Antepostscriptum

Încă o călătorie…

Posted on: 2014/10/31

Am o categorie aparte pe blogul meu, în care postam tot felul de povestiri despre peripeții din… călătorii. O, nu, nu-s impresii de prin țări exotice, de pe malul Oceanului sau al Mării…, sunt impresii din călătoriile noastre cotidiene, cu transportul public. Mie îmi plăce să observ oamenii obișnuiți, surprinși în cele mai firești ipostaze, de exemplu, în timpul călătoriilor cu transportul public. Și am o slăbiciune aparte pentru această categorie de pe blogul meu.

Acum m-am privat de această plăcere. Și încă îmi mai pare rău. Pe de o parte, pentru că nu-s cel mai bun șofer, iar pe de alta, pentru că am și eu stranietățile mele: mă simt mult mai bine pe picioarele mele, decît pe roți. Mulți mă convingeau că, dacă te obișnuiești, nu mai vrei să te întorci în microbus ca sa-l miroși pe ”gheaghea Vasea și pe chiochea Ileana”, dar eu uneori le mai duc dorul. Dar, pentru că așa îi este dat omului – să se obișnuiască cu toate, m-am obișnuit și eu cu volanul, însă, ca nu cumva, cîndva să uit cît de greu am învățat să-l folosesc, am hotărît să mai bag aici, pe blog, o călătorie, una care m-a făcut să transpir mai ceva ca gheaghea Vasea.

Și nu era mare treabă și tare departe de mers – numai pînă la serviciu, în Centru, cu o mică cotitură pe la grădinița Ralucăi. Dar să vedeți că omului cu ghinion și cu puține înclinații spre șoferie nici nu-i trebuie mai mult – unul din tagma aceasta poate să oprească motorul chiar și neieșind încă de pe teritoriul parcării. Precum și s-a întîmplat. Dar nebăgînd de seamă că acesta era un semn de sus ca s-o las, în naiba, acolo, în ziua aceea, am răsucit încă o dată cheia și, plină de curaj, am pornit să înfrunt lumea șoferilor chișinăuieni, atît de recunoscută prin bunăvoința, toleranța și amabilitatea sa…

Și eram gata-gata să mă bucur că ajunsesem cu bine pînă la grădiniță, căci eram pe strada de lîngă curtea în care se afla aceasta, cînd mi-am dat seama că, de atîta bucurie, nu încăpeam… în cotitură. Nu-i greu de imaginat în ce situație jenantă poți să te pomenești atunci cînd, încercînd să faci la stînga, te prinzi blocată între bordura trotuarului și mașinile care au pornit și ele să facă la stînga de pe strada spre care vroiai să cotești, iar, stînd așa, în poziția ”nișîncolonișîncoași”, de-a latul drumului, mașinile din dreapta ta, care erau foarte departe atunci cînd te-ai avîntat în această manevră îndrăzneață, au ajuns demult în dreptul tău, iar stăpînii experimentați ale acestora, au început deja să se plictisească de mișcările tale haotice și neîndemînatice. Și, bineînțeles, numai în aceste condiții extreme poți avea ocazia să te delectezi cu minunata Simfonie Claxoniata, în interpretarea claxoanelor de diferite modele, de diferite generații. Iar dacă ai noroc, poți să dai și peste un tenor care, lăsînd geamul în jos, îți strigă cavalerește, într-o romană perfectă: ”Și-i, fa, prava cupila, da’ ezditi ne cupila?”. Și eu sunt foarte norocoasă…

De bine, de rău, am trecut de această cumpănă, iar după ce am lăsat-o pe Raluca la grădiniță si mi-am tras un pic sufletul, am pornit mai departe, spre serviciu, oricît de mult mi-aș fi dorit atunci s-o las acolo și să pornesc pe jos.

Dar să nu cumva să credeți că am ajuns departe. Nici din curte n-am ieșit, cînd m-am pomenit cu o mașină în fața mea, pe un drum îngust pe care nu prea ai cum să te ferești. În această situație problematică, dintre datul în urmă și feritul într-o parte, eu, ca un destoinic reprezentant al tagmei începătorilor, am ales răul cel maimic, adică m-am ferit. Și așa de nădejde m-am ferit că am nimerit cu roata în șanțul dintre bordură și un gard scund de fier ce mărginea poteca cu pricina. Șoferul căruia i-am făcut cărare, ca o fată educată ce sunt, a trecut, mulțumit, pe alături și s-a dus omu’ în drumul lui, iar eu am rămas, politicoasă, să mai las să treacă vreo duzină de mașini, că oricum nu puteam ieși de acolo. Pînă cînd nu am avut curajul să opresc un om ce mergea pe alături, ca să mă îndrume, nu m-am descurcat. Acesta s-a uitat la mine cu o privire de expert și m-a întrebat cu franchețe: ”Începător?”. Am aruncat o privire bănuitoare la semnele mele de începător, de-o șchioapă, de pe geamul din fața și din spatele mașinii, ca să mă conving încă o dată că întradevăr sunt de-o șchioapă, dar totuși am răspuns, smerită: ”Începător…”. Și el unde face, încă mai savant: ”Automat?”. ”Nu, zic, nu-i automată.” ”Ap’ dar’ numa în urmî.” Parcă dacă era automată, se putea și înainte. Eu desigur că n-am stat să prind firul logic al tipului si m-am supus, cuminte.

După ce am ieșit din capcană, am răsuflat ușurat și am mulțumit, recunoscătoare – am pornit, încetișor, să scap din calvarul curții. Însă n-a reușit bine gentlemen-ul care m-a scos din năpastă să traverseze cotitura pe de-a dreptul, printre copaci, în timp ce eu o treceam pe drum cu prima viteză, că, întîlnindu-l de cealaltă parte a curții, am dat nas în nas cu alte două mașini. Gentlemenului situația i s-a părut amuzantă, mie – stresantă. Șoferul din fața mea îmi face semn că este un buzunar, într-o parte. De fapt, un buzunăraș, nu mai mult. Eu abia mai tîrziu, la rece, am înțeles ce a avut în vedere omul – trebuia să dau puțin în urmă și apoi să bag botul mașinii în buzunărașul acela, ca să-l las să treacă, dar în momentul acela de ferbințeală, eu, nu știu de ce, am hotărît că trebuie să bag fundul acolo. Și așa și nu l-am mai putut băga. M-am fîțîit eu cît m-am fîțîit, pînă cînd și gentlemenul cel înțelept și cumpătat și-a pierdut cumpătul și a dat, a lehamite, din mînă.”Întoarși ruliu, întoarși-l odată!”. Cu toată mintea grea pe care o aveam atunci, totuși realizam că ”ruliu” se ”întoarși” în ambele părți și am catadicsit să-l întreb: ”Da’ în care parte să-l întorc?”. Asta a umplut paharul. Omul și-a pus mîinile în cap și a lăsat privirea-i pătrunzătoare în pămînt. Eu m-am înroșit ca un rac și ”m-am luminat” pe loc: nu știu ce-am făcut, dar în cîteva clipe am rupt-o din loc și m-am întors, cam prin ogoare, ieșind din curte tot pe unde am intrat.

Dacă cu astea s-ar fi încheiat călătoria mea din ziua cu pricina, mai treacă-meargă, dar a urmat ieșirea de pe str.Vadul-lui-Vodă pe giratoriul de lîngă ”Tutut CTC” și nici aici soarta nu a fost mai îndurătoare cu mine. Cine știe cum e să ieși dimineața, în ora de vîrf, din ambuteiajul de pe Vadul-lui-Vodă pe cerc, acolo unde trebuie să cedezi din ambele părți și s-o zbughești, literalmente, înainte, poate că o să-mi dea crezare cînd am sa-i spun că, încercînd să nu irit prea tare șoferii grăbiți din spatele meu, am încercat de cinci ori s-o rup din loc și tot de atîtea ori am oprit motorul, pînă cînd am fost invitată să ascult și a doua parte din simfonia sus-numită.

Punctul pe i pentru ziua cu pricina l-a pus un pieton, la o trecere de pietoni, deja seara, cînd mă întorceam acasă. Trecerea de pietoni era pe virful dealului și l-am văzut de departe pe pieton și, ca să nu mă opresc la deal, mergeam foarte încet, în prima viteză, încît pietonul cu pricina ar fi reușit să fumeze o țigare și să treacă mai departe, dar, fiindcă m-a văzut că nu opresc, s-a oprit demonstrativ în mijlocul drumului, ca să mă învețe minte. Tu lu mama lui de instanță morală, să te ia toți dracii! Asta n-am mai putut s-o suport și am oprit mașina, am coborît și i-am spus toți Dumnezeii adunați în ziua aceea.

Iaca așa apar șoferii nesimțiți, care înjură ca porcii și videourile de pe youtube cu pietoni nevinovați și șoferi turbați.

Pentru final, un sfat pentru începătorii care au de gînd să-și lipească semne de începător – mai bine nu! Dacă conduc mașina soțului, fără semn, nimeni aproape ca nu observă greșelile mele de conducere, dar scumpii noștri șoferi, cum numai zăresc o mașină cu semn de începător, consideră de datoria lor să te învețe neapărat măcar ceva, ceva. Și foarte rar se găsesc din cei care, văzînd semnul, îți cedează trecerea sau te menajează… Semnul acesta, ”la Moldova” e ca un fel de stîlpul rușinii.

Desigur, aceste episoade sunt acum mult mai rare și mai ușor de trecut pentru mine, dar bunăvoința, politețea și amabilitatea șoferilor noștri rămîn aceleași.

2 Răspunsuri to "Încă o călătorie…"

sofer incepator+femeie+Chisinau=multi prieteni binevoitori in traficul si asa foarte salbatic.

De asta n-am eu carnet….de frica sa nu trec prin asa maratoane. Dar sa stii ca te-ai descurcat bine, n-ai cedat nervos decat la sfarsit.

„pentru începătorii care au de gînd să-și lipească semne de începător – mai bine nu”
true!!!
Mie sotul nu mi-a permis sa lipesc pe masina semnele, pentru ca e masina comuna :)))) Dar, bine a facut. Vad ce se face cu incepatorii.
Am ris bine de istoriara🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

De vă e foame

%d blogeri au apreciat asta: