Antepostscriptum

Impresii. Peter the Great. His life and world.

Posted on: 2015/08/18

Sunt de-abia puțin peste jumătate din cartea istorica a lui Robert K.Massie, ”Peter the Great. His life and word”, dar pentru că azi sunt acasă și pentru că n-am altă treabă decît să citesc, dar și pentru că, de obicei nu reușesc să scriu prea multe despre o carte, atunci cînd o finisez, însă, în primul rînd, pentru că sunt acum copleșită de moment, am hotarît să-l fixez aici, pe blog, ca să nu uit.

Cartea este atît de vastă și cuprinde atîtea aspecte (copilaria lui Petru, regența Sophiei, calătoria lui Petru în Europa, romanul cu Ecaterina, ș.a.) încît cu ușurință ar putea fi divizată în mai multe cărți, una dintre care ar putea fi, cu siguranță, războiul ruso-suedez, The Great Northern War, care a durat 20 de ani.

De obicei, nu prefer descrierile de război (cu excepția anturajului și tratativelor diplomatice și a intrigilor care îl declanșează sau îl însoțesc), nici în cărți istorice, nici în romane. Mă refer aici la tactici și mersul însuși al războiului. Îmi aduc aminte cum am citit, în liceu, Razboi și Pace a lui Tolstoi, sărind peste fragmentele cu războiul, pentru că nu-mi plăceau, dar și pentru că nu reușeam sa-l citesc în termen, pînă la următoarea oră de literatură universală. Acum îmi dau seama că nu citeam cărțile potrivite cu descrieri de război. Robert K.Massie povestește războaiele într-o manieră care pur și simplu te absoarbe. Relatarea, cu descrieri accesibile și intrigante, este îsoțită de hărți de război, cu dislocarea trupelor și direcția atacului/retragerii, astfel încît te simți, pe bune, în mijlocul acțiunii. De aici, pînă la reacția copleșitoare la unele momente aproape melodramatice, care reies din contextul și întîmplările războiului, nu e decît un pas.

Astfel, războiul se declanșează în 1700, într-un context și cu pretexte rușinoase pentru țările invadatoare (Danemarca, Polonia, Rusia), împotriva unei mari puteri din acele timpuri, Suedia, condusă de un rege de numai optsprezece ani, Charles XII. Cartea oferă o descriere amplă a vieții, felului de a fi a fiecăruia dintre monarhii participanți la război, precum și a conjuncturii externe și interne: Augustus al Poloniei – un rege ambițios și vicios (a avut 325 de copii ilegali, printre amantele sale numărîndu-se, la un moment dat, și una dintre fiicele sale),

Frederic al IV-lea al Danemarcei (nu am ajuns încă la acest capitol), Petru cel Mare al Rusiei, desigur, despre care ne și povestește întreaga carte, precum și Charles al XII-lea al Suediei, un rege demn de tot respectul cititorului, chiar dacă era o personalitate destul de stranie (se presupune că ar fi fost homosexual, dar nu există dovezi, afirmația bazîndu-se pe faptul că nu a avut idile cu femei, dar nu există nici relatări care ar dovedi vreo idilă cu vreun bărbat; iubea distracțiile sîngeroase, fiind, în același timp, foarte religios).

Atunci cînd Polonia pășește peste hotarul Suediei, fără măcar a declara război, urmată de Danemarcă și apoi, Rusia (care, de fapt, semnase un tratat de neagresiune cu Suedia, pe care o convingea pînă în ultimul moment că nu va întoarce armele împotriva ei), Charles, în fruntea unei armate nu prea numeroase (Suedia era, la acel moment, un imens imperiu, cu foarte puțini locuitori – cca un milion si jumatate, față de, spre exemplu,  nouă milioane ale Rusiei și nouăsprezece milioane (!!!) ale Franței – vorbim despre anul 1700, nu uitați că populația Terrei a început să crească surprinzător abia după al doilea razboi mondial, de aceasta cifrele par foarte mici), pornește să-și apere hotarele. Disciplina soldaților suedezi, tacticile folosite de ofițerii și generalii lor, credința și dăruirea de sine ale acestora sunt remarcabile.

Avînd o armată foarte mică, pe care nu putea s-o disloce în diferite pucte ale imperiului, Charles pornește, concentrat, să-și distrugă fiecare inamic în parte, în timp ce ceilalți îi invadează țara. Începe cu Danemarca, pe care o neutralizează prin acțiuni militare fulgerătoare și strălucite, urmînd Polonia, unde se reține foarte mult, pînă cînd îl vede pe Augustus (care era, de fapt, verișorul său drept, mamele lor fiind surori) renunțînd la tron și pe Stanislaus, un aliat al său, urcat pe tronul Poloniei, rămînînd, în sfîrșit, față în față cu un singur inamic – Rusia, cu care duce cea mai îndelungată luptă.

Rusia este umilită de suedezi încă înainte ca aceștia din urmă s-o invadeze și chiar înainte ca Charles sa lupte cu polonezii. Intenția rușilor era să obțină teritoriile pe care le considera rusești, mai ales Ingria și Karelia, care erau, la moment, integrate în Imperiul Suedez,  dar și obținerea ieșirii la Marea Baltică, cunoscută fiind pasiunea lui Petru cel Mare pentru navigație (în războiul precedent al rușilor, cu turcii, prin care Petru a încercat o ieșire la Marea Neagră, acesta nu a obținut decît o mică ”crăpătură”, prin cucerirea cetății Azov, ce nu putea susține o flotă maritimă, atît de visată de Petru). Astfel, rușii înaintează în teritoriile suedeze, invocînd pretexte ridicole pentru a porni războiul (printre acestea, era și faptul ca Petru nu a fost întînit/găzduit cu toate onorurile în Riga, atunci cînd își începuse călătoria în Europe, deși călătorea incognito și nu vroia să i se afle identitatea). În bătălia de la Narva, unde proporția dintre soldații suedezi și ruși era de unu la patru, Rusia este învinsă rușinos și forțată să se retragă.

În bătălia de la Narva, Petru cel Mare își întărește încă o dată convingerea că armata rusească nu este decît o hoardă besmetică și nedesciplinată, care nu are nici cea mai mică educație militară. Astfel, mai ales din acest moment, Petru invită generali și ofițeri din străinătate care încep să educe/învețe armata rusească. Petru va studia în continuare toate bătăliile, analizînd felul în care luptau și se retrăgeau rușii, considerînd o performanță chiar și faptul că, de la un moment dat, soldații ruși au început să se retragă organizat, nu haotic, cum o făceau inițial. Petru a recunoscut ”școala” pe care au oferit-o suedezii armatei ruse. Dupa victoria de la Poltava, cînd Petru îi are prizonieri pe mari generali, mareșali suedezi, el o recunoaște chiar în fața acestora:

”Then, as the cannon on the ramparts roared another salute, Peter stood holding a glass and proposing a toast to his teachers in the art of war. ”Who are your teachers?” asked Rehnskjold (n.r.mareșal suedez, cel mai mare strateg militar din războiul ruso-suedez, luat captiv de ruși, la Poltava) ”You are, gentlemen,” said Peter.”

După bătălia de la Narva, suedezii se întorc în Polonia, pentru a se răfui cu Augustus, iar rușii revin, recucerind teritoriile din jurul Noteburgului, unde încep construcția orașului St.Petersbourg. Este teritoriul pe care îl vor păstra pentru totdeauna, în mare parte și datorită deciziei lui Charles de a porni cucerirea directă a Moscovei, lasînd, deocamdată, St.Petersbourg în pace. Atunci cînd suedezii invadează Rusia, acțiunile militare ale rușilor se rezumă la retragere constantă și devastarea teritoriilor din fața inamicului, deoarece Petru era conștient că armata lui nu era încă pregătită pentru lupte deschise cu suedezii atît de doritori de acțiune. Urmează un șir de evenimente grele, atît pentru o armată, cît și pentru alta (lipsa de provizii pentru suedezi, tradarea noului rege polonez Stanislaus, care nu vine în ajutorul lui Charles, eșuarea tratativelor cu turcii și tătarii, dar și trădarea rușilor de către o parte din cazacii ucraineni care trec de partea suedezilor, ș.a.), relatate intr-o manieră epică și intrigantă.

În cele din urmă, am ajuns la momentul bătăliei de la Poltava, moment care m-a copleșit atît de mult (știind toată istoria anterioară a chinurilor și curajului armatei suedeze, fapt care m-a făcut să empatizez cu suedezii), încît mi-am dat seama că se poate întîmpla să lăcrimezi nu numai la melodrame sau romane de dragoste (adevărat că demult n-am mai avut parte nici de una, nici de alta😉 ). Ajunși în Poltava, suedezii erau într-o situație dramatică: proviziile care trebuiau să le vină din Suedia au fost interceptate de ruși, au trecut cu greu peste una dintre cele mai grele ierni din Europa acelor timpuri (3000 de suedezi au decedat, înghețați), polonezii nu le-au mai venit în ajutor, turcii le-au refuzat alianța, erau depășiți numeric de către ruși într-o proporție mare, dezinteria și alte boli au secerat rîndurile soldaților, deci, erau într-o situație extrem de dificilă. Chiar dacă suedezii au cucerit Poltava, rușii i-au hărțuit cu frînturi de lupte și retrageri consecutive, slăbind presiunea asupra Poltavei și atrăgîndu-i, în cele din urmă, într-o bătălie istovitoare, în care i-au devorat.

Rezultatul dezolant al bataliei de la Narva, pentru suedezi, a fost influențat de întîmplări inoportune și greșeli ale acestora.

Înflăcărarea soldaților suedezi era susținută, în mare parte, de curajul și credința în inviolabilitatea suveranului lor, Charles:

”Charles commanded not only by rank but by example. His officers and soldiers saw his self-discipline, his physical courage, his willingness not only to share but to exceed their own physical hardship. They not only respected him as a king, but admired him as a man and a soldier. They had come to believe implicitly in his command. They would attack wherever he pointed his sword.”

Charles avea obiceiul să lupte alături de soldații săi (la fel ca și Petru) și niciodată nu fusese rănit, deaceea exista credința că regele este omul lui Dumnezeu și este păzit de acesta în îndeplinirea misiunii sale. Însă înainte de bătălia de la Poltava, în timp ce inspecta batalioanele, un glonte i-a distrus cîteva oase ale piciorului, fapt care a dus la febră și chiar la o infecție care cît pe ce să-i ia viața. Moralul armatei, și așa distrus, căzuse definitiv. Totuși, regele a luptat cu durerea și a fost adus pe cîmpul de luptă, nefiind în stare să se miște. În momentul dificil al războiului, cînd armata suedeză intrase în panică, Charles, culcat pe pămînt și nefiind în stare să vadă decît cerul deasupra capului, dar înțelegînd ceea ce se întîmplă în jur, el încă încerca să-i susțină pe oamenii săi:

”Charles himself was in the midst of the disaster. When the collapse came, the King did his best to rally the panicking Swedes, but his thin cry of ”Swedes! Swedes!” went unheeded.[…] For a moment, with no bearers, it looked as if the King would be captured. Then, an officer dismounted and Charles was lifted into the saddle. The bandage on his foot came loose and blood dripped from the reopened wound. Thus, the King made his way back to the Swedish lines with his wounded foot bleeding profusely, resting on the horses neck.”

Un alt moment important, care a dus la dezastru, a fost faptul ca comandantul numit al armatei în acel moment (deoarece Charles era rănit), Rehnskjold, din cauza inamiciției sale cu un alt important comandant, Lewenhaupt, nu i-a explicat acestuia planul luptei și astfel, a provocat un haos în aplicarea tacticii, care a făcut posibilă ruperea armatei suedeze în mai multe părți, de către ruși, și distrugerea separată a acestora. În ultimele momente ale bătăliei, conducătoriii suedezi s-au solidarizat, trecînd peste neînțelegerile prostești care au provocat colapsul, dar era prea tîrziu:

”At this moment, the old quarrel between the two principal Swedish commanders came to an end. Rehnskjold rode up to Lewenhaupt, who had to lead the attack in the face of almost hopeless odds. Taking him by the hand, the Field Marshal said, ”Count Lewenhaupt, you must go and attack the enemy. Bear yourself with honor in His Majesty’s service.” Lewenhaupt asked whether it was Rehnskjold’s command that he begin the attack immediately. „Yes, at once,”, the commander-in-chief replied. „In God’s name, them, and may His grace be with us,” said Lewenhaupt.

Astfel, bătălia a fost pierdută de către suedezi, iar ce va urma, voi afla în continuare…

Sper că v-am intrigat, puneți mîna pe carte. Merită.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

De vă e foame

%d blogeri au apreciat asta: