Antepostscriptum

„La Paradisul Femeilor” de Emile Zola

Posted on: 2012/06/19

Între timp, am mai citit o carte.

L-am regăsit pe Zola, un pic altul decît îl văzusem eu în „Germinal” şi în „Therese Raquin„, sau cel puţin aşa mi s-a părut mie din cauza unui final poate că prea banal. Cu toate acestea, lectura a fost destul de captivantă şi chiar, aş zice, educativă pentru mine, ca femeie. În prim plan sunt, neîndoielnic, slăbiciunea şi lipsa de simţ practic al femeii, pe baza cărora se construiesc afaceri de milioane, cum este şi magazinul lui Octave Mouret, „La Paradisul Femeilor” – un grandios magazin care nu încetează să se lărgească, în care pot fi găsite articole de tot felul – genul de afacere, nouă pentru acele vremuri, care va înghiţi, cu timpul, negoţul de tip vechi. Toate capcanele unui marketing eficient – vitrine ademenitoare, oferirea de flori doamnelor şi de baloane copiilor, sistemul de reduceri şi de rambursări, bufet, ş.a. – fac din acest gigant al noului comerţ un concurent de neînfrînt.

Partea care sensibilizează cel mai mult în această carte se referă chiar la această înfrîngere a micilor comercianţi, unul cîte unul, rezistenţa lor devenind aproape ridicolă în faţa noului monstru. Zola ştie să creeze, în acest sens, tablouri lacrimogene, prin intermediul a două înmormîntări, a bătrînului încăpăţînat Bourras, a tînărului Robineau, a unchiului Baudu. Romanul este, din acest punct de vedere, un fel de „Meşterul Manole”. Analogia am făcut-o de cîteva ori, în timpul lecturii: o dată, alimentînd-o direct din povestea doamnei Hedouin, soţia lui Mouret, care a murit sub schelele magazinului încă în faşă, devenind un talisman care alimenta succesul noii afaceri; şi a doua oară, din istoriile cutremurătoare ale micilor antreprenori, aflaţi în permanent regres, pînă la faliment, din ruinele cărora se naşte o nouă generaţie de antreprenori, cu idei revoluţionare.

Vorbeam despre partea educativă. O!, Zola le-a prezentat pe femei în toată splendoarea lor de victime hămesite în faţa unor vitrine sclipitoare. Cît de ridicole le-a arătat, mai ales atunci cînd le vedem convinse că fac o afacere numai pentru că cumpără un articol la un preţ de nimic, chiar dacă este un articol de care nu au nevoie cîtuşi de puţin. Frivolitatea şi vulnerabilitatea sărmanelor femei se citeşte în extazul lor voluptuos în faţa unor cîrpe frumos ordonate, desfăşurate într-o lumină prielnică. Întradevăr, oare nu sunt cu adevărat curajoase acele dintre noi care trec, absolut indiferente, pe lîngă o vitrină în care e etalată o rochie ce li s-ar potrivi de minune?

În sfîrşit, ce fel de roman fără o poveste de dragoste? Chiar poveste, poveste. Tocmai de asta spuneam că nu-l mai recunoscusem pe Zola: milionarul Mouret se îndrăgosteşte de o sărmană fată, venită să se angajeze în magazinul lui, nici măcar frumoasă nu e. Bineînţeles, ca în toate poveştile, posedă toate celelalte calităţi ale unui suflet nobil: este modestă, atentă, muncitoare, răbdătoare şi… un pic cam prostuţă (să-mi fie iertată îndrăzneala). Totul se termină, desigur, cu o căsătorie. Stima mea pentru acest autor se născuse din simţul realităţii în construcţia portretelor. Nu vreau să zic că m-a dezamăgit cu această Denise, dar totuşi, a cam exagerat cu povestea celor doi tineri.

Cu toate acestea, şi-a păstrat reputaţia de naturalist în celelalte aspecte abordate în roman, pe care le-am menţionat mai sus. Pentru aceasta, mă închin, din nou, în faţa geniului lui.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

De vă e foame

%d blogeri au apreciat asta: