Antepostscriptum

„Procesul” de Franz Kafka

Posted on: 2015/12/29

 

Hai să nu vorbesc despre caricaturizarea sistemului birocratic (oricare ar fi el, nu doar judiciar), care este atît de evidentă și, în același timp, riguroasă și perfectă. Ce-ar mai fi de adăugat? Poate doar, încă o dată, admirația pentru spiritul critic și elocvența genială a autorului, care sunt, din nou, de netăgăduit, și căreia nu întîrzii să mă alătur.

Dar, pe lîngă evoluția procesului într-un sistem birocratic atît de absurd, dar totuși real, evoluția acuzatului este piesa de frunte a romanului, după mine.

Căci ce suntem noi, de fapt? Parte dintr-un sistem, nimic mai mult. Și cît de mult am vrea să nu ne afecteze, suntem absorbiți, oricum. Dacă apare într-o zi o problemă atît de absurdă încît ți se pare că nici nu face să-i acorzi vreo atenție sau să te implici în vreun fel, pentru că nu te privește, aceea este, cu siguranță, ultima zi fericită. Pentru că, trezindu-te în ziua următoare, problema va exista deja în conștiința ta și va avea un loc mult mai onorabil decît în ziua precedentă. Oricum, rațiunea te va îndemna să recunoști că problema nu te privește decît pe tine și nu ar trebui să existe alte părți implicate, astfel – nici o continuitate logică prea întinsă. Cu părere de rău, aceasta este ultima zi rațională din istoria problemei. Pentru că, în perioada imediat următoare, vei înțelege că în problema de față, care parcă nici nu putea fi a ta, dar este cel mult doar a ta, vor fi atrași, ca într-o avalanșă, colegi, prieteni, familie, care vor da altă dimensiune problemei în sine, o vor face să crească în importanță și chiar în consitență, vor schimba chiar contextul ei, astfel ca, în cele din urmă, problema ”se va coace” într-atît, încît îți va influența nu doar rațiunea (aceasta demult s-a dus pe apa sîmbetei, încă de cînd problema începea să se încălzească), dar și aptitudinile, capacitatea ta de a-ți îndeplini îndatoririle, nemaivorbind de relațiile de serviciu și poziția în societate. Din aportul tuturor binevoitorilor care îți vor apărea mereu în cale, îți vei da seama că problema ta privește pe toți și te vei agăța, haotic, de orice ajutor, de orice fir de ață, de orice gest interpretat ca benefic, pentru ca să te trezești, într-o zi, că ești tot singur în fața problemei. Aha, de fapt, ești singur în fața vieții. Dar aceasta este, din păcate, ultima zi.

Acesta este tributul plătit sistemului. El este conceput astfel încît, prin încolțirea unuia dintre membrii săi, să dea altora motiv de lucru, de distracție, de învălmășeală, de compătimire, de ajutor, de bîrfe, de dușmănie, de admirație, de jertfire… un milion de motive care să te facă să crezi că este un tot întreg, una reiese din alta și totul este legat, suntem implicați cumva, toți. Cînd, de fapt, sistemul funcționează pentru că suntem singuri și totul este o amăgeală. O amăgeală care, totuși, funcționează perfect și orice ultima zi  a ta îl alimentează.

 

(Nu ezit să reamintesc cititorului, la anumite intervale de timp, că nu am nici studiile, nici experiența necesară pentru a avea pretenția de a acorda postărilor mele titlul de măcar ceva asemănător cu analiză literară, pentru a nu irosi cumva timpul unei persoane interesate de vreun studiu serios.) 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

De vă e foame

%d blogeri au apreciat asta: