Antepostscriptum

Catherine the Great. Portrait of a woman, Robert K. Massie

Posted on: 2015/07/25

E genul de carte, vorbind despre care, o recomand din prima frază, fără nici un preludiu.

Vine de la autorul care a studiat istoria dinastiei Romanov, a scris citeva biografii ale țarilor și împărăteselor din aceasta dinastie si a obtinut si Premiul Pulitzer pentru biografia lui Petru cel Mare.

E genul de carte care nu se povestește, pentru că ar fi foarte multe de spus, dar care trebuie neapărat citită. Oricum, nu mă pot sustrage plăcerii de a Vă intriga, astfel că îmi permit o cît de scurtă incursiune în subiectul cărții:

Sophia, o prințesă germană de doar paisprezece ani, este adusă in Rusia de către împărăteasa Elizaveta pentru a o căsători cu urmașul la tronul Rusiei, Petru, el însuși un prinț prusac. Sophia învață rusa, trece la ortodoxism, fiind botezată cu numele de Ecaterina și se casătorește cu Petru, cel care se dovedește o personalitate infantilă și slabă, pe parcursul întregii sale vieți și scurte domnii.

Cei treisprezece ani de viață alături de Petru, pînă la detronarea acestuia, sub supravegherea strictă a Elizavetei, constituie o mare parte a subiectului cărții, care relatează despre formarea Ecaterinei ca personalitate și despre cauzele care au împins-o la detronarea soțului său, acțiune foarte riscantă, de vreme ce ea nu era o urmașă directă sau numită a dinastiei Romanov și nu avea nici un drept legal de a pretinde la tron.

Cealaltă parte a cărții descrie domnia Ecaterinei, reformele promulgate de aceasta, relațiile cu numeroșii săi iubiți și iluștrii săi prieteni, războaiele purtate pe timpul domniei ei și înclinațiile ei spre adorarea artei și Iluminismului.

Pe lîngă viața Ecaterinei, o mulțime de alte evenimente istorice și biografii ilustre sunt surprinse în paginile cărții: captivanta istorie a ascensiunii Elizavetei, rebeliunea lui Pugaciov, formarea și dezvoltarea imperiului sudic a lui Potemkin, ca urmare a războaielor ruso-turce, tripla împărțire a Poloniei (a cărei rege – Stanislaus – era fostul iubit al Ecaterinei, cu care a avut o fetița, care a decedat la optsprezece luni),în sfîrșit – Revoluția Franceză iși teroarea adusă de aceasta.

Am făcut numeroase notițe, pe parcursul lecturii; îmi este dificil să aleg ceva reprezentativ pentru stilul și tema cărții, pentru că este o lucrare enormă, ce implică multe subiecte care pot fi tractate foarte diferit, dar am să mă limitez la un scurt fragment, ce descrie discuția dintre Ecaterina cea Mare și un ajutor a lui Potemkin, discuție care reflectă cel mai mult atît modul de gîndire al acesteia, cît și modul de guvernare al ei:

The subject was the unlimited power with which the great Catherine ruled her empire… I spoke of the surprise I felt at the blind obedience with which her will was fulfilled everywhere, of the eagerness and zeal with which all tried to please her.

”It is not as easy as you think,” she replied. ”In the first place, my orders would not be carried out unless they were the kind of orders which could not be carried out. You know with what prudence and circumspection I act in the promulgation of my laws. I examine the circumstances, I take advice, I consult the enlightened part of the people, and in this way I find out what sort of effect my laws will have. And when I am already convinced in advance of good approval, then I issue my orders, and have the pleasure of observing what you call blind obedience.

That is the foundation of unlimited power. But, believe me, they will not obey blindly when orders ore not adapted to the opinion of the people.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

De vă e foame

%d blogeri au apreciat asta: