Antepostscriptum

„Istoria lumii de la Big Bang pînă în prezent” de Cynthia Stokes Brown

Posted on: 2013/02/18

Dacă am putea cumva să ne ridicăm deasupra a ceea ce considerăm a fi bun sau rău, frumos sau urît, tragic sau fericit, deasupra obişnuinţelor, grijilor şi ocupaţiilor noastre cotidiene, deasupra credinţelor, priorităţilor imediate şi proiectelor viitoare, să ne ridicăm deasupra a tuturor acestora chiar acum, la această etapă a dezvoltării civilizaţiei, e destul de probabil că am fi îngroziţi de ceea ce am vedea. E destul de probabil că am vedea că există lucruri care contează cu adevărat, lucruri care contează cît de cît şi lucruri care aproape că nu contează defel, iar noi, oamenii, acordăm prioritate tocmai celor din urmă.

Dar oare ne-am putea imagina pentru o clipă că tot ceea ce am construit pînă acum, tot ceea în ce credem, ce iubim, ce divinizăm, tot ceea ce ne înconjoară, ceea ce încă construim, creăm, toate speranţele noastre, toate planurile noastre de viitor ar putea, într-un viitor apropiat să dispară, să nu mai conteze? Poate că da, am putea. Am putea să ne imaginăm, dar am putea oare să renunţăm la toate? Am putea oare să renunţăm la sistemele noastre de referinţă actuale şi să ne bazăm pe altele, nu pentru a o construi o lume nouă, dar pentru a o salva pe aceasta?

Mă îndoiesc, pentru că, chiar dacă am aflat că, de-a lungul istoriei sale, specia umană s-a dovedit a fi una extrem de egoistă, totuşi nu am învăţat să renunţăm sau să diminuăm tendinţele noastre egocentriste. Dimpotrivă, pe măsură ce specia noastră prosperă, avem tendinţa de a cuceri tot mai mult teren pentru ea, fără să vedem, iar, pe alocuri, chiar fiind conştienţi de faptul că metodele cu care înfăptuim această înaintare sunt în chiar detrimentul nostru.

Sunt atît de multe lucruri de spus la această temă, dar ştiu că cunoştinţele mele şi forţa mea de convingere nu sunt îndeajuns ca să vă creez o traiectorie nouă de judecată sau, cine ştie, să accentuez un gînd deja implantat în conştiinţa voastră. Ceea ce mi-aş dori foarte mult să obţin prin acest articol, este să vă cointeresez, cel puţin. Scopul blogului meu, în general, este să fac lumea să citească, iar acest articol, în particular, este un îndemn, dacă nu chiar o rugăminte, să citiţi această carte, iar dacă nu, cel puţin să vă informaţi referitor la ideea expusă în ea, pe care am să încerc să v-o transmit. (Pentru că întotdeauna mi-am dat seama că blogul meu se adresează unui segment foarte îngust de cititori, este pentru prima dată cînd îmi pare cu adevărat rău că am un număr mic de vizitatori. Şi aceasta nu pentru că simt nevoia de popularitate, ci pentru că mi-aş dori foarte mult să transmit, prin acest articol, un mesaj despre care am senzaţia acută că trebuie să afle fiecare.)

Să revin la carte. „Istoria lumii de la Big Bang pînă în prezent” nu este o carte de istorie, în sensul larg folosit, de succesiune a evenimentelor din viaţa cotidiană a omenirii. Este istoria lumii noastre, a Terrei şi, implicit, a locuitorilor ei. Nu este o istorie a faptelor glorioase şi prosperării oamenilor, este o istorie obiectivă a apariţiei Terrei, a apariţiei vieţii, oamenilor, o istorie a acţiunilor acestora orientate spre supravieţuirea rasei, apoi a acţiunilor orientate spre prosperarea ei, şi, în cele din urmă, o istorie ruşinoasă a lăcomiei oamenilor, a obstinaţiei lor şi incapacităţii de a micşora tributul cerut mediului pentru a-şi creşte nivelul de trai. În sfîrşit, o istorie a incapacităţii oamenilor de a coopera, chiar şi atunci cînd sunt conştienţi de pericolele care îi pasc, de a coopera pentru a se apăra de propria lor lăcomie, a incapacităţii omenirii de a se responsabiliza pentru viitorul urmaşilor săi.

Autoarea alege o tactică foarte înţeleaptă de a induce un Big Bang al conştiinţei, prin demararea subiectului chiar de la începutul începuturilor, adică de la apariţia Universului, apoi a Terrei, a cărei soartă o urmăreşte pînă în zilele noastre. Pe parcursul lecturii, avem parte de o recapitulare captivantă a cunoştinţelor din geografie, biologie şi istorie, dar aflăm şi o mulţime de lucruri noi, care poate că le-am trecut cu vederea sau poate că nu am avut de unde să le cunoaştem, dar care sunt destul de importante şi interesante.   Am să dau cîteva scurte fragmente de carte, aşa cum obişnuiesc, care fac linia ideii acesteia, dar şi unele care mi s-au părut, pur şi simplu, captivante.

Am să concentrez o bucată bună de carte, care conţine apariţia Universului şi a Terrei, într-un fragment reprezentativ şi destul de ilustrativ, luat tocmai din capitolul cu apariţia omului, de ce spun „tocmai” ne dăm seama imediat, din fragmentul prin care putem uşor să ne imaginăm cît de tînără e specia noastră:

„Pentru a ne putea reprezenta timpul scurs de la Big Bang, putem să-l comprimăm şi să ne imaginăm că universul a luat naştere în urmă cu treisprezece ani. Potrivit acestui experiment mintal, Pămîntul s-a format în urmă cu cinci ani,iar meteoritul care a nimicit dinozaurii a lovit planeta noastră în urmă cu trei săptămîni. Primele antropoide bipede au apărut în urmă cu trei zile, primul Homo sapiens, în urmă cu cinzeci şi trei de minute, iar societăţile industriale moderne ar avea o istorie de doar şase secunde.”

Nu v-aţi simţit mici, mici de tot? Iată o altă reprezentare:

„Dacă ne imaginăm vîrsta Pămîntului ca pe o zi măsurată începînd de la miezul nopţii, atunci primele organisme unicelulare ar fi apărut pe la ora patru dimineaţa, iar primele plante acvatice, pe la ora opt şi jumătate seara. Plantele şi animalele ar fi apărut pe uscat pe la ora zece noaptea, iar dinozaurii, puţin înainte de ora unsprezece noaptea. Dinozaurii ar fi dispărut cu douăzeci şi unu de minute înainte de miezul nopţii, iar oamenii ar fi apărut cu mai puţin de două minute înainte de ora douăsprezece noaptea. Agricultura şi primele oraşe şi-ar fi făcut apariţia cu doar cîteva secunde înainte de miezul nopţii.”

E uimitor cum, în atît de puţin timp, am putut face atît de mult rău planetei care ne susţine viaţa.

Apoi, dacă trec peste partea cu efortul oamenilor de a-şi conştientiza existenţa în contextul mediului înconjurător, care nu este mai puţin importantă, şi ajung la apariţia primelor oraşe, un capitol extrem de interesant, am să menţionez o (să nu zic concluzie) supoziţie din chiar introducerea la acest capitol:

„Înainte, apariţia civilizaţiilor era considerată ca fiind dovada reuşitei omului în efortul de a-şi depăşi natura sălbatică, dar astăzi multă lume se întreabă dacă nu cumva viaţa civilizată este la fel de sălbatică (sau poate şi mai sălbatică) decît cea a vînătorilor-culegători, mai ales din cauza inegalităţilor sociale şi a frecvenţei războaielor.”

Majoritatea dintre noi cunosc istoria apariţiei primelor civilizaţii, a apariţiei schimburilor comerciale, a dezvoltării tehnologiilor, dar vă asigur că modalitatea în care este expusă aceasta în cartea de faţă este una foarte captivantă şi nu vă va plictisi defel s-o recapitulaţi. Însă acest lucru este absolut necesar pentru scopul cărţii, pentru înţelegerea ideii şi mesajului ei prin chiar prisma faptelor obiective care au avut loc. Eu mă opresc doar la fraze care fac unele concluzii, dar acestea, vă asigur, se nasc de la sine, pe parcursul lecturii.

„Sporirea complexităţii vieţii avea şi costuri. Pentru obţinerea ei, oamenii au fost nevoiţi să transfere în sistemele lor o cantitate tot mai mare din energia planetei.”

Unul dintre cele mai evidente rezultate ale acestei complexităţi, ale industrializării şi creşterii nivelului de trai este sporirea  îngrozitoare  spectaculoasă a populaţiei. Din păcate, acesta este un rezultat nefast pentru Pămînt. Din anul 1 d.Hr. pînă în jurul anului 1700, populaţia lumii a sporit treptat, rata creşterii fiind de 12% pe secol. În anul 1900 erau cam 1,6 miliarde de oameni, dar cel mai mare ritm de creştere a populaţiei s-a înregistrat între anii 1950 şi 2000, de la 2,5 miliarde la 6,1 miliarde de oameni. Spectaculos? Sau, totuşi, îngrozitor?

„În anii 1990, un om consuma în medie o energie egală cu forţa a douăzeci de sclavi, dar această medie ascunde distribuţia inegală a energiei în lume. Un american consuma energia echivalentă cu forţa a şaptezeci de sclavi, iar cea consumată de un locuitor din Bangladesh era mai mică decît forţa unui singur sclav.”

Îngrijorarea pentru apariţia corporaţiilor multinaţionale am încercat să v-o transmit încă cînd vă vorbeam despre cartea „Confesiunile unui asasin economic”. „Istoria lumii de la Big Bang pînă în prezent” continuă, tangenţial, să vorbească despre această îngrijorare:

„De la sfîrşitul secolului XX, mare parte din avuţia lumii nu mai este realizată şi controlată de guvernele naţionale, ci aparţine corporaţiilor multinaţionale, care se află înafara controlului statelor şi sunt mai bogate decît multe dintre naţiunile lumii. Nu se ştie care vor fi consecinţele acestei evoluţii.”

„În prezent, mai mult de un miliard de oameni trăiesc fără electricitate, dar, datorită radiourilor sau televizoarelor din cafenele, află depsre lucrurile la care alţii au acces, iar ei, nu.  Într-o lume în care, mulţumită comunicaţiilor, oamenii descoperă rapid că se află într-o situaţie defavorizată, inegalităţile sociale pronunţate crează tensiuni foarte mari, a căror evoluţie nu poate fi prevăzută.”

La sfîrşitul fiecărui capitol, autoarea îşi pune „Întrebări fără răspuns”. Iată una dintre acestea:

„Este industrializarea un lucru bun?

Istoria este scrisă deseori pornind de la presupoziţia că industrializarea este scopul către care tinde întreaga umanitate, adică presupunînd că lumea „mărsăluieşte spre modernitate”, după cum spune Adam Smith.

… Dar e posibil ca industrializarea să nu fie posibilă în absenţa unor colonii care să fie exploatate (aşa cum au fost Africa şi cele două Americi, despre aceasta deasemenea citiţi în carte). În prezent, multor naţiuni industrializate le este greu să-şi păstreze nivelul de trai ridicat. Dat fiind că alte naţiuni încearcă să se industrializeze, resursele modiale încep să devină insuficiente. Oare vor reuşi naţiunile industrializate să-şi reducă nivelul de trai în mod treptat şi/sau să găsească resurse alternative? Poate că naţiunlile neindustrializate se vor afla într-o situaţie care le va permite să facă faţă mai uşor provocărilor secolului XXI.

Spre sfîrşit, autoarea vorbeşte despre starea actuală a celor mai importante medii care ne asigură şi chiar, aş spune, generează viaţa: aerul, pădurile, solul, apa, precum vorbeşte şi despre radiaţii. În cadrul ultimului capitol, vorbeşte despre eforturile, în mare parte ineficiente, ale omenirii, de a coopera pentru a preveni posibilele scenarii pesimiste care se întrevăd. De asemenea enumeră îsăşi scenariile, precum şi eventualele măsuri care ar trebui luate imediat. Dar IMEDIAT.

Scenariu posibil:

„Producţia industrială globală va ajunge la apogeu în perioada 2015-2020, iar în jurul anului 2100 va reveni la nivelul din 1900. Populaţia lumii va atinge un maxim în jurul anului 2025, apoi va scădea rapid, iar în jurul anului 2100 va ajunge la un nivel puţin mai ridicat decît cel din 1900 (1,6 mlrd.). Se aşteaptă ca, în jurul anului 2100, şi alte variabile (speranţa de viaţă, cantitatea de hrană pe cap de locuitor, bunurile de larg consum şi serviciile) să revină la valorile din 1900, vor face excepţie resursele, care vor ajunge la un sfert din nivelul lor din anul 1900.”

Ţin să menţionez că autoarea nu face prognoze pe cont propriu, desigur, ci în baza presupunerilor a sute de oameni de ştiinţă. Se propun şi unele soluţii, cum ar fi: limitarea populaţiei, micşorarea producţiei industriale şi ameliorarea tehnologiilor, dar întrebările fără răspuns rămîn:

„Vor genera oare politicile actuale un viitor viabil sau un colaps?

Este piaţa liberă capabilă să distribuie astfel resursele încît să asigure un viitor viabil?

Pot oamenii din societăţile industrializate să înveţe să trăiască în armonie cu natura?”

2 Răspunsuri to "„Istoria lumii de la Big Bang pînă în prezent” de Cynthia Stokes Brown"

stii, cand am inceput sa citesc ma gandeam ca exact despre asta este „Home”.
Probabil ca actiunile fiecaruia din noi ar conta, pentru ca s-ar aduna ca picaturile intr-un suvoi, dar ce facem acum e prea putin. Oamenii trebuie sa redevina minimalisti, Sa prefere mai putin, dar mai bun si sa aiba in vedere aspectul ecologic/ anti-consum a tot ceea ce fac. Goana asta spre mai mult este ceea ce ne duce de rapa.
Sa ne gandim atunci cand cumparam un produs care este pretul lui adevarat, alcatuit mai ales din benzina si poluare si sa incercam sa ne autosustinem. Roata se invarteste, din ce in ce mai nebuneste. Apropo, cum spune ea ca va scadea populatia asa drastic? prin foamete sau prin razboaie?

nu spune, doar presupune, cred că se referea la foamete, boli, epidemii, dar şi războaie (o sugerează probabil atunci cînd vorbeşte de inegalităţile dintre societăţi).
da, ai dreptate, haideţi nu să încercăm să ne încurajăm în faţa acestor scenarii pesimiste, ci să facem ceva, ceva cu adevărat folositor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

De vă e foame

%d blogeri au apreciat asta: