Antepostscriptum

FAQ

Posted on: 2012/07/13

„…a long habit of not thinking a thing wrong,

gives it a superficial appearance of being right,

and raises at first a formidable outcry

in defence of custom.”

Thomas Paine, Common Sense


Dacă ai avut norocul să te naşti moldovean, poţi fi sigur că, la anumite etape din viaţă, bine definite, vei fi supus neapărat unor întrebări care, după moda locală, se pare că au intrat în categoria celor „de politeţe”, chiar dacă, de cele mai multe ori, sunt nebinevenite şi chiar stînjenitoare. Se pun, de obicei, cu zîmbetul pe buze, sunt însoţite de priviri cu subînţeles şi de clipiri din ochi. Mai mult ca atît, aproape oricine îşi poate permite să ţi le adreseze, fie că este o rudă sau un cumătru, fie că e doar un coleg de serviciu din cu totul altă subdiviziune. Şi dacă ai ajuns la etapa din viaţă, corespunzătoare uneia dintre aceste întrebări tipice, trebuie să ţii piept unui adevărat val din acea întrebare, pentru că discreţia moldovenească nu se împiedică în unităţi, toţi se obosesc să se intereseze despre viaţa ta personală şi, chiar dacă întrebarea e pusă într-o doară, pentru că „aşa’i prinit”, răspunsul poate fi generator de opinii referitoare la persoana căruia îi scapă, mai ales în ceea ce priveşte moralitatea acesteia. Sunt sigura că fiecare cititor al acestui articol, dacă e de obîrşie moldovenească, s-a confruntat, cel puţin o dată în viaţă, cu asemenea întrebări. Poate că mulţi dintre noi chiar le-am adresat altora, aşa că hai să vedem cum arată ele dintr-o parte.

Începînd cu vîrsta de 18 ani, mai ales dacă eşti de gen feminin, pregăteşte-te să răspunzi la întrebarea „Cînd nunta?”, care deseori îmbracă şi forma „Cînd mă chemi la nuntă?”. Frecvenţa întrebării e mai mare dacă ai un iubit şi poate fi atît de mare încît să ţi-o inducă ţie însăţi: „Da’ chiar: cînd nunta?”. Dacă ai răspuns negativ o anumită perioadă, deja părinţii intră în scenă cu convingerea că „nu are intenţii serioase!”. N-am să exgerez prea mult spunînd că, în destul de multe cazuri, tensiunea creată în asemnea împrejurări condamnă relaţia celor interogaţi: ori îi împing într-o căsnicie grăbită şi, deci, necugetată, ori le destramă relaţia din simplă senzaţie de constrîngere, înainte ca cei doi să fi aflat dacă aceasta ar fi fost potentă de un viitor fructuos. Mai revoltătoare decît toate acestea sunt însă imputările din ochii celor care întreabă, atunci cînd interogatul este trecut de o anumită vîrstă: cam 20 de ani la fete şi 25-28 de ani la băieţi. Fetele „bătrîne” şi burlacii „îmbătrîniţi” sunt condamnaţi de acea societate, prin aceste întrebări. Dacă pînă la această vîrstă, ele se pun cu un soi de aluzie binevoitoare în voce şi gesturi, atunci, odată „termenul” impus de gura lumii depăşit, întrebările devin simţitor un gimpe într-un loc, prin modul în care sunt adresate.

Dacă ai vrut să fii „în rînd cu lumea” şi, în cele din urmă, te-ai măritat/însurat,  vine rîndul următoarei întrebări din categoria celor inevitabile: „Încă n-a venit cocostîrcul?”. Chipurile, ce mai aşteptaţi? Hai, dafai! Chiar dacă toată lumea ştie că eşti în ultimul an de facultate sau eşti chiar în pragul unei avansări la serviciu. Argumente de genul acesta nu sunt în spiritul moldovenismului, sensibil faţă de „orînduirea cea dreaptă a vieţii”. Dacă însă, hopa!, după nouă luni de la nuntă (plus/minus) sau chiar mai degrabă, te plimbi cu căruciorul în parcul din vecinătate, să ştii că eşti tocmai în trend.  Dar nu te relaxa prea mult, pentru că nu te vei plimba nici cîteva luni fără ca să fii întrebată: „Cînd al doilea?”. Aceste două întrebări merg aproape împreună, putem să zicem – în complet – pentru că e bineştiut faptul că normativul e cel puţin doi. La facultate rezolvi cu concediu academic, iar la serviciu o să reuşeşti întotdeauna să înaintezi, „dacă ai cap pe umeri”. Типа.

Eu tocmai sunt la etapa cu întrebarea  din urmă. Şi eu încă sunt persoana familistă, chiar dacă am întîrziat cu măritatul (în comparaţie cu media), eu am vrut şi mai vreau copii. Dar, totuşi, nu numai copii. Consider că am dreptul la o perioadă pe care să pot s-o folosesc eficient, spre beneficiul meu şi al copiilor mei, cel de azi şi cei viitori. Deocamdată, îndur cu tenacitate avansurile mersului tradiţional-local al lucrurilor. Mă gîndesc însă cît de nesuferită le pare întrebarea celor care au hotărît că îşi permit sau îşi doresc doar un copil (sau nici unul), şi îi înţeleg. Eu deasemenea înţeleg că cea mai nobilă misiune este aceea de a te dedica apropiaţilor, dar consider că în procesul îndeplinirii ei, n-ar fi de dorit să te îndepărtezi pe sine însăţi. Include-te în lista apropiaţilor tăi şi dedică-te ţie însăţi, de rînd cu ceilalţi cărora ai plăcere să le acorzi o parte din tine. Da, e dificil să fii femeie şi să te iubeşti la fel de mult cum îi iubeşti pe ai tăi, în primul rînd din lipsă de timp, dar să nu te iubeşti defel e o crimă. Nu numai împotriva ta. Aşa că, spre binele tuturor, chiar şi dragostea trebuie uneori împărţită cu porţia.

Încă mai iritantă este întrebarea din preajma aniversărilor jubiliare, ce sună practic ca o autoinvitaţie, să nu ziceţi că n-o recunoaşteţi: „Unde o faci?”, adică unde sărbătoreşti jubileul, pentru că la noi zilele de naştere nu se serbează, ci se fac, adică „îi prinit”  ca omagiatul să umble cu torbele în spate şi să servească toată lumea, pe la serviciu sau în cercurile în care se învîrte, iar seara să alerge să întîlească oaspeţii acasă sau la un local, şi dacă e vorba de jubileu, atunci numaidecît e nevoie de petrecut cu tot fastul şi neapărat undeva, ca după acea, cei ce au fost invitaţi acolo, să aibă ce evalua şi discuta acel undeva. Mai pe scurt, zilele de naştere şi mai ales jubileele sunt o fugă contra cronometru pentru a reuşi să împaci pe toată lumea care, deseamenea, prin cine ştie care convenţii nescrise, se simte obligată să te felicite. Nici cadouri nu vreau, numai să fiu scutită de organizare. Şi dacă uitaţi să mă felicitaţi, să nu aveţi mustrări de conştiinţă, chestia asta nu influează deloc părerea mea despre o persoană sau alta, apreciez oamenii nu după capacitatea lor de a nu uita zilele de naştere. Alţii ţin carneţele cu o întreagă evidenţă a zilelor de naştere ale tuturor cunoscuţilor, colegilor de serviciu, ale vecinilor din salonul de spital cu care au stat alături trei zile şi mai apoi nu-i întîlneşte niciodată, colegi de şcoală şi liceu cărora nu prea le dădeau să copie la teste, le reînoiesc permanent adresele şi numerele de telefon şi ţin neapărat să-i telefoneze în fiece an, pur şi simplu ca să vadă lumea cît de atenţi sunt. Bineînţeles, nici ca mine nu-i de dorit să fii: să uiţi constant, permanent şi cu regularitate zilele de naştere ale celor mai apropiaţi prieteni, dar totuşi o limită trebuie să existe, altfel totul seamănă cu o prefăcătorie sau chiar linguşeală, cu excepţia faptului cînd e vorba de reţelele de socializare – iată spaţiul perfect pentru felicitări! – nimeni nu se simte obligat şi afectat, dimpotrivă, e foarte plăcut să primeşti felicitări virtuale.

Ce mi-a scăpat? Probabil multe. Printre altele, cererile în nănăşie, imediat cum te-ai întors din luna de miere. Logica e simplă: aceştia au făcut nuntă, înseamnă că au bani, adică sunt pasibili de o asemenea funcţie. Instituţia nănăşiei, în general, e departe de înţelegerea mea, aşa că mă abţin în a o comenta.

Să nu uităm însă şi cealaltă parte a monedei, poate că mulţi dintre noi aşteaptă să fie întrebaţi, aceasta fiind o perfectă posibilitate de a-ţi expune viaţa personală şi nu e secret că unii găsesc o adevărată voluptate în a o face. Nu rareori ai senzaţia că o persoană aşteaptă să fie întrebată despre o chestie sau alta. Poate că aşa şi s-a născut tradiţia, cine ştie? Ei bine, voluptatea mea stă în persecutarea celor care aşteaptă să-i întreb despre lucruri care-i privesc doar pe ei – îmi place la nebunie să vorbesc despre orice altceva în afară de subiectul care tremură pe limba interlocutorului, pentru că ştiu că dacă îi dau curs, intru într-o cursă, sunt nevoită să întreb despre noi şi noi detalii, ba uneori să şi consolez, încurajez sau să imit admiraţia cînd nu-mi stă inima s-o fac.

În fine, politeţea e o chestie foarte subţire şi fiecare decide individual cînd să aplice o politeţe tradiţională, convenţională sau inspirată din educaţia şi modul de gîndire personal. Şi poate că uneori e bine s-o întrebi pe mătuşa Ileana, cînd se întoarce împovărată cu două căldări de apă de la fîntînă,  dacă i-a adus fata nepoţi acasă, chiar dacă ştii că i-a adus, ca să aibă şi ea o bucurie povestindu-ţi despre năzdrăvăniile puştilor, în timp ce-şi mai trage sufletul, astfel lăsînd-o să plece cu încă o povară, dar mai plăcută, care le uşurează pe celelalte două – a amintirilor şi trăirilor dulci, aşa încît în ziua aceea, plecată deasupra albiei cu rufe, să-i pară viaţa mai uşoară şi greutăţile mai puţine.

5 Răspunsuri to "FAQ"

Desigur că am uitat să scriu încă despre multe întrebări tipice, dar aceasta vreau totuşi s-o menţionez, mă enervează la culme: cînd suni pe cineva, cam pe la amiază, să-l feliciţi cu ziua de naştere şi îl întrebi: „Încă eşti treaz?”.

Apropo de nanasie…cred ca, in teorie, te-as vrea ca nasa numai ca sa ne vedem mai des😛

Eu cred ca multi pun toate intrebarile estea fix din lipsa de imaginatie. Mi se pare jenant sa intrebi pe cineva cand se marita/insoara, poate pentru ca-s in urma graficului oficial. Cat despre zilele de nastere….mai am s-o uit pe a mea si-i gata….
apropo, un „la multi ani” intarziat, Racusorule🙂 …

merci, Andriana. şi, mii de scuze, eu nu că am uitat să te felicit, dar am uitat cu totul cînd e ziua ta de naştere. sorry :(((( am să aflu şi am să-mi notez. aprilie?
amu’ să vezi cum m-a bătut Dumnezeu pentru vorbele mele: sunt nănaşă! ne-au îmbătat tinerii. i-am acceptat numai pentru că ei au despre nănăşie cam tot atîtea închipuiri cîte avem şi noi.

🙂 in Ro nasii sunt chiar m importanti pt fini decat la noi in md. Inclusiv este o sarbatoare speciala la care se intalnesc neaparat, si sunt de obicei singurii care boteaza copilul si de multe ori ii aleg un nume ( de asta au copii din ro doua nume). E ca si cum ai lua pe cineva in familia ta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

De vă e foame

%d blogeri au apreciat asta: