Antepostscriptum

„Zilele şi nopţile unui student întârziat” de Gib.I.Mihăescu

Posted on: 2011/03/18

… este povestea unui escroc, purificat prin dragoste. Autorul formează portretul fidel al „craiului mahalalelor” bucureştene, un „tînăr” care de 11 ani face Dreptul şi nu a ajuns să treacă măcar primul examen. În schimb, pe cît de săracă viaţa sa intelectuală, pe atît de plină de aventuri viaţa personală. Mihnea trăieşte într-o perpetuă căutare de noi peripeţii, făcînd economii pe seama cinelor neplătite în restaurante, unde se plasează mai pe lîngă uşă şi fuge în momentul oportun, pe seama proprietarilor amăgiţi, a căror neveste le seduce şi fuge noaptea prin fereastră, pe seama potenţialilor socri pe spinarea cărora trăieşte profitînd de fiica lor, Veve, pe care în cele din urmă o aruncă în braţele prietenului său retrăgîndu-se astfel de la promisiunea de a o lua în căsătorie,pe seama părinţilor amăgiţi în fiecare an cu strălucire că este tocmai anul în care îşi va lua licenţa. Aceştia din urmă au fost în cele din urmă totuşi răsplătiţi cu o licenţă virtuală, pe care o văd înscrisă în ziar în dreptul fiului lor, cum cred ei, Băiatul Mih., care nu este decît un omonim al eroului principal, dar şi această escrocherie prinde şi părinţii sunt mulţămiţi de reuşita fiului lor.
În cele din urmă, Mihnea cade îndrăgostit de frumoasa şi intelectuala Arina, pe care o cucereşte treptat, făcînd chiar uz de unele cărţi de filozofie, ca să afle într-un sfîrşit că fata nu dă doi bani pe cărţi şi se aruncă în braţele unei brute, „fiara din junglă”, care o violează, apoi o lasă gravidă, Mihnea fiind cel care îi caută un doctor ca s-o scape de sarcină. Operaţia însă eşuează şi fata moare, iar Mihnea rămîne transformat după moartea ei într-un nou om, studiind filozofie. Dar chiar şi în ultimă instanţă, purificat deja de tot ce a fost mai înainte el, Mihnea este salvat de la închisoare de o împrejurare care prin însăşi esenţa sa este o escrocherie, fără ca Baiatu să ridice un deget şi să spună un cuvînt. Se pare că acestuia i-a fost scris în stele să fie purtat în viaţa sa pe mîini de minciuna salvatoare.
Romanul este destul de comic în cea mai mare parte a sa, dar şi neiertat de tragic spre sfîrşit, ceea ce, după părerea mea, îi ştirbeşte un pic din strălucire şi veridicitate. Cu toate acestea, plăcerea lecturii s-a păstrat, din partea-mi, intactă pînă la ultimul cuvînt.

6 răspunsuri to "„Zilele şi nopţile unui student întârziat” de Gib.I.Mihăescu"

Inca nu am citit romane bune, care sa aiba happy end

„Fraţii Jderi”, într-un fel. adică se sfîrşeşte cu victoria în lupta de la Vaslui, dacă nu greşesc, dar, desigur, cu jertfe printre eroii principali, căci nici o victorie nu se obţine fără sacrificii.
În „Povara bunătăţii noastre” moartea bătrînului e simbolul plecării vechiului care lasă loc noii generaţii.
Un roman bun presupune un conflict dramatic, care, desigur are şi un sfîrştit pe măsură, spre deosebire de romanele de bulevard unde finalul e marcat prin nunţi sau cumătrii. 🙂
Ei, dar să zicem: „Pînza de păianjen” nu poţi să zici că e cu final tragic, presupune autoreevaluarea valorilor eroinei pricipale, ceea ce dealtfel se referă şi la romanul de faţă: Mihnea niciodată nu s-ar fi schimbat probabil de n-ar fi fost Arina în viaţa lui. Şi dacă ar fi trăit ea, probabil Mihnea ar fi revenit, mai degrabă sau mai tîrziu, la vechile lui apucături, dar moartea l-a marcat ca om şi l-a schimbat, autorul vrea să sugereze că spre bine.
Adică, tot răul e spre bine. Autorii au, de obicei, o morală în dramele lor de final, care nu este numaidecît lugubră.

Evrica! „Of Human Bondage” de Somerset Maugham, se termină cu bine. Huuu, mi s-a luat o piatră de pe inimă! 🙂 Sunt sigură că o să mai găsesc exemple. Am să mă mai gîndesc.

Mi-ai pus o sarcină foarte plăcută şi care, în acelaşi timp, m-a pus pe gînduri. Mi-am revizuit romanele citite. 🙂 Mulţumesc!

Frumoasa prezentare!

Thank you for every other excellent article. Where else
may just anyone get that kind of information in such a
perfect method of writing? I have a presentation next week, and I am at the look for such info.

Excellent article. I will be dealing with some of these issues as
well..

Lasă un comentariu

Arhive

De vă e foame