Antepostscriptum

„The Selfish Gene”, Richard Dawkins

Posted on: 2016/07/19

There exists no objective basis on which to elevate one species above another.

În cartea anterioară pe care am citit-o (Amprenta lui Galileo, Peter Atkins), autorul vorbea despre istoria evoluției cunoștințelor despre Univers ca despre o istorie de umilire succesivă a omului, în sensul că descoperirile științifice în acest domeniu ne-au făcut conștienți de insignifianța și micimea noastră. După părerea mea, neo-darwiniștii au făcut mai mult în acest sens – mi se pare mai ușor de acceptat micimea noastră în raport cu Universul infinit, decît ideea că nu suntem decît niște vehicule pentru gene, care ne determină nu doar înfățișarea, dar și comportamentul, în mare măsură. Gena ca manipulator al universului viu este eroul de bază al cărții lui Richard Dawkins, Gena Egoistă.

Ceea ce e minunat în toată această poveste despre evoluție este faptul că noi am devenit conștienți de acest lucru, ne cunoaștem natura și acesta este un prim pas spre încercarea de a o depăși.

Altfel, viața există și evoluează datorită supraviețuirii  și înmulțirii diferențiale a multiplicatorilor. Pentru ca să fie stabili și să supraviețuiască, aceștia din urmă trebuie să întrunească trei calități de bază – să fie longevivi, fecunzi și să posede o acuratețe cît mai mare a multiplicării. Iar aceste trei calități pot fi întrunite cu succes în condițiile în care multiplicatorul este ”egoist”. Despre ”scopurile” și  ”egoismul/altruismul” multiplicatorilor se poate vorbi doar la figurat, aceste exprimări nefiind decît o analogie cu comportamentul conștient, pentru a facilita înțelegerea, pe cînd, în realitate, comportamentul lor este inconștient, favorizat sau înnăbușit de condițiile naturale întîmplătoare.

Deci, scopul multiplicatorului este să se înmulțească, în condițiile date, și să se adapteze la acestea. Rezistă acei care găsesc cele mai ”ingenioase soluții” pentru a supraviețui. În condițiile incipiente, în care aceștia duceau o luptă crîncenă, într-o masă enormă de multiplicatori, construirea unui vehicul de apărare (survival machine), în care să se ascundă, a constituit un avantaj enorm. În continuare, lupta s-a dat din această perspectivă – construirea celor mai rezistente vehicule, tot mai complexe și mai capabile să asigure securitatea și continuitatea multiplicatorului.

Și noi suntem rezultatul muncii de milenii a multiplicatorului. Înfățișarea noastră și, de multe ori, comportamentul nostru sunt rodul muncii acestei minuscule entități – gena (în sens condescendent, pentru că suntem, desigur, rezultatul acțiunii unui complex de gene). Celulele din care suntem constituiți ”cunosc” totul despre arhitectura noastră integră, datorită acestui program biologic (codul de gene) înscris în fiecare dintre ele (cu mici excepții). Creierul nostru, atît de complicat, este și el o ”invenție” a evoluției, apărut din necesitatea de a prezice viitorul și de a-l simula, pentru aceasta fiind nevoie de un mecanism care să memorizeze și să repete/evite situațiile favorabile/defavorabile perpetuării genei. Iar evoluția capacității noastre de a simula a dus, probabil, la crearea a ceea ce numim astăzi conștiință: ”The evolution of the capacity to simulate seems to have culminated in subjective consciousness. Perhaps consciousness arises when the brain’ssimulation of the world becomes so complete that it must include a model of itself.”

Între timp, creierul devenind o armă din ce în ce mai perfecționată și deci, mai eficientă de asigurare a continuității, aflată la cheremul genei,  s-a transformat, totodată, într-o armăîmpotriva ei, acesta fiind singura entitate capabilă să se răzvrătească împotriva ”stăpînului”/creatorului său. Analogia cu sistemele computerizate inteligente se impune și nu mai e o exagerare afirmația că acestea vor fi în stare să ne depășească, într-o zi.

Evoluția a arătat că au perpetuat acele gene care au acționat în detrimentul celorlalte, prezente în piscina de gene, dar caracteristica ”egoistă” a acesteia este discutată în context statistic, de crearea a anumitor caracteristici pe parcursul anilor, a sutelor de ani, a miileniilor. Nu trebuie (neapărat) să gîndim despre noi, ca creaturi ale genelor, în termeni de entități egoiste, în sensul cel mai general al cuvîntului, deși comportamentul nostru este, la baza sa, determinat de necesitatea de a acționa egoist. Cu atît mai mult cu cît știința a demonstrat că comportamentele de cooperare sunt stabile din punct de vedere evoluționist și sunt benefice tuturor părților participante la cooperare.

Dacă e să mă agăț de această din urmă ideie, mi se pare corect să recunoaștem că acțiunile de cooperare sunt, de fapt, rezultatul unui calcul matematic al beneficiilor și că altruismul nostru nu este decît o strategie stabilă din punct de vedere evolutiv, mai degrabă decît o formă de superioritate spirituală (autorul explică cum, de multe ori, altruismul este, la bază, egoism și nu e nici o contradicție aici – exemplele cu insectele sociale sunt edificatoare). În carte se vorbește mult despre strategiile stabile (ESS – evolutionarily stable strategy), cu exemplele de rigoare a căror logică e interesant de urmărit (citind exemplele din lumea animală, ale  lui Dawkins, m-am gîndit de mai multe ori la strategii sociale stabile – anume la cît de stabilă este o societate de persoane crescute de banii părinților plecați peste hotare, în care s-ar infiltra, încet, persoane crescute de părinții propriu-ziși – am fost tentată să creez un model matematic, dar numai gîndindu-mă mi-am dat seama cît de complicat ar fi și cîți factori ar trebui luați în considerare), precum și despre aplicarea a game theory la evoluția comportamentului.

Un capitol intrigant, deși se bazează doar pe un soi de speculație, este cel referitor la un alt tip de multiplicatori – meme-ul (termenul a fost introdus de Richard Dawkins, in chiar cartea de față, în 1976, dar este deja introdus în Dicționarul Oxford). Dacă gena se transmite prin organisme, meme-ul se transmite de la creir la creier și reprezintă ideile, conceptele care rezistă în timp și se transmit din generație în generație:

”For more than three thousand million years, DNA has been the only replicator worth talking about in the world. But it does not necessarily hold these monopoly rights for all time. Whenever conditions arise in wich a new kind of replicators can make copies of itself, the new replicators willtend to take over, and start a new kind of evolution of their own. Once this new evolution begins, it will in no necessary sense be subservient to the old. The old gene-selected evolution, by making brains, provided the soup in wich the first meme arose. Once self-copying memes had arisen, their own, much faster, kind of evolution took off.”

Eu nu consider cartea și teoria genei egoiste drept una demotivantă, dar eu am fost pregătită pentru ea din lecturile anterioare (Homo Aggressivus, de Dorian Furtună, a avut un mare rol) și nu exclud un ușor efect depresiv pe care aceasta ar putea să-l inducă altor cititori. Dar luciditatea expunerii și frumusețea construcțiilor logice vă vor clarifica multe lucruri pe care poate că ați refuzat să le credeți și, după cum spune și autorul, adevărul nu poate fi evitat:

”If something is true, no amount of wishful thinking can undo it.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

De vă e foame

%d blogeri au apreciat asta: