţi să semneze la cineva din întreprindera dată „foaia de parcurs” care confirma că acea persoană a fost la acea oră acolo, ca nu cumva să iasă cineva să-şi rezolve chestiunile personale în timpul orelor de serviciu.

– Ce-i cu tine, nene, ce fel de document e acesta? Ce semnătură vrei de la mine?, se amuză specialistul de la întreprinderea vecină.

– Semnează, bre, că-mi taie Anjăla jumătate de zi din salariu, dacă nu vede hîrtiuţa asta.

– Păi, ai făcut lucru, bre. Nu se vede?

– Semnează, bre, şi nu mă mai arde şi tu la inimă…

Omu’ semnează, că are şi el destuli nacialnişi de-alde Anjăla, numai că cu alt fel de hîrtiuţe. În general în Moldova se întîlnesc o mulţime de nacialnici de aceştia care sfidează nu numai bunul simţ, dar şi profesionalismul şi responsabilitatea subalternilor lor cu vanitatea, cinismul, obrăznicia şi diletantismul lor. Şi cu VIP-ismul lor. O altă Anjălă (nu numai prenumele, dar chiar şi numele îi coincide cu Anjăla de care v-am vorbit mai sus), proprietara unei reviste cotate de pe la noi, îi ţinea „lecţii de viaţă” verişoarei mele care a îndrăznit să se prezinte la ea în birou cu cererea de eliberare pentru că obţinuse un post avantajos în oraşul natal:

– Întoarce-te la coada vacii, dacă eşti proastă!

Nu, fată cu studii superioare şi cu o inteligenţă ascuţită, trebuia să stea la cei o mie de lei şi să se bucure că o vede zilnic pe faimaosa Anjălă din metropola moldovenească.

Această din urmă Anjălă organizează baluri şi alte sindrofii, apare la televizor cu cel mai curtenitor zîmbet, de-ţi pare că-i culmea subtilităţii şi gentilităţii. Şi politeţii. Dar îi consideră pe angajaţii ei nişte veniţi de la coada vacii şi îi tratează corespunzător.

Dar care moldovean n-a cunoscut măcar o Anjălă în viaţa lui?

Eu nu le plîng de milă celor care cad în subordinea diferitor Anjăle şi alţi Angelici, nu caut să-i susţin cumva şi nici nu ştiu cum aş face-o, eu pur şi simplu am o senzaţie neplăcută, vomă se chiamă, în faţa unor astfel de elite, oameni care au posibilităţi largi, au acces la şi fac parte din cele mai înalte straturi ale societăţii şi, mai ales, la un nivel înalt de instruire şi cultură. Şi dacă asemenea oameni, cu asemenea posibilităţi, reprezintă într-un mod atît de vulgar straturile din care fac parte, oare chiar aşa căcat să avem noi deasupra capetelor noastre?

Dacă sincer, pe Marina din povestea anterioară o stimez mai mult.

4 Răspunsuri to "Poveşti moldoveneşti: „Nacialnic” ca „la Moldova”"

nu ai povesti prea optimiste, dar nu e de mirare

răbdare, totul are o explicaţie. dacă mai suporţi cîteva postări, vine şi premiul.

Pe a doua Angela o cunosc, a facut banii exploatandu-si Izda si nu creierii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

De vă e foame

%d blogeri au apreciat asta: