Antepostscriptum

Ediția III a Clubului Științific ”Evoluția”

Posted on: 2016/02/26

Scurtele mele descrieri ale evenimentelor la care asist au două scopuri: să-i informez pe cei care n-au reușit să ajungă și poate să-i intrig pe cei care nu obișnuiesc să meargă la un eveniment sau altul. Am mai multe raționamente pentru ambele scopuri și mi-am confirmat și azi că ambele sunt întemeiate, pentru că lume nu era tocmai multă, deși sunt sigură că nimeni nu s-ar fi plictisit acolo, la ediția a treia a Clubului ”Evoluția”.

Deși inițial erau planificate trei prezentări, una a fost amînată (din motive obiective) pentru  următoarea ediție, și tocmai aceea de care am fost eu interesată cel mai mult: Evoluția textului spre… hypertext, ceea ce înseamnă că, inevitabil, trebuie să merg la următoarea întrunire a clubului. Asta nu înseamnă însă că m-am plictisit de această dată.

Prima temă, expusă de Denis Rosca, autorul Cărții de aur a Basarabiei și a Republicii Moldova (se presupune că aceasta va apărea pînă la 8 martie în librării – atenție mare pentru cei în căutare de cadouri cu această ocazie – cine n-ar prețui așa un cadou?), a vorbit despre savanții cu origini moldovenești care au fost pasibili, prin cercetările lor, de Premiul Nobel și fie l-au primit alții, din diferite motive, pentru aceleași descoperiri, fie l-au primit chiar ei. A vorbit despre cinci personalități: doi fizicieni și trei biologi: Saul Perlmutter, Ilia Mecinicov, Serghei Gherșenzon, Boris Efrussi și Piotr Kapița. Fiecare din aceștia au făcut descoperiri importante, dar s-a întîmplat ca premiul să fie obținut, în mai multe cazuri, de alți cercetători, așa cum este cazul lui Gherșenzon care a făcut două descoperiri, pentru care au primit Premiul Nobel cercetătorii Muller si Baltimore. Cu scop de consolare, autorul prezentării ne spune că Baltimore i-a scris scrisoare de recunoștință lui Gherșenson. Nu știu ce a simțit Gherșenson cînd a primit-o, da’ mie oricum mi-e ciudă.🙂 Biografia fiecăruia dintre acești cercetători ar fi interesant de cunoscut, nu doar pentru că sunt descendenți din moldoveni, ci și pentru că într-adevăr am afla o mulțime de lucruri interesante despre cercetările lor, despre ei, despre timpurile în care au trăit (de ex., Kapița a fost ținut în arest la domiciliu timp de opt ani pentru că a refuzat să participe la crearea bombei atomice și cu toate acestea el nu a renunțat la activitățile sale, iar în 1978 primește Premiul Nobel pentru Fizică).

Cert este că fiecare dintre acești savanți s-au afirmat în afara țării noastre și, la un moment dat, în cadrul discuțiilor, se punea întrebarea dacă nu cumva ”evadarea” din mediul moldovenesc este o condiție pentru ca un om de știință să se afirme. S-a vorbit despre faptul că unui om de știință îi este vital un mediu concurențial sănătos, ca să se dezvolte și să se ambiționeze să realizeze mari cercetări/descoperiri, mediu care ar lipsi în Moldova. Părerea mea este că nu numai mediul concurențial le lipsește oamenilor de știință de la noi, dar și, probabil, resursele, încurajarea/ susținerea, interesul și atitudinea respectuasă a societății față de procesul științific, mediul moldovenesc fiind infectat de ”bîdlizm”, noțiune utilizată de cineva prezent la întrunire. Din această perspectivă, mă gîndesc dacă scopul autorului prezentării a fost să demonteze mitul că moldovenii nu sunt capabili de mari realizări, adică sunt ”proști” sau să ne trezească, oarecum, sentimentul de mîndrie națională și să ne îndemne să lucrăm asupra acestor condiții nefavorabile care îi fac pe oamenii de știință să plece din țară. Nu că am putea noi să le creăm o concurență sănătoasă, bineînțeles puțini dintre noi ar putea pretinde la aceasta, dar cel puțin, fiecare la nivelul nostru, să încurajăm, să ne străduim să înțelegem importanța actului științific, sau poate chiar unii dintre noi să creeze condiții concrete pentru susținerea unor cercetări. Dar ar fi un mic pas înainte chiar dacă am înceta să mai etichetăm oamenii studioși cu denumirea ”botanici” și, dacă nu suntem în stare să ne impunem noi înșine să punem mîna pe carte, să manifestăm respect pentru cei care o fac. Adică, hai să nu mai fim bîdle și să ne ridicăm un pic nivelul de cultură.

O altă temă de prezentare a fost Procesul de speciație la păsări, despre care ne-a vorbit ornitologul Silvia Ursul. O temă absolut nouă pentru mine și, deaceea, deosebit de interesantă, despre cum apar speciile noi, mai exact sub influența căror factori apar mutațiile la păsări. Tema e foarte largă, Silvia își dorea să ne spună foarte multe și de aceea vorbea foarte repede, fapt pentru care mie, persoană absolut neinițiată, mi-au scăpat mai multe lucruri. Însă, chiar de la începutul prezentării mi-a apărut o întrebare pe care n-am mai reușit s-o pun, pentru că discuțiile s-au aprins, iar apoi  s-au prelungit și eu însămi mă grăbeam. Pentru că nu mă pricep deloc la biologie, dar am multă treabă cu cifrele, m-au surprins cifrele pe care le-a dat Silvia la începutul prezentării, deși s-ar putea ca interesul meu să fie un pic pe lîngă temă. Ea spunea că prin 1946 (sau 1846?, nu țin minte exact) se numărau aproximativ între opt și nouă mii de specii, pe cînd în 2015 se estimează că cifra a depășit zece mii. După cum am aflat din prezentare, apariția speciilor noi este, în mare măsură, influențată de mediu, schimbări climaterice. Deoarece sunt foarte interesată (citește îngrijorată) de problema ecologică, mi-am pus întrebarea, din această perspectivă, dacă nu cumva creșterea numărului de specii (sau ritmul cu care apar specii noi) este un highlight asupra faptului că mediul devine tot mai schimbător, instabil, poate chiar agresiv, neecologic, ceea ce determină apariția mutațiilor. Sau, dimpotrivă,  în contextul discuțiilor tot mai aprinse despre dezastrul ecologic, procesul de speciație ar fi o dovadă al faptului că natura are puterea să regenereze, fie și sub alte forme și încă nu totul este pierdut. Asta ar fi o speranță. Eu, personal, tot auzind despre Cartea Roșie și citind articole despre ecologie și specii pe cale de dispariție, îmi imaginam că numărul de specii descrește, cînd am fost frapată de faptul că păsările, cel puțin, stau bine-mersi la capitolul ăsta. (Dar bănuiesc că îmi scapă ceva aici.) E interesant încă dacă un număr mai mare de specii înseamnă și un număr mai mare de păsări în total, dacă se ține în general așa o socolteală.🙂

În sfîrșit, încă un factor care m-a făcut să merg la această întrunire, a fost prezentarea unei cărți științifice, lucru care va deveni un ”ritual” al tuturor edițiilor, după cum s-a exprimat moderatorul Dorian Furtună. Cartea ne-a fost recomandată chiar de Dorian și se numește De la bacterii la om. Evoluția lumii vii, de Erns Mayr. Din cele cîteva pasaje citite (unele erau în contextul prezentării Silviei și discuțiilor aferente) și din scurta prezentare făcută de către moderator, eu am fost convinsă și, mai pe scurt, caut cartea.

Iar vouă vă recomand să veniți la următoarea ediție a Clubului Științific ”Evoluția”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

De vă e foame

%d blogeri au apreciat asta: